DESPRE RESPECTUL ȘI DISPREȚUL FAȚĂ DE LEGE

DESPRE RESPECTUL ȘI DISPREȚUL FAȚĂ DE LEGE

În societatea contemporană sunt două categorii de oameni, și anume cei care respectă legile fie din convingere, fie din teama de sancțiuni și indivizii care disprețuiesc legile, încălcându-le, considerând că sunt nedrepte, crezând că pot evita răspunderea pentru nesocotirea lor sau că legile au caracter facultativ.

Evantaiul motivelor avute în vedere de către cei care respectă legile sau, dimpotrivă, de către cei care le încalcă, este mai extins decât reise din simpla inventariere a celor prezentate mai sus. Aici, însă, nu vom insista asupra resorturilor de natură psihică ale celor care decid să se conformeze sau, din contră, să nu se supună legilor.

Fiind creație a omului, legile sunt naturalmente imperfecte și sunt susceptibile de critici, deoarece sunt neclare, lacunare, impredictibile, inegale, inechitabile etc., adică, întru-un cuvânt, sunt deficiente.

Omul contemporan, fiind mult mai informat decât orice alți antecesori ai săi din istoria cunoscută și, în același timp, mai puțin atașat de dogmele religioase, este din ce în ce mai puțin obedient față de autoritatea legii. De multe ori, o atare atitudine este justificată de imperfecțiunile legislației în vigoare, alteori de modul cum aceasta este transpusă în practică de către cei abilitați să o aplice și, uneori, de lipsa de eficiență a acesteia.

În democrație, în virtutea drepturilor și libertăților fundamentale, cetățenii se pot manifesta plenar atât pentru susținerea legilor pe care le consideră corecte, cât și pentru a promova sau susține schimbarea, completarea ori scoaterea din vigoare a legilor pe care le apreciază că sunt deficiente.

Față de aceste premise, apare ca ineluctabilă întrebarea: Avem obligația să respectăm legile nedrepte?

În dialogul dintre Socrate și Criton, după ce Criton îi propune primului să evadeze pentru a scăpa de execuție, Socrate inițiază o dezbatere despre nedreptate și respectarea legilor.

În ceea ce privește atitudinea sa față de nedreptatea ce i s-a făcut, fiind condamnat la moarte în mod cel puțin discutabil, Socrate introduce în cadrul dialogului cu discipolul său Criton chestiunea modalității în care trebuie abordat eventualul act de injustiție căruia cel dintâi i-a căzut victimă.

Pentru a-l convinge pe Criton că nu este corect să evadeze din locul de detenție, Socrate îl întreabă: „Admitem oare că nu trebuie în niciun fel să săvârșim cu bună știință o nedreptate”, iar Criton răspunde: „admitem”.

Apoi, Socrate îl întreabă: „Atunci trebuie să admitem că, dacă cineva a fost nedreptățit, nu se cuvine ca el să răspundă printr-o nedreptate, așa cum cred cei mulți, de vreme ce nedreptatea nu trebuie săvârșită cu niciun chip”.

La această întrebare, Criton răspunde: „Așa se pare”.

Mai departe, Socrate conchide: „Prin urmare, nu trebuie să răspunzi la o nedreptate cu alta, nici la rău cu rău, orice ți-ar face cineva

Socrate susține în fața lui Criton atât ideea potrivit căreia unei nedreptăți nu trebuie să i se răspundă cu alta, cât și teza că omul nu trebuie să disprețuiască, ci să respecte legile, chiar dacă nu este de acord cu ele sau dacă le consideră injuste.

Pentru a-l convinge pe Criton că este întemeiat în susținerile sale, imaginându-și un dialog chiar cu Legile, Socrate primește de la acestea următoarea replică: „Ce altceva faci tu acum (…), decât să calci învoiala dintre noi și legământul tău de a ne respecta? (…) dacă vei fugi de închisoare, răspunzând, înjositor, cu nedreptate la nedreptate și cu rău la rău, nesocotind învoielile și legămintele noastre și aducând rău cui se cădea mai puțin, adică ție, alor tăi, țării tale și nouă, atunci mânia noastră te va urmări cât timp trăiești, iar dincolo, surorile noastre, Legile lui Hades, nu te vor primi cu blândețe, știind că tu, atât cât atârna de tine, ai încercat să ne duci la pierire[1]”.

Cu privire la problema legilor imperfecte și a disprețului față de legi, M.V. Llosa arată că: „tendința de a nu respecta legea nu e specifică Lumii a Treia. Și în tările dezvoltate începe să facă ravagii și amenință supraviețuirea industriilor și afacerilor care lucrează în legalitate[2].

Mai mul, Llosa constată o scădere a calității actului politic, determinată de prăbușirea ordinii spirituale care, în opinia distinsului intelectual, în trecut înfrâna excesele sau abuzurile guvernanților.

Soluția pe care M.V. Lliosa o vede la această chestiune – a creșterii respectului față de lege –  este acoperirea locului lăsat gol de religie de către cultură. În susținerea punctului său de vedere, acesta spune: „Cultura ar trebui să umple golul din locul ocupat alltădată de religie”, dar în continuare rămâne rezervat, artând: „cultura se orientează numai către lucruri facile, fuge de problemele cele mai urgente și devine simplu divertisment”.

[1] Zeul umbrelor.

[2] M.V. Llosa, Civilizația spectacolului, Ed. Humanitas, 2017, p. 130.

Read More Uncategorized