AMÂNAREA APLICĂRII PEDEPSEI

 1. Noţiune

Amânarea aplicării pedepsei este o modalitate de individualizare a pedepsei ce constă în posibilitatea (facultatea) acordată judecătorului de a stabili o pedeapsă pentru persoana care a comis una sau mai multe infracțiuni, pe care, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, o poate amâna (mai riguros, suspenda) până la împlinirea termenului de supraveghere.

Termenul amânare apare ca relativ impropriu[1], deoarece în limbajul obișnuit acesta ar avea accepțiunea de prorogare, respectiv de aplicare și, implicit, de punere a pedepsei în executare la un moment ulterior, ceea ce înseamnă că în viitor pedeapsa ar trebui să se execute, atât timp cât este amânată aplicarea.

În realitate, deși nu este aplicată, pedepasa stabilită este de iure suspendată condiționat, în sensul că nu se va mai aplica în viitor dacă vor fi realizate condițiile stabilite de lege.

2. Condiții în care se poate dispune amânarea aplicării pedepsei

2.1. Precizări introductive

 

Condiţiile renunţării la aplicarea pedepsei sunt stipulate în art. 80 C. pen., în cuprinsul căruia sunt prevăzute două categorii de condiții: pozitive [art. 83 alin. (1) C. pen.] și negative [art. 83 alin. (2) C. pen.].

Pentru a dispune amânara aplicării pedepsei, instanța este obligată să prezinte motivele care au determinat această soluție şi să procedeze la atenţionarea infractorului asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere.

Un caz special în care se poate dispune amânarea aplicării pedepsei este reglementat de art. 20 din Legea nr. 143/2000, care prevede că, dacă până în momentul pronunţării hotărârii, inculpatul consumator, inclus în programul integrat de asistenţă a persoanelor consumatoare de droguri, respectă protocolul programului integrat de asistenţă a persoanelor consumatoare de droguri, instanţa de judecată poate dispune renunţarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei, chiar dacă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 80, respectiv art. 83 C. pen. Nerespectarea, pe durata termenului de supraveghere, a programului integrat de asistenţă a persoanelor consumatoare de droguri atrage în mod corespunzător aplicarea dispoziţiilor art. 88 alin. (1) C. pen. privind revocarea amânării aplicării pedepsei.

Un alt caz special este reglementat de art. 378 alin. (5) C. pen., care permite pronunţarea amânării aplicării pedepsei în cazul abandonului de familie chiar dacă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru aceasta, dacă până la rămânerea definitivă a hotărârii instanţei inculpatul îşi îndeplineşte obligaţiile.

2.2. Analiza condițiilor

2.2.1. Condițiile pozitive

Condiţiile amânării aplicării pedepsei sunt prevăzute în art. 83 C. pen., conform căruia trebuie îndeplinite următoarele condiții pozitive:

a) pedeapsa stabilită, inclusiv în cazul concursului de infracţiuni, este amenda sau închisoarea de cel mult 2 ani

În ceea ce privește pedeapsa amenzii, condiția analizată este îndeplinită indiferent de cuantumul acesteia sau dacă există ori nu concurs de infracțiuni. Nici în cazul pedepsei închisorii nu are relevanță dacă pedeapsa stabilită este pentru o singură infracțiune sau pentru un concurs de infracțiuni, dar legiuitorul a fixat limita de cel mult 2 ani închisoare.

 b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 42 lit. a) şi lit. b) sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare

Existența unui condamnări anterioare exclude posibilitatea dispunerii renunțării la aplicarea pedepsei, cu excepția situațiilor în care sunt incidente prevederile art. 42 lit. a) și b) C. pen. (pentru fapte neprevăzute de legea penală și amnistiate) sau dacă a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare. Precizăm că o simplă condamnare pentru comiterea unei infracțiuni din culpă, dacă nu a intervenit reabilitarea ori nu s-a împlinit termenul de reabilitare este suficientă pentru a împiedica orice posibilitate privind incideșa instituției renunțării la aplicarea pedepsei.

Conform art. 9 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, infracţiunile comise în timpul minorităţii, pentru care s-au aplicat pedepse în baza dispoziţiilor Codului penal din 1969, nu constituie impedimente pentru dispunerea renunţării la aplicarea pedepsei, amânării aplicării pedepsei sau suspendării executării pedepsei sub supraveghere pentru o infracţiune comisă ulterior condamnării definitive;

c) infractorul şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii

Cu privire la această condiție, facem precizarea că ea vizează acceptarea expresă din partea infractorului a instituirii de către instanță, în sarcina sa, a obligației de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității. După manifestarea acordului, dacă apreciază că se impune soluția amânării aplicării pedepsei, judecătorul poate (în sensul că are facultatea)  impune  în sarcina infractorului obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității.

