CORUPȚIA. CAUZE, EFECTE ȘI REMEDII

Preambul

Plecând de la necesitatea înlăturării sau, cel puțin, a diminuării corupției din societate, cred că, la fel ca în cazul oricărui alt fenomen social, este necesară atât o analiză a cauzelor, cât și a efectelor acestuia. Punerea accentului exclusiv sau preponderent pe unul dintre cele două aspecte – prevenire sau combatere –  este garanția spre eșec.

Joi, 7 septembrie a.c., Antonio Di Pietro, fost procuror italian, cunoscut pe plan internațional ca protagonist al operațiunilor anti-corupție ”Mani pulite”, din Italia anilor 90, a făcut unele afirmații care au produs uimire în peninsulă[1].

În cadrul unei emisiuni a postului TV italian La 7, acesta a recunoscut și regretat, în același timp, greșeala de a fi crezut că poate eradica fenomenul corupției prin instituirea unui climat de teroare.

Di Pietro a declarat: ”am dus o politică bazată pe teroare și am plătit pentru asta. Am pus pe roate consensul asupra politicii terorii, apoi am plecat acasă. Mi-am bazat politica terorii pe cătușe, pe conceptul că toți ”ceilalți” erau niște infractori, pe teama că cei care nu gândeau ca mine erau niște delincvenți. Azi, cînd am ajuns la vârsta a treia, realizez că și ideile altora trebuie respectate”.

1. Scurtă introducere privind corupția

Din punct de vedere etimologic, cuvântul corupţie provine din latinescul coruptio, – onis şi din limba franceză (corruption), însemnând comportamentul unui funcţionar care, în schimbul banilor sau al altor foloase necuvenite, îşi tranzacționează atributele funcţiei pe care o deține. La accepțiunea de mai sus, în concept mai intră alterarea, seducerea, depravarea și abdicarea de la cinste sau de la datorie[2].

Analizând fenomenul corupţiei, din punct de vedere istoric, constatăm că evoluţia (istoria) acestuia nu poate fi disociată de procesele economice, politice, sociale, juridice sau culturale produse în diferitele societăţi care s-au succedat de-a lungul anilor în câmpul social. Ca fenomen social, corupţia se produce şi re-produce în societate, astfel încât din cauza „formelor de manifestare şi consecinţelor sale”, ea „pare să fie indisolubil legată de evoluţia şi transformările pe care le cunoaşte orice societate umană[3]”.

Pornind de la sensul comun al termenului corupţie, ca fiind o abatere de la moralitate sau de la lege, din perspectivă criminologică corupţia reprezintă un comportament deviant de la anumite standarde sociale. Din punct de vedere criminologic, corupţia este o activitate ilegală sau imorală prin care un individ, profitând de funcţia publică pe care o ocupă, acţionează în vederea obţinerii unor beneficii sau avantaje personale[4].

Corupţia este un fenomen social a cărui existență și înflorire determină scăderea nivelului de trai general, deoarece corupția sănătoasă se hrăneşte cu resurse care sunt deturnate din fondurile publice sau care nu mai ajung în acest loc. Pentru societate, corupţia reprezintă un rău care produce consecinţe negative şi destructive, deoarece ea perturbă grav derularea relaţiilor sociale la nivel instituţional şi interpersonal, determinând diminuarea prestigiului autorităţilor și instituțiilor publice. Neîncrederea în instituţii sau autorităţi publice generează efectul bulgărelui de zăpadă care creşte în volum pe măsură ce se rostogoleşte în societate.

Dintr-o altă perspectivă, fenomenul corupţiei funcţionează după regula vaselor comunicante, astfel că avantajele dobândite prin acte de corupţie de anumite persoane se bazează pe dezavantaje sau pierderi pentru altele.

Corupţia se prezintă deseori ca un cerc vicios, ea manifestându-se, uneori, ca o afacere privată în sânul instituţiilor sau autorităţilor publice. Corupţia se alimentează din ea însăşi, deoarece nu pot exista funcţionari corupţi fără ca anumiţi particulari să ceară servicii ilegale din partea acestora. Fără sprijinul membrilor societăţii sau în lipsa unei acceptări tacite din partea acestora, corupţia nu ar mai putea exista, deoarece ea presupune întotdeauna doi factori: corupătorul şi coruptul.

