CONSIMŢĂMÂNTUL PERSOANEI VĂTĂMATE

Mihai Adrian Hotca

 1. Conținut legal și aspecte introductive

       Conform art. 22 C. pen.: „(1) Este justi­ficată fapta prevăzută de legea penală săvârşită cu consimţământul persoanei vătămate, dacă aceasta putea să dispună în mod legal de valoarea socială lezată sau pusă în pericol.

      (2) Consimţământul persoanei vătămate nu produce efecte în cazul infracţiunilor contra vieţii, precum şi atunci când legea exclude efectul justificativ al acestuia”.

      În materia dreptului penal, consimţământul persoanei vătămate poate avea roluri multiple, printre care funcţia de cauză justificativă, funcţia de cauză de atenuare a răspunderii penale, funcţia de condiţie (element, cerință) a normei de incriminare[1].

      Lipsa consimţământului persoanei vătămate sau existenţa acestuia poate figura între cerinţele de incidenţă a normei de incriminare. De pildă, în cazul infracţiunii de act sexual cu un minor, legea condiţionează existenţa infracţiunii de exprimarea consimţământului victimei (minorei). Un al exemplu îl constituie norma de incriminare a faptei de violare de domiciliu.

      După cum se poate vedea, consimţământul persoanei vătămate  – ca element al incriminării – poate avea o dublă poziţie: fie poziţia de condiţie negativă (când legea pretinde inexistenţa sa), fie rolul de condiţie pozitivă (când legea prevede existenţa sa)[2].

      Menţionăm faptul că există legislaţii penale (de pildă, Codul penal spaniol) care prevăd consimţământul persoanei vătămate ca o cauză de atenuare a răspunderii penale în cazul unor infracţiuni. De asemenea, în Codul penal Carol al II-lea (art. 468), în cazul infracţiunii de omor, comisă la cererea repetată a victimei, cauza justificativă a consimţământului victimei era o cauză de atenuare a pedepsei.

      Consimțământul persoanei vătămate nu trebuie confundat cu autolezarea.

      În acest cadru, ne vom opri în principal asupra primei funcţii a consimţământului persoanei vătămate, respectiv de cauză justificativă, aşa cum este prevăzut în art. 22 C. pen.

2. Condiţiile consimţământului persoanei vătămate

      Condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru incidenţa cauzei justificative a consimţământului victimei sunt următoarele:

  • existenţa unui acord privind comiterea faptei prevăzute de legea penală, anterior săvârşirii acesteia;
  • existenţa condiţiilor de valabilitate a acordului persoanei vătămate;
  • persoana vătămată să poată dispune de valoarea socială lezată prin fapta consimţită[3];
  • consimţământul să nu se refere la infracţiuni contra vieţii sau la alte infracţiuni excluse;
  • fapta consimţită de persoana vătămată trebuie să fie prevăzută de legea penală.

a. existenţa unui acord privind comiterea faptei prevăzute de legea penală, anterior săvârşirii acesteia

      Pentru a fi valabil, consimţământul persoanei vătămate trebuie să fie exprimat anterior comiterii faptei prevăzute de legea penală. Împăcarea ulterioară comiterii faptei, în cazurile în care este prevăzută de lege, nu poate avea efectul unei cauze justificative, ci al unei cauze care înlătură răspunderea penală.

      Dacă acordul persoanei vătămate a fost exprimat post factum, având semnificaţia iertării, consimţământul poate avea rolul unei circumstanțe atenuante judiciare.

b. existenţa condiţiilor de valabilitate referitoare la acordul persoanei vătămate

      Consimţământul persoanei vătămate este, de fapt, un veritabil contract, astfel că trebuie să îndeplinească toate condiţiile de valabilitate ale contractelor.

      Condiţiile generale de validitate ale contractelor sunt: capacitatea, consimţământul obiectul, cauza şi forma. Aceste condiţii trebuie respectate şi în ceea ce priveşte cauza justificativă examinată. De exemplu, lipsa consimţământului sau existenţa unui viciu atrag nevalabilitatea acestuia şi, implicit, imposibilitatea reţinerii cauzei justificative.