d) în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată

Această condiție este asemănătoare cu una dintre condițiile renunțării la aplicarea pedepsei. Este vorba de conduita bună a infractorului înainte de comiterea infracțiunii, care este un criteriu important pentru dispunerea acestei modalități de individualizare judiciară a executării pedepsei, și de comportamentul proactiv al acestuia manifestat post factum, care poate releva o o căință activă. De asemenea, la examinarea acestei condiții, judecătorul va proceda la examinarea posibilităților de îndreptare ale infractorului, chiar dacă se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

2.2.2. Condițiile negative

 Conform art. 83 alin. (2) C. pen., nu se poate dispune amânarea aplicării pedepsei dacă:

 

  • pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este de 7 ani sau mai mare

Prin expresia pedeapsa prevăzută de lege vom înțelege, conform art. 187 C. pen.: „pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârșită, în formă consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei”.

Precizăm că prevederile art. 199 C. pen., art. 308 C. pen. sau art. 309 C. pen., precum și alte astfel de dispoziții care reglementează varinate infracționale atenuante sau agravante produc efecte asupra limitelor pedepsei, ceea ce înseamnă că pedeapsa prevăzută de lege este cea ale cărei limite rezultă după reducerea sau majorarea acestora ca urmare a aplicării dispozițiilor speciale.

Cu privire la tentativă, de asemenea, având în vedere decizia nr. 6/2014, pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, fiind o cauză legală generală de modificare a pedepsei (…) Referirea la “infracţiunea săvârşită” (…) poate fi interpretată numai prin raportare la dispoziţiile art. 174 din Codul penal, potrivit cărora, aşa cum arătam mai sus, “prin săvârşirea unei infracţiuni sau comiterea unei infracţiuni se înţelege săvârşirea oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepseşte ca infracţiune consumată sau ca tentativă…”.”.

Dintr-o altă perspectivă, în cazul infracțiunii continuate, a circumstanțelor, a concursului de infracțiuni, a recidivei și a cauzelor speciale de reducere sau de majorare a pedepsei, prin pedeapsă prevăzută de lege vom înțelege pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârșită, în formă consumată.

 

  • infractorul s-a sustras de la urmărire penală ori judecată sau a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării şi tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanţilor

Instanța nu poate dispune renunțarea la aplicarea pedepsei, dacă s-a probat că infractorul a efectuat activități prin care s-a sustras efectiv de la procesul penal sau prin care urmărit să împiedice aflarea adevărului ori a identificării și tragerii la răsundere penală a autorului sau a participanților. Condiția prezentată nu activează în cazurile în care conduita de mai sus este integrată ca element constitutiv în conținutul unor infracțiuni. Spre exemplu, condiția nu poate funcționa dacă s-a comis infracțiunea prevăzută în art. 338 C. pen. (părăsirea locului accidentului sau modificarea ori ștergerea urmelor acestuia), infracțiunea prevăzută de art. 268 C. pen. (inducerea în eroare a organelor judiciare), infracțiunea prevăzută în art. 273 C. pen. (mărturia minicinoasă) s.a. De asemenea, condiția despre care discutăm aici nu este incidentă în situațiile în care infractorul face afirmații mincinoase în propria declarație, deoarece acesta nu are obligația legală de a spune adevărul. În schimb, dacă infractorul determină alte persoane să denatureze adevărul în cauză sau dacă administrează mijloace de probă frauduloase (înscrisuri false, fotografii prelucrate etc.) în cauză, acesta nu va putea beneficia de dispozițiile art. 83 C. pen.

 2.2.3. Termenul de supraveghere

Potrivit art. 84 C. pen.: „(1) Termenul de supraveghere este de 2 ani şi se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei.

(2) Pe durata termenului de supraveghere, persoana faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei trebuie să respecte măsurile de supraveghere şi să execute obligaţiile ce îi revin, în condiţiile stabilite de instanţă”.

Conform art. 2 din Legea nr. 253/2013, termenul de supraveghere sau durata supravegherii desemnează intervalul de timp în care persoana faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei, suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, liberarea condiţionată ori o măsură educativă neprivativă de libertate, în cazul minorilor, trebuie să respecte obligaţiile ori măsurile de supraveghere dispuse de instanţă în sarcina sa.

Potrivit art. 48 din Legea nr. 253/2013, procesul de supraveghere cuprinde ansamblul activităţilor şi intervenţiilor derulate în mod direct de către serviciul de probaţiune sau sub coordonarea acestuia, în scopul reabilitării sociale a persoanei supravegheate, al reparării prejudiciului adus comunităţii prin săvârşirea faptei şi al creşterii gradului de siguranţă în comunitate şi se realizează prin exercitarea controlului asupra respectării măsurilor şi executării obligaţiilor impuse în sarcina unei persoane supravegheate şi asistarea adaptată nevoilor persoanei, riscului de săvârşire de infracţiuni şi particularităţilor cazului.

