CE ESTE DREPTUL PENAL AL AFACERILOR? (II)

Mihai Adrian Hotca

1. Unele aspecte privind caracteristicile și etiologia criminalităţi din domeniul afacerilor

1.1. Precizări prealabile

Faptele aflate în legătură cu domeniul afacerilor, incriminate de legiuitorul român, sunt numeroase. Chiar dacă nu alăcătuiesc o subramură veritabilă dreptului penal, așa cum am văzut, infracţiunile din domeniul afacerilor prezintă anumite particularităţi faţă de celelalte infracţiuni[1].

Potrivit studiului Global Economic Crime Survey, întocmit de PricewaterhouseCoopers (ed. 2016,) criminalitatea economică continuă să fie o problemă serioasă care afectează organizațiile din întreaga lume[2].

Criminalitatea afacerilor prezintă anumite aspecte care o individualizează în sfera criminalităţii generale. Criminalitatea în afaceri este un concept care la noi a devenit realitate după anul 1989, deoarece în perioada anterioară controlul social exercitat de regimul comunist[3] nu permitea iniţiativa privată.

Infracţiunile din domeniul afacerilor sunt fapte sociale ilicite care au o multitudine de cauze, unele dintre acestea fiind prezentate în rândurile de mai jos.

1.2. Particularități ale infracțiunilor din domeniul afacerilor

(i) Una dintre principalele caracteristici ale infracţiunilor din domeniul afacerilor vizează cifra neagră a criminalităţii, adică diferenţa dintre criminalitatea reală şi cea descoperită de către organele competente, care este mai mare decât media generală a fenomenului infracţional[4]. Explicaţia o constituie faptul că, prin specificul lor, unele infracţiuni din domeniul afacerilor nu au victime individualizate  care să denunţe faptele (când fie statul este persoană vătămată, fie o altă persoană aflată sub controlul celui care comite infracțiunea)[5]. De exemplu, evaziunea fiscală, anumite infracțiuni prevăzute în Legea nr. 31/1990, contrabanda și celelalte infracțiuni vamale, spălarea banilor s.a. 

(ii) O altă particularitate a acestor infracţiuni o constituie faptul că activitatea de tragere la răspundere penală a infractorilor ce comit fapte contra relaţiilor de afaceri este foarte costisitoare, comparativ cu activitatea similară desfăşurată în cazul altor infracţiuni[6]. Într-adevăr, activitatea necesară descoperirii făptuitorilor şi probării existenţei condiţiilor tragerii la răspundere penală a acestora este mult mai scumpă decât în cazul infracţiunilor din alte domenii. Astfel, pe de o parte, în numeroase cauze sunt necesare expertize foarte complexe (fiscal-contabile, de pildă), care trebuie efectuate de experţi cu o bună pregătire de specialitate. Pe de altă parte, este necesar concursul mai multor specialişti în domeniu, care să fie integraţi în echipa de urmărire penală.

(iii) În multe cazuri, criminalitatea în domeniul afacerilor este una organizată, ceea ce constituie o dificultate în plus pentru descoperirea şi sancţionarea infracţiunilor care aduc atingere relaţiilor de afaceri.

(iv) Din păcate, un factor care, uneori, contribuie la îngreunarea investigaţiilor şi urmăririi penale îl constituie implicarea în săvârşirea infracţiunilor din domeniul afacerilor a unor persoane care au atribuţii în contracararea fenomenului.

(v) Nu în ultimul rând, în multe cazuri, persoanele implicate în afaceri murdare sunt persoane cu o poziţie socială înaltă (infractorii cu gulere albe)[7] și, de regulă, oamenii nu reacționează corespunzător gravității faptelor, faţă de infractorii din domeniul afacerilor. În anumite situaţii, simpli cetățeni, care ar putea să contribuie la aflarea adevărului sunt indiferenţi la criminalitatea gulerelor albe. Ba mai mult, sunt concetăţeni care, pornind de la spusele lui Machiavelli că „scopul scuză mijloacele”, au chiar admiraţie faţă de oamenii de afaceri care au succes în activitatea economică, cu toate că acest succes a fost clădit şi prin încălcarea legii sau chiar prin comiterea de infracţiuni.

