INFRACȚIUNEA PREVĂZUTĂ ÎN ART. 4 DIN LEGEA NR. 241/2005 PRIVIND PREVENIREA ȘI COMBATEREA EVAZIUNII FISCALE

 

1. Conţinutul normei de incriminare

Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 6 ani refuzul nejustificat al unei persoane de a prezenta organelor competente documentele legale şi bunurile din patrimoniu, în scopul împiedicării verificărilor financiare, fiscale sau vamale, în termen de cel mult 15 zile de la somaţie[1].

2. Obiectul infracţiunii

Obiectul juridic al infracţiunii este constituit din relaţiile sociale a căror normală derulare presupune prezentarea documentelor legale şi a bunurilor din patrimoniu, astfel ca în acest mod să fie sporită eficienţa controlului fiscal efectuat de către organele competente. Obligaţia de prezentare a documentelor legale şi a bunurilor din patrimoniu este instituită în scopul prevenirii şi descoperii evaziunii fiscale. Fără posibilitatea examinării documentelor legale şi a bunurilor din patrimoniul contribuabilului este, dacă nu imposibil, foarte greu să se stabilească obligaţiile faţă de bugetul general consolidat.

Infracţiunea analizată nu are obiect material[2], deoarece valoarea socială ocrotită prin norma de incriminare nu are un aspect fizic, iar neîndeplinirea obligaţiei de prezentare a documentelor legale şi a bunurilor din patrimoniul contribuabilului nu presupune vătămarea unei entităţi exprimate material. Fapta incriminată nu aduce atingere vreunei entităţi fizice, care să formeze aspectul material al respectării obligaţiei de prezentare prevăzută de lege. Unii autori apreciază că infracţiunea analizată are obiect material, care constă în documentele contabile ale contribuabilului[3].

3. Subiecţii infracţiunii

Subiectul activ al infracţiunii prevăzute de art. 4 din Legea nr. 241/2005 poate fi orice persoană – fizică sau juridică – care, având obligaţia punerii la dispoziţie, refuză să prezinte organelor competente, în termen de cel mult 15 zile de la somaţie, documentele legale şi bunurile din patrimoniu, în scopul împiedicării verificărilor financiare, fiscale sau vamale. Spre deosebire de art. 3, care prevede pentru existenţa infracţiunii calitatea de contribuabil pentru subiectul activ, textul care incriminează fapta de care ne ocupăm nu cuprinde nicio circumstanţiere a subiectului activ al infracţiunii.

Anterior intrării în vigoare a Legii nr. 241/2005, în doctrină s-au purtat discuţii în legătură cu subiectul activ al infracţiunii. Într-o opinie, se susţinea punctul de vedere conform căruia subiectul activ al infracţiunii este necircumstanţiat[4]. În opinia contrară, se aprecia că persoana care are calitatea de subiect activ al infracţiunii este contribuabilul[5].

Având în vedere faptul că noua reglementare utilizează sintagma „refuzul nejustificat al unei persoane”, subiectul activ al infracţiunii nu poate fi considerat calificat. Sigur că, în fapt, de cele mai multe ori, obligaţia prezentării documentelor legale şi a bunurilor din patrimoniu revine fie contribuabilului persoană fizică, fie persoanei fizice desemnate de către contribuabilul persoană juridică, dar aceasta nu înseamnă că subiect activ nu poate fi şi o altă persoană fizică sau chiar persoana juridică care are obligaţia prezentării documentelor sau bunurilor solicitate de organele competente.

Prin urmare, infracţiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 241/2005 are subiect simplu. Pe de altă parte, cu toată generalitatea textului legal, nu poate avea calitatea de subiect activ al infracţiunii o persoană care se află în afara obligaţiei de prezentare prevăzută de lege.

Infracţiunea poate fi comisă în coautorat (de pildă, dacă obligaţia aparţine unor persoane asociate) şi este susceptibilă de participaţie penală în forma instigării şi a complicităţii morale. De asemenea, este posibilă participaţia penală improprie.

Subiectul pasiv al infracţiunii este statul, deoarece el este subiectul vătămat prin săvârşirea infracţiunii, iar nu organul de control care a solicitat prezentarea documentelor sau bunurilor patrimoniale.

4. Situaţia premisă

Infracţiunea de care ne ocupăm presupune cerinţa preexistenţei unei somaţii adresate contribuabilului sau reprezentanţilor acestuia de către organele competente, care să prevadă obligaţia privind prezentarea documentelor legale şi a bunurilor din patrimoniul contribuabilului[6]. Această cerinţă realizează conţinutul unei situaţii premisă.

Somaţia este o adresă sau scrisoare pe care organul competent o emite către contribuabil prin care îi cere, cu respectarea legii, să prezinte documente legale sau bunuri aflate în patrimoniul său. Somaţia trebuie să aibă destinatar determinat şi obiect bine precizat.

De asemenea, este necesar să se facă dovada de către organul fiscal că somaţia a fost primită de contribuabil sau reprezentantul său ori că aceasta a fost comunicată potrivit dispoziţiilor legale. De exemplu, prin poştă cu scrisoare recomandată.

Dacă un contribuabil refuză nejustificat să prezinte docu­mentele legale sau bunurile cerute de organele competente, în alte situaţii decât cele descrise mai sus, nu poate fi reţinută infracţiunea examinată, dar va fi realizat eventual conţinutul contravenţiei prevăzute de art. 336 alin. (1)  lit. c) C.proc.fisc. Este vorba despre contravenţia privind