      În ceea ce priveşte analiza condiţiilor de validitate, facem trimitere la doctrina de specialitate.

      În cazuri speciale, legea poate prevedea necesitatea unei forme pe care să o îmbrace manifestarea de voinţă a victimei. De pildă, în cazul transplantului de ţesuturi şi organe, trebuie îndeplinite mai multe cerinţe de formă ale consimţământului victimei. Transplantul de ţesuturi şi organe umane se efectuează numai cu acordul scris al primitorului, dat în condiţiile prevăzute de Legea nr. 95/2006 (anexa 11)[4].

       Dacă primitorul este în imposibilitate de a-şi da consimţământul, acesta poate fi dat în scris, în următoarea ordine: de către unul dintre membrii familiei, de o altă rudă sau de reprezentantul legal al acestuia. Pentru minori sau persoanele lipsite de discernământ, consimţământul va fi dat de părinţi sau, după caz, de reprezentantul legal al acestora, conform modelului prevăzut în anexa legii.

       Consimţământul poate fi dat numai după ce medicul a informat primitorul sau, după caz, persoanele prevăzute de lege asupra eventualelor riscuri de ordin medical rezultate din transplant. Transplantul de ţesuturi şi organe umane se poate face fără consimţământul prevăzut de lege, dacă, datorită unor împrejurări obiective, legătura cu familia ori cu reprezentanţii legali ai primitorului, aflat în imposibilitatea de a-şi da consimţământul, nu se poate lua în timp util, iar întârzierea ar conduce inevitabil la moartea acestuia, fapt consemnat de medicul-şef de secţie şi de doi martori, conform modelului cuprins în anexa legii.

      Deşi, ca natură juridică, consimţământul victimei este o convenţie (contract), el are ca efect inexistenţa infracţiunii şi, pe cale de consecinţă, excluderea răspunderii penale şi a celorlalte forme de răspundere juridică. În cazul în care există pluralitate de victime, pentru a fi cauză justificativă, este necesar consimţământul tuturor victimelor. Dacă vreuna sau unele din victime, în situaţia pluralităţii de persoane vătămate, nu şi-a dat consimţământul sau l-a exprimat invalid, fapta va fi infracţiune în privinţa acestor victime.

c. persoana vătămată să poată dispune de valoarea socială lezată prin fapta consimţită

      Persoana vătămată nu poate dispune de orice valoare socială, legea excluzând din sfera de dispoziţie a persoanei anumite valori sociale.

      În general, se poate spune că dacă legea permite sau nu interzice titularului unui drept de a dispune de acesta, titularul dreptului va putea accepta orice vătămare a acestuia, fără ca cel care comite fapta consimţită să poată fi considerată infracţiune. 

Referitor la bunuri, în doctrină se consideră că titularii drepturilor aferente pot dispune de acestea, aproape nelimitat. În schimb, sunt indisponibile, aşa-numitele valori sociale colective sau interesele generale. De pildă, securitatea naţională sau înfăptuirea justiţiei.

Drepturile strict legate de persoana titularului (dreptul la viaţă, dreptul a integritate corporală, dreptul la libertate fizică etc.) au regimuri diferite, în funcţie de importanţa lor. Astfel, dreptul la viață este indisponibil, eutanasia sau uciderea la cererea vicimei fiind incriminată[5].

Celelalte drepturi legate strict de persoana titularului sunt, în principiu, disponibile, dacă nu se aduce atingere bunelor moravuri. Spre exemplu, actele de perversiune sexuală sunt contrare bunelor moravuri.

 d. consimţământul să nu se refere la infracţiuni contra vieţii sau la alte infracţiuni excluse

      Consimţământul persoanei vătămate nu este acceptat în cazul în care fapta consimţită aduce atingere unor valori sociale ce depăşesc interesul personal al victimei.