(vi) De asemenea, nu de puţine ori, angajaţii celor care comit infracţiuni în domeniul afacerilor nu se preocupă de caracterul legal sau ilegal al activităţii, pentru că ceea ce îi interesează, în principal, este remuneraţia primită care, realmente şi cinic spus, este raportată la succesul sau insuccesul afacerii[8], iar nu la caracterul licit sau ilicit al acesteia.

(vii) La cele de mai sus, se impune menţionat şi faptul că organele judiciare nu folosesc întotdeauna aceeaşi măsură în aplicarea legii penale. Astfel, în timp ce infractorii „clasici” (hoţi, tâlhari, violatori etc.) sunt sancţionaţi prompt şi exemplar, infractorii din domeniul afacerilor beneficiază de o oarecare îngăduinţă[9]. Explicaţia ţine de psihologia actului judiciar, care este influenţat uneori de existența sau nu a unei (persoană fizică sau juridică vătămată).

După aşa-zisa perioadă de tranziţie, cu toate că în prezent lucrurile sunt relativ aşezate din punct de vedere economic şi juridic, criminalitatea specifică tranziţiei a „evoluat” şi ea. În zilele noastre, unele dintre infracțiunile din domeniul afacerilor sunt comise de persoane care încalcă legea penală ocazional sau neorganizat, în timp ce altele sunt săvârșite în mod organizat și de persoane care fac parte din criminalitatea gulerelor albe[10]. Criminalitatea gulerelor albe este denumită de alţi autori „banditism al afacerilor”, „noua criminalitate” sau „criminalitatea mănuşilor albe”[11]. Indiferent de sintagma folosită, criminalitatea gulerelor albe este este considerată că include inter alia infracțiuni săvârşite în domeniul afacerilor de către persoane aparent respectabile, care au un statut socio-economic înalt şi care încalcă într-o manieră ingenioasă normele penale privitoare la activitatea lor profesională, exploatând încrederea sau credulitatea celorlalţi.

Factorii criminogeni ai criminalităţii în afaceri sunt grupaţi, de regulă, în trei categorii, respectiv: factori juridici, factori economici şi factori psihosociali[12].

1.3. Cauzele criminalității din domeniul afacerilor

(i) Factorii economici pot constitui cauze ale criminalităţii în afaceri, deoarece, aşa cum se remarca în Raportul Comitetului European pentru Probleme Criminale (1991), cu privire la criminalitatea în afaceri, atât recesiunea economică sau criza financiară, cât şi prosperitatea se pot afla la originea acestei forme de criminalitate.

Analizând desfăşurarea afacerilor din ţara noastră, se poate spune că infracţiunile din domeniul afacerilor s-au aflat şi ele printre cauzele recesiunii economice existente în anii 1990-2000. Explicaţia este relativ simplă, deoarece, când economia este în regres, oamenii de afaceri ajung mult mai uşor în dificultate financiară, din cauza căreia apelează la împrumuturi purtătoare de dobânzi mari. Aceste credite sunt, în unele cazuri, ruinătoare pentru oamenii de afaceri, deoarece restituirea lor este legată de performanţele economice; or, acestea urmează, de regulă, trendul economic general.

(ii) Alţi factori care pot genera săvârşirea infracţiunilor din domeniul afacerilor au natură politică, precum: intervenţia statului în anumite domenii; lipsa unor sisteme de control la nivelul întreprinderilor; insuficienţa lichidităţilor; efectul spirală[13] sau efectul dominoului etc.