 2. Câteva aspecte despre cauzele corupției

Printre cauzele corupției pot fi incluse:

Lipsa de stabilitate legislativă, respectiv modificările relativ frecvente ale legislaţiei din materia prevenirii şi combaterii corupţiei, care contribuie într-o oarecare măsură la menținerea în limite inacceptabile a fenomenului corupției;

– Organizarea necorespunzătoare a instituțiilor și autorităților publice[5];

Lipsa de transparenţă a modului de funcţionare a instituţiilor și autorităților publice;

Birocraţia rigidă. Această formă de birocrație favorizează şi generează corupţie atât atunci când este corectă, cât, mai ales, atunci când este lipsită de onestitate, în special dacă este foarte centralizată. Cinic spus, o birocraţie rigidă, supra centralizată şi onestă este pentru societate un rău mai mare decât o asemenea birocraţie, dar care nu este onestă[6]. Lipsa de eficienţă a unui aparat administrativ, fie el chiar corect, favorizează corupţia, deoarece populaţia doreşte o rezolvare în timp rezonabil a problemelor sale;

Inegalitatea socială[7]. Din etiologia corupţiei nu pot fi omise cauzele de natură socială, deoarece oamenii ce funcţionează în puterile statului provin, până la urmă, din societate, nefiind posibil ca o societate să fie cinstită, iar funcţionarii săi să fie coruptibili, după cum nici invers nu este posibil. Una dintre cele mai importante cauze sociale este discrepanța dintre oameni;

– Orice altă disfuncţionalitate a sistemului social.  Finalmente, orice disfuncționalitate socială este sursă de corupţie, deoarece indivizii sunt tentaţi, chiar instinctual, să depăşească orice problemă cu care se confruntă, iar unul dintre mijloacele prin care dificultăţile pot fi depăşite este accesul ilegal la favoruri din partea funcţionarilor coruptibili. Corupţia produce un cerc vicios, deoarece sistemul corupt nu permite accesul la facilităţi şi la drepturi decât prin corupţie.

Factorii economici. Dintre multiplele cauze ale fenomenului corupţiei, în afara celor deja prezentate, trebuie menţionate şi cele de natură economică. Un factor cu potenţial generator de corupţie este aspiraţia oricărui individ de a-şi crea o situaţie de bunăstare, care să-i asigure confortul social. De multe ori, omul analizează atât posibilităţile legale, cât şi pe cele ilicite, pentru a-şi spori nivelul de trai, iar dacă riscul unui demers ilegal este inferior ca efecte juridice comparativ cu dificultăţile unei implicări licite, el va alege să facă apel la modalităţi ilegale de atingere a scopului său. În economie funcţionează o serie de înţelegeri ale agenţilor economici pentru a-şi menţine şi dezvolta poziţiile pe piaţă. În unele cazuri, asemenea convenţii sunt cunoscute şi tolerate de instituţiile şi autorităţile publice, deoarece anumiţi funcţionari sunt părtaşi la înţelegerile ilegale oculte;

Cultura națională. Şi cultura unui popor poate figura printre cauzele corupţiei, ajungându-se ca unele societăţi să accepte anumite daruri, în timp ce în altele acestea să fie considerate mită. De exemplu, în societăţile occidentale (avem în vedere în special S.U.A.)  este acceptată activitatea de lobby, în timp ce în ţările în curs de dezvoltare o asemenea activitate este considerată corupţie. Diferenţe culturale există şi în ceea ce priveşte acceptarea intermedierilor (contracte de comision, spre exemplu) în afaceri sau privitor la reacţia faţă de anumite evenimente. De pildă, în Japonia familiile victimelor unei catastrofe nu vor acţiona în judecată pe cei răspunzători, dar aceştia îşi vor cere, în mod sigur, scuze publice. În acest caz funcţionează regula armoniei sociale. În schimb, în celelalte state occidentale procesele privind angajarea răspunderii celor vinovaţi de asemenea evenimente sunt o rutină[8];