      Din sfera valorilor sociale disponibile este exclus expres dreptul la viaţă, precum şi alte drepturi anume prevăzute de lege. Spre exemplu, în cazul infracţiunii de trafic de persoane, consimţământul victimei nu este cauză justificativă.

f. fapta consimţită de persoana vătămată trebuie să fie prevăzută de legea penală

      Numai dacă fapta comisă este una prevăzută de legea penală se pune problema incidenţei consimţământului persoanei vătămate – cauză justificativă.

3. Efectele consimţământului persoanei vătămate

      În funcţie de poziţia pe care o are – cauză justificativă, element constitutiv sau cauză de micşorare a pedepsei – consimţământul victimei determină consecinţe specifice. Dacă sunt îndeplinite condiţiile art. 22 C. pen., consimţământul victimei este cauză justificativă, ceea ce înseamnă că o atare faptă nu constituie infracţiune, fiind totodată şi cauză de excludere a caracterului ilicit al delictului civil, ceea ce înseamnă că pentru aceeaşi faptă nu poate fi angajată nici răspunderea penală nici răspunderea civilă.

      Într-o altă ordine de idei, consimţământul victimei produce efectul justificativ atât în ceea ce priveşte infracţiunile intenţionate, cât şi în cazul infracţiunilor din culpă. La infracţiunile din culpă, de fapt, victima şi-a dat acordul în privinţa efectuării activităţii care constă în nesocotirea obligaţiei de prudenţă, cu excepţia faptelor îndreptate contra vieţii[6].

      Dacă fapta comisă cu acordul victimei determină un rezultat mai grav decât cel specific faptei consimţite, făptuitorul va răspunde penal pentru rezultatul mai grav.

      În ipoteza în care norma de incriminare a unei fapte, absența consimțământului are semnificaţia de element constitutiv al infracțiunii, existența acestuia face ca acea faptă să nu corespundă tiparului legal și, în consecință, să fie apreciată ca nefiind prevăzută de legea penală.

      Este ipoteza în care este vorba despre lipsa acordului (consimţământului) victimei, în cazul infracţiunilor pentru care legea prevede ca factor al normei de incriminare prezenţa lui, determină inexistenţa acelei infracţiuni. Spre exemplu, nu poate exista infracţiunea de act sexual cu un minor, dacă lipseşte consimţământul victimei. Totuşi, în acest caz va putea fi reţinută infracţiunea de viol. Un alt exemplu, pentru a constitui infracțiune, fapta de luare trebuie comisă fără consimțământul celui care posedă sau deține bunul. Dacă persona a consimțit la acțiunea de luare a bunului, fapta nu îndeplinește condițiile textului incriminator al faptei de furt, ceea ce înseamnă că fapta respectivă nu prevăzută de legea penală.

[1] Pentru examinarea funcţiilor consimţământului victimei, a se vedea, G. Antoniu, Consimţământul victimei, în R.D.P. nr. 4/2003, p. 9-31.

[2] În doctrină (a se vedea, G. Antoniu, op. cit., p. 10-11), pe bună dreptate se apreciază că, în cazul conţinutului agravat al infracţiunilor la care varianta tip prevede condiţia existenţei sau inexistenţei consimţământului victimei, nu se poate da un răspuns cu caracter general, deoarece la unele variante el are aceeaşi funcţie, în timp ce la altele consimţământul nu este valabil.

[3] În cazul infracţiunii de trafic de persoane, consimţământul victimei la recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea sa, prin înşelăciune, în scopul exploatării, nu înlătură răspunderea penală a făptuitorului, potrivit art. 16 din Legea nr. 678/2001 (a se vedea, I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 5847/2004, www.scj.ro).

[4] M. Of. nr. 372 din 28 aprilie 2006.

[5] Sunt state, cum este Olanda, care au acceptat eutanasia ca o cauză justificativă.

[6] Sunt şi autori care apreciază că dreptul la viaţă este disponibil în cazul faptelor din culpă.