(iii) Infracţiunile din domeniul afacerilor pot avea la origine şi anumiţi factori juridici, printre care se numără reglementarea deficitară[14] a răspunderii persoanelor care săvârşesc fapte periculoase din punct de vedere social, sancţiunile penale prea severe sau prea blânde, imprecizia definirii elementelor constitutive ale infracţiunilor s.a. Un exemplu în acest sens îl reprezintă infracţiunile de evaziune fiscală, care au fost prevăzute iniţial (după anul 1989) în Legea nr. 87/1994, iar de lege lata textele ce incriminează faptele de evaziune fiscală se regăsesc în Legea nr. 241/2005. Tratamentul penal al infracțiunilor reglementate de această lege a suferit însă modificări. Astfel, dacă în forma inițială, legiuitorul a fost relativ echilibrat în ceea ce privește severitatea sancțiunilor, ulterior, prin Legea nr. 50/2013, pedepsele pentru variantele agravate ale infracțiunii de evaziune fiscală au fost înăsprite în mod exagerat, cu nesocotirea principiului proporționalității protecției penale a valorilor sociale, aflându-ne în situația în care pedepsele pentru infracțiuni mult mai grave din punct de vedere social să fie mai blânde. Este cazul, de pildă, al infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, pentru care limitele pedepsei sunt între 6 și 12 ani închisoare, în timp ce pentru infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută în art. 9 alin. (3) din Legea nr. 241/2005 limitele speciale sunt între 9 și 15 ani închisoare.

(iv) Alţi factori criminogeni sunt cei de natură psihosocială, cum ar fi: concepţia existentă în mediul de afaceri; mentalitatea că funcţionarii cu atribuţii în materie judiciară sunt mai „înţelegători” cu oamenii de afaceri; concepţia despre corupţie şi faptele conexe acesteia, realităţile sociale anterioare; lipsa unui control economico-financiar strict etc.

Fără a pretinde că am făcut un inventar exhaustiv al factorilor care determină sau influenţează criminalitatea din domeniul afacerilor, menţionăm faptul că aceşti factori nu trebuie priviţi în mod izolat, deoarece ei interacţionează, se schimbă şi chiar dispar.

2. Consecinţele produse de infracţiunile din domeniul afacerilor

Efectele produse de criminalitatea din domeniul afacerilor sunt greu de măsurat în orice societate şi cu atât mai mult în ţara noastră.

Printre consecinţele cele mai greu de acceptat trebuie menţionate pagubele pricinuite agenţilor economici, statului sau unor entităţi supranaţionale, cum este cazul Uniunii Europene.

O altă consecinţă a infracţiunilor din domeniul afacerilor o constituie costul foarte ridicat pentru descoperirea acestora şi tragerea la răspundere penală a făptuitorilor, apreciindu-se că este de câteva ori mai mare decât cel existent în cazul infracţiunilor de drept comun[15].

În concluzie, în multe cazuri, infracţiunile din domeniul afacerilor generează efecte socio-economice grave. Persoanele vătămate pot fi atât fizice, cât şi juridice şi pot fi lezate direct, dar şi indirect.

3. Persoanele implicate în săvârşirea infracţiunilor din domeniul afacerilor şi reacţia societăţii faţă de acestea

O particularitate a infracţiunilor din domeniul afacerilor este aceea că acestea sunt comise de un număr mai mare de femei, comparativ cu infracţiunile de drept comun. Cum se explică acest lucru? Prezenţa femeilor în afaceri este mare, iar acestea se pare că au o înclinaţie mai accentuată spre comiterea de infracţiuni ascunse şi nonviolente[16].

De asemenea, potrivit statisticilor, persoanele care săvârşesc infracţiuni din domeniul afacerilor au vârsta mai ridicată şi o poziţie socială mai înaltă comparativ cu cele care comit alte categorii de infracţiuni[17].

Reacţia socială cu privire la infracţiunile din domeniul economic diferă de la un stat la altul, dar se poate spune că, în prezent, există o tendinţă generală la nivel internaţional pentru contracararea acestui tip de infracţiuni.

Un rol important pentru schimbarea atitudinii faţă de infracţiunile economico-financiare îl are societatea civilă, care, în unele state, este foarte puternică şi se implică pozitiv în activitatea de combatere a acestor infracţiuni.

În doctrină, se atrage totuşi atenţia asupra unui pericol în ceea ce priveşte influenţarea actului de justiţie de către cei care instrumentează cauze privind infracţiuni din domeniul afacerilor, care pot transforma judecătorii în simpli arbitri sau instanţe de omologare a activităţii poliţiei[18].