Lipsa unei educații corespunzătoare. În România, există încă o cultură a darurilor sau atenţiilor ce sunt remise celor care prestează un serviciu public (doctori, inspectori de specialitate etc.). De asemenea, lipsește educația preșcolarilor, a elevilor și studenților în ceea ce privește cunoașterea efectelor corupției și a riscului la care se expun cei care încalcă legea penală[9];

Factorii subiectivi. Din sfera cauzelor corupţiei nu trebuie omiși factorii subiectivi, deoarece cu toate că omul este un produs al mediului şi îşi elaborează conştient atitudinea faţă de acest mediu, la această atitudine contribuie şi particularităţile personalităţii sale. Astfel, cauzele de ordin subiectiv trebuie căutate în modul in care oamenii au perceput şi asimilat informaţiile apărute în contextul schimbării sociale. Indivizii cu orientare antisocială a personalităţii, chiar cu antecedente penale, au perceput schimbarea ca pe o excelentă oportunitate pentru săvârşirea unor fapte antisociale orientate spre profit. Constatând că, în noile condiţii, pot opera fără teamă, ei s-au dovedit abili şi inventivi. Actele lor infracţionale constituie rezultatul unei stări de frustrare pe un fond psihologic marcat de spiritul de competiţie şi dorinţa de a trăi mai bine, în condiţiile în care societatea a valorizat ideea bunăstării personale, dar nu a oferit mijloace legale, pentru a face posibilă această stare[10].

 3. Efectele corupţiei

Pornind de la un fapt negativ de necontestat, evidenţiat de numeroase surse, şi anume că nivelul corupţiei în România este încă foarte ridicat, vorbindu-se chiar despre corupţie generalizată, se impune o singură concluzie, respectiv că fenomenul corupţiei produce efecte nefavorabile foarte grave.

În general, corupţia generează sărăcie şi probleme sociale grave. Corupţia generează sărăcie, se hrăneşte cu aceasta şi se dezvoltă pe seama acesteia. Corupţia are ca efect, paradoxal, nu numai sărăcirea celor cu nivel de trai modest, ci şi îmbogăţirea celor cu nivel de trai ridicat. Cu cât anumite persoane se îmbogăţesc prin intermediul corupţiei, cu atât mai mult ceilalţi cetăţeni vor avea un nivel de trai mai scăzut.

Corupţia îndepărtează investitorii serioşi, făcând să roiască oportuniştii sau neaveniţii, şi prăbuşeşte încrederea în instituţiile statului şi autorităţile publice.

4. Câteva posibile remedii

Toți oamenii care au coloană verticală, susțin teza că fenomenul corupției trebuie prevenit şi contracarat prin măsuri complexe eficiente. Conținutul și, mai ales, eficacitatea măsurilor de prevenire și combatere a corupției, trebuie stabilit, respectiv verificate, prin întreprinderea unor activități menite să contribuie la cunoaşterea corespunzătoare a formelor concrete de manifestare a faptelor de corupţie. Lipsa unor informații relevante și, pe cât posibil, exhaustive, despre faptele de corupţie existente în societate, poate conduce la luarea unor măsuri inadecvate, astfel că, în loc să se prevină și limiteze fenomenul corupției, acesta se poate menține sau chiar crește în intensitate.

Din nefericire, pe cât de sigură este vechimea corupţiei pe atât de certă este şi imposibilitatea eliminării totale a acesteia din societăţile umane contemporane, astfel că în prezent nu se mai vorbeşte despre eradicarea fenomenului corupţiei, ci se discută despre reducerea corupţiei în limite rezonabile, care să fie socialmente suportabile, deoarece în orice societate au existat şi există funcţionari care urmăresc realizarea unor foloase ilicite de pe urma funcţiei lor, precum şi cetăţeni care să apeleze la „serviciile” unor asemenea funcţionari.