2.2.4. Măsuri de supraveghere și obligațiile

a. Precizări introductive

Măsurile de supraveghere şi obligaţiile constau în activităţile pe care infractorul beneficiar al amânării aplicării pedepsei trebuie sau poate fi obligat, după caz, să le îndeplinească în termenul de supraveghere de doi ani.

Din perspectiva regimului juridic, între măsurile de supraveghere și obligații, există o diferență esențială, respectiv numai măsurile de supraveghere sunt obligatorii, în timp obligațiile sunt simple posibilități pentru instanță.

b. Măsurile de supraveghere

Potrivit art. 85 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, persoana faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

Prin conţinutul lor extensiv şi variat, măsurile de supraveghere permit verificarea conduitei şi activităţilor persoanei, lucru absolut necesar pentru a putea analiza dacă încrederea oferită prin dispunerea amânării aplicării pedepsei a fost justificată sau se impune aplicarea pedepsei[2].

Măsurile de supraveghere au menirea de a stabili un contact direct, pe toată durata termenului de supraveghere, între persoana faţă de care s-a dispus amânarea şi serviciul de probaţiune, care să permită verificarea comportamentului acestuia, respectarea obligaţiilor şi interdicţiilor impuse de instanţă[3].

Potrivit art. 404 alin. (3) C. pr. pen., când instanţa dispune amânarea aplicării pedepsei, în dispozitiv se menţionează pedeapsa stabilită a cărei aplicare se amână, precum şi măsurile de supraveghere şi obligaţiile, prevăzute la art. 85 alin. (1) şi (2) din Codul penal, pe care trebuie să le respecte inculpatul, se pun în vedere acestuia consecinţele nerespectării lor şi ale săvârşirii de noi infracţiuni, iar dacă a impus obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, se menţionează două entităţi din comunitate unde urmează a se executa această obligaţie, după consultarea listei privind posibilităţile concrete de executare existente la nivelul fiecărui serviciu de probaţiune. Consilierul de probaţiune, pe baza evaluării iniţiale, va decide în care din cele două instituţii din comunitate menţionate în hotărârea judecătorească urmează a se executa obligaţia şi tipul de activitate şi îndrumarea minorului.

 c. Obligaţiile

Potrivit art. 85 alin. (2)-(5) C. pen., instanţa poate impune persoanei faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei să execute una sau mai multe dintre următoarele obligaţii:

a) să urmeze un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională;

b) să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă cuprinsă între 30 şi 60 de zile, în condiţiile stabilite de instanţă, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, persoana nu poate presta această muncă. Numărul zilnic de ore se stabileşte prin legea de executare a pedepselor;

c) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate;

d) să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală;

e) să nu comunice cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu persoanele cu care a comis infracţiunea sau cu alte persoane, stabilite de instanţă, ori să nu se apropie de acestea;

f) să nu se afle în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori la alte adunări publice, stabilite de instanţă;

g) să nu conducă anumite vehicule stabilite de instanţă;

h) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme;

i) să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanţei;

j) să nu ocupe sau să nu exercite funcţia, profesia, meseria ori activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii.

Referitor la toate obligațiile prevăzute în art. 85 alin. (2) C. pen., facem precizarea că acestea au caracter facultativ, iar nu obligatoriu, inclusiv obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității.

În ceea ce privește această obligație, legea prevede că instanţa va consulta informaţiile puse la dispoziţie periodic de către serviciul de probaţiune cu privire la posibilităţile concrete de executare existente la nivelul serviciului de probaţiune şi la nivelul instituţiilor din comunitate.

Când stabileşte obligaţiile prevăzute la alin. (2) lit. e)-g), instanţa individualizează, în concret, conţinutul acestei obligaţii, ţinând seama de împrejurările cauzei [art. 85 alin. (4) C. pen.].

Persoana supravegheată trebuie să îndeplinească integral obligaţiile civile stabilite prin hotărâre, cel mai târziu cu 3 luni înainte de expirarea termenului de supraveghere [art. 85 alin. (5) C. pen.].

2.2.5. Supravegherea

Conform art. 86 C. pen.: „(1) Pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) – e) se comunică serviciului de probaţiune.

(2) Supravegherea executării obligaţiilor prevăzute în art. 85 alin. (2) lit. a) – c) şi alin. (5) se face de serviciul de probaţiune. Verificarea modului de îndeplinire a obligaţiilor prevăzute în art. 85 alin. (2) lit. d) – j) se face de organele abilitate, care vor sesiza serviciul de probaţiune cu privire la orice încălcare a acestora.