[1] Așa cum am văzut, acest grup de infracţiuni este desemnat prin expresia „dreptul penal al afacerilor”, sintagmă consacrată în literatura noastră de specialitate. A se vedea, de pildă: C. Voicu, Al. Boroi, F. Sandu, I. Molnar, M. Gorunescu, S. Corlăţeanu, Ed. C.H. Beck, București, p. 11; O. Predescu, Dreptul penal al afacerilor, Ed. Continent XXI, Bucureşti, 2000. De asemenea, expresia Dreptul penal al afacerilor este folosită, de mulţi ani, în multe state europene, printre care se numără Franţa, Italia, Belgia etc. A se vedea în acest sens, de exemplu: W. Jeandidier, Droit pénal des affaires, Ed. Dalloz, ed. a 6-a, 2005; Larguier et Conte, Droit pénal des affaires, Ed. Armand Colin, ed. a 11-a, 2004; Robert et Matsopoulou, Traité de droit pénal des affaires, Ed. PUF, ed. 1, 2004. Un rol important pentru apariţia acestei subramuri a dreptului penal l-au avut autorii francezi, chiar dacă nu toţi sunt de acord cu denumirea sau conţinutul acesteia. Dreptul penal al afacerilor constituie în prezent obiect de studiu în numeroase universităţi străine şi româneşti. În doctrina străină sunt folosite diverse denumiri pentru desemnarea infracţiunilor din domeniul afacerilor. Dreptul penal al afacerilor este cea mai uzitată denumire dar, alături de aceasta, domeniul infracţiunilor care aduc atingere relaţiilor de afaceri este desemnat şi prin alte expresii, dintre care o menţionăm, cu titlu de exemplu, pe cea de „drept penal economic şi de afaceri” (a se vedea Ghelfi-Tastevin, Droit pénal économique et des affaires, Ed. Gualino, ed. 1, 2001). În doctrina europeană occidentală, dreptul penal este divizat în mai multe materii: Dreptul penal fiscal, Dreptul penal al societăţilor comerciale, Dreptul penal internaţional al afacerilor, Dreptul penal al mediului, Dreptul penal al securităţii sociale, Dreptul penal al muncii etc. Şi în doctrina noastră au început să apară lucrări care urmează această tendinţă. De pildă, R.R. Popescu, Dreptul penal al muncii, Ed. Naţional, Bucureşti, 2005.

[2] www.pwc.com. Potrivit acestui studiu: în SUA mai mult de una din trei organizații au fost implicate în infracționalitatea economică, au apărut noi tipuri de infracțiuni economice și asistăm la o revigorare a criminalității economice; în Ungaria, cele cinci tipuri mai frecvent raportate de criminalitate economică sunt deturnarea activelor (46%), mituirea și corupția (38%), frauda fiscală (21%), criminalitatea informatică (17%) și frauda în domeniul achizițiilor publice (17%). 

[3] A se vedea: C. Păun, Gh. Nistoreanu, Criminologie, E.D.P., Bucureşti, 1994, p. 304; M. Zarafiu, Infracţiuni din domeniul afacerilor, Ed. Editas, Bucureşti, 2003, p. 111.

[4] Pentru diferitele tipuri de criminalitate, a se vedea: Al. Boroi, M. Gorunescu, M. Popescu, Dicţionar de drept penal, Ed. All Beck, Bucureşti, 2004, p. 85-86; T. Amza, Criminologie teoretică, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2000, p. 44-48. Precizăm faptul că noţiunea de „crimă”, folosită în domeniul criminologiei, are o accepţiune mai extinsă decât în sfera dreptului penal (unde se identifică cu infracţiunea sau cu o specie de infracţiune – omuciderea). A se vedea şi V. Cioclei, Criminologia etiologică, Ed. Actami, Bucureşti, 1996, p. 11-15. Cifra neagră a criminalităţi cuprinde diferenţa dintre criminalitatea reală şi cea cunoscută (relevată). Această formă de criminalitate poartă denumirea de „cifră neagră” din cauza faptului că ea nu este cunoscută cert, ci este ocultă, nedescoperită, iar dimensiunile sale rămân, practic, discutabile. Ca o primă concluzie, se poate spune că, în prezent, este imposibil din punct de vedere obiectiv să se tragă concluzii sigure cu privire la creşterea sau scăderea numărului infracţiunilor. Astfel, chiar dacă numărul condamnărilor ar creşte, iar cel al faptelor înregistrate la organele judiciare ar spori şi el, nu înseamnă că infracţionalitatea reală a crescut, după cum nici în ipoteza inversă nu s-ar putea trage concluzia că numărul infracţiunilor a scăzut. Creşterea numărului infracţiunilor relevate poate însemna o mai mare eficienţă a organelor implicate în activitatea de realizare a justiţiei sau, realmente, poate reprezenta o creştere a infracţionalităţii. Tot astfel, scăderea numărului infracţiunilor descoperite nu este echivalentă cu diminuarea criminalităţii, ci poate fi pusă pe seama ineficienţei sistemului judiciar Prin urmare, afirmaţia generală că în prezent există o „recrudescenţă a fenomenului infracţional” trebuie privită cu rezerve atât timp cât nu avem „instrumente” sigure pentru stabilirea cifrei reale a infracţiunilor. Numărul crescut al condamnărilor şi creşterea gradului de ocupare în penitenciare constituie simple indicii că infracţionalitatea se află pe un trend crescător, iar nicidecum certitudini. Volens nolens trebuie să acceptăm că nu numai cifra neagră a criminalităţii este necunoscută, ci şi cifra criminalităţii reale, deoarece dacă o parte dintr-un întreg (cifra neagră) nu este cunoscută, nici întregul (cifra totală a infracţiunilor) nu poate fi determinat cert.

[5] A se vedea C. Voicu, Al. Boroi, F. Sandu, I. Molnar, M. Gorunescu, S. Corlăţeanu, op. cit., p. 7.

[6] Ibidem, p. 2.

[7] În acest sens, E.H. Sutherland, în lucrarea sa „White collar crime” arată că cei care comit infracţiuni în sfera afacerilor sunt, de regulă, oameni care, prin poziţia lor socială înaltă (în mediul de afaceri sau aparatul de stat), sunt deasupra oricăror bănuieli. Din cauza acestor particularităţi, infractorii din domeniul afacerilor au o „rezistenţă socială” mai ridicată faţă de răspunderea penală. Această formă a criminalităţii este denumită în criminologie „criminalitatea gulerelor albe” (a se vedea şi Al. Boroi, M. Gorunescu, M. Popescu, Drept penal al afacerilor, Ed. All Beck, Bucureşti, 2003, p. 86).

[8] A se vedea C. Voicu, Al. Boroi, F. Sandu, I. Molnar, M. Gorunescu, S. Corlăţeanu, op. cit., p. 4.

[9] Ibidem.

[10] Expresie folosită, se pare, pentru prima dată de Edwin Hill în anul 1872, dar a fost consacrată de E.H. Sutherland, prin intermediul lucrării White Collar Crime, Ed. Holt Rinehart and Winston, New York, 1949. E.H. Sutherland a folosit pentru prima oară expresia White Collar Crime într-o alocuţiune susţinută la American Sociological Association în data de 27decembrie 1939 (http://en.wikipedia.org).

[11] A se vedea M. Zarafiu, op. cit., p. 112.

[12] Ibidem, p. 114.

[13] Acest efect apare în cazul în care falimentele sunt propagate în lanţ. Spre exemplu, starea de insolvenţă a unei companii mari determină falimentul agenţilor economici aflaţi în stare de dependenţă economică faţă de aceasta. Efectul de propagare al infracţiunii de bancrută comisă de către persoanele din conducerea companiei mari se extinde la nivelul companiilor dependente.

[14] A se vedea C. Voicu, Al. Boroi, F. Sandu, I. Molnar, M. Gorunescu, S. Corlăţeanu, op. cit., p. 6.

[15] În S.U.A. se apreciază, de pildă, că este de zece ori mai mare (G. Gindicelli, Delage, Droit pénal des affaires, Ed. Dalloz, 1996, p. 4-5).

[16] A se vedea C. Voicu, Al. Boroi, F. Sandu, I. Molnar, M. Gorunescu, S. Corlăţeanu, op. cit. p. 7. Spre exemplu, potrivit statisticilor oficiale din anul 1999, în Franţa, 18% dintre infracţiunile de bancrută frauduloasă sau alte infracţiuni din domeniul societăţilor comerciale au fost comise de femei, în timp ce media generală se situează sub 10% din totalul infracţiunilor.

[17] Ibidem, p. 8.

[18] Ibidem.