Câteva posibile remedii pentru prevenirea și combaterea corupției:

(i) Un remediu foarte important, în opinia mea, pentru prevenirea și combaterea corupției îl constituie educația

Preșcolarii, elevii și studenții trebuie să fie educați în spiritul incoruptibilității. Printre disciplinele de studiu trebuie să figureze cultura civică și juridică. Oamenii trebuie să știe de mici ce înseamnă corupție și ce consecințe produce existența acestui fenomen.

(ii) Eliminarea, din viața politică și din instituțiile sau autoritățile publice, a persoanelor corupte, pe o anumită durată

La înfăptuirea unei politici corecte, în care persoanele corupte să fie eliminate din viaţa publică, este necesară şi participarea opiniei publice, care trebuie să sancţioneze de fiecare dată pe toţi politicienii corupţi fie prin retragerea sprijinului electoral, fie prin sesizarea autorităţilor cu privire la existenţa unor fapte de corupţie. Vigilenţa societăţii civile este cu atât mai necesară cu cât, uneori, puterile statului pot ajunge la înţelegeri antisociale tacite.

(iii) Stabilitatea, claritatea, predictibilitatea, aplicarea promtă și egală a legislației

O lege stabilă, clară, predictibilă, aplicată prompt și în mod egal sunt condiții sine qua non pentru diminuarea corpuției.

(iv) Transparența organizării, funcționării și deciziilor instituțiilor și autorităților publice

Accesul foarte facil al cetățenilor la modul cum sunt organizate, la regulile de funcționare și la modalitatea în care sunt adoptate actele autorităților și instituțiilor publice constituie standardul minim ce poate concura la prevenirea și combaterea corupției funcționarilor publici.

(v) Simplificarea procedurilor și eliminarea posibilităților de subiectivism sau arbitrariu din autoritățile și instituțiile publice

Eliminarea din atribuțiile funcționarilor publici a instrumentelor sau posibilităților prin care aceștia ar putea să distorsioneze actul sau decizia autorităților sau instituțiilor publice.

[1] Antonio Di Pietro a continuat ampla operațiune de combatere a corupției în Italia, care fusese începută de procurorii italieni Giovanni Falcone și Paolo Borsellino (uciși de mafie), în cadrul căreia au fost supuși investigației judiciare peste 5000 de oameni politci și de afaceri din Italia.

[2] Pentru mai multe date referitoare la fenomenul corupției, a se vedea V. Dobrinoiu, M. Hotca, N. Neagu, M. Murea, C. Cășuneanu, Legea pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, Ed. Wolters Kluwer, București, 2008.

[3] D. Ioan, D. Banciu, S.M. Rădulescu, Corupţia în România. Actualitate şi percepţie socială, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2005, p. 11.

[4] V. Dobrinoiu, Corupţia în dreptul penal român, Ed. Atlas Lex, Bucureşti, 1995, p. 46.

[5] În Raportul Global asupra Corupţiei pe anul 2007 se arată că în România corupţia si lipsa transparenţei în administrarea justiţiei, în special în relaţiile dintre justiţiabili şi personalul auxiliar, rămân probleme de anvergură sistemică (A se vedea V. Alistar, Global Corruption Report 2007, Cambridge University Press, 2007, p. 267-270).

[6] I. Burlacu, Legislaţia penală anticorupţie şi integrarea europeană, Teză de doctorat, Bucureşti, 2008, p. 48.

[7] I. Burlacu, op. cit., p. 49.

[8] Idem, p. 46-47.

[9] Uneori, concepţia culturală cu privire la repudierea corupţiei este diferită la anumite popoare, chiar dacă fiecare dintre acestea sancţionează corupţia de felul respectiv. Spre exemplu, dacă în ţările dezvoltate corupţia este considerată ilegală, motivul neacceptării fiind interzicerea de către lege, în concepţia budistă mita este repudiată pentru motivul că ar cumpăra o relaţie pe termen scurt.

[10] D.L. Stanciu, Prevenirea şi combaterea corupţiei, www.inm-lex.ro, p. 20.