(3) Serviciul de probaţiune va lua măsurile necesare pentru a asigura executarea obligaţiilor prevăzute în art. 85 alin. (2) lit. a) – d), într-un termen cât mai scurt de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

(4) Pe durata termenului de supraveghere, serviciul de probaţiune are obligaţia să sesizeze instanţa, dacă:

  1. a) au intervenit motive care justifică fie modificarea obligaţiilor impuse de instanţă, fie încetarea executării unora dintre acestea;
  2. b) persoana supravegheată nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută, în condiţiile stabilite, obligaţiile ce îi revin;
  3. c) persoana supravegheată nu a îndeplinit obligaţiile civile stabilite prin hotărâre, cel mai târziu cu 3 luni înainte de expirarea termenului de supraveghere”.

 2.2.6. Modificarea sau încetarea obligaţiilor

Confom art. 87 alin. (1) C. pen., dacă pe parcursul termenului de supraveghere au intervenit motive care justifică fie impunerea unor noi obligaţii, fie sporirea sau diminuarea condiţiilor de executare a celor existente, instanţa dispune modificarea obligaţiilor în mod corespunzător, pentru a asigura persoanei supravegheate şanse sporite de îndreptare. Iar potrivit art. 87 alin. (2) C. pen., instanţa dispune încetarea executării unora dintre obligaţiile pe care le-a impus, atunci când apreciază că menţinerea acestora nu mai este necesară.

De exemplu, obligația de presta o muncă neremunerată în folosul comunității poate fi modificată, dacă nu se mai poate presta activitate la unitatea unde a fost repartizat infractorul. În privința aceleeași obligații instanța poate dispune încetarea, dacă infractorul a devenit incapabilă de muncă.

2.2.7. Revocarea amânării aplicării pedepsei

Conform art. 88 alin. (1) C. pen., dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse, instanţa revocă amânarea şi dispune aplicarea şi executarea pedepsei.

În cazul când, până la expirarea termenului de supraveghere, persoana supravegheată nu îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite prin hotărâre, instanţa revocă amânarea şi dispune aplicarea şi executarea pedepsei, afară de cazul când persoana dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească [art. 88 alin. (2) C. pen.].

În situația în care, după amânarea aplicării pedepsei persoana supravegheată a săvârşit o nouă infracţiune, cu intenţie sau intenţie depăşită, descoperită în termenul de supraveghere, pentru care s-a pronunţat o condamnare chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă amânarea şi dispune aplicarea şi executarea pedepsei. Pedeapsa aplicată ca urmare a revocării amânării şi pedeapsa pentru noua infracţiune se calculează conform dispoziţiilor privitoare la concursul de infracţiuni [art. 88 alin. (4) C. pen.].

Dacă infracţiunea ulterioară este săvârşită din culpă, instanţa poate menţine sau revoca amânarea aplicării pedepsei. În cazul revocării, dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător [art. 88 alin. (5) C. pen.].

2.2.8. Anularea amânării aplicării pedepsei

Potrivit art. 89 alin. (1) C. pen., dacă pe parcursul termenului de supraveghere se descoperă că persoana supravegheată mai săvârşise o infracţiune până la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus amânarea, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea acestui termen, amânarea se anulează, aplicându-se, după caz, dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni, recidivă sau pluralitate intermediară.

Conform art. 89 alin. (2) C. pen., în caz de concurs de infracţiuni, instanţa poate dispune amânarea aplicării pedepsei rezultante dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 83. Dacă se dispune amânarea aplicării pedepsei, termenul de supraveghere se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a pronunţat anterior amânarea aplicării pedepsei.

2.2.9. Efectele amânării aplicării pedepsei

În conformitate cu dispozițiile art. 90 alin. (1) C. pen., persoanei faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei nu i se mai aplică pedeapsa şi nu este supusă niciunei decăderi, interdicţii sau incapacităţi ce ar putea decurge din infracţiunea săvârşită.

Amânarea aplicării pedepsei nu produce efecte asupra executării măsurilor de siguranţă şi a obligaţiilor civile prevăzute în hotărâre [art. 90 alin. (2) C. pen.].

Potrivit art. 83 alin. (3) C. pen., amânarea aplicării pedepsei închisorii atrage şi amânarea aplicării amenzii care însoţeşte pedeapsa închisorii în condiţiile art. 62 C. pen.

[1] Amânarea este o acțiune ce presupune prorogarea activității vizate pentru un moment ulterior, ceea ce înseamnă că o pedeapsă amânată ar trebui ulterior aplicată și, implicit, execuată. Or, efectul principal al amânării aplicării pedepsei este stingerea executării acesteia, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege.

[2] R.F. Geamănu, în M.A. Hotca s.a., Noul Cod penal. Note. Corelaţii. Explicaţii…, op. cit., 2014, p. 194.

[3] C. Sima, în G. Antoniu s.a., Explicaţii preliminare…, op. cit., vol. II, 2011, p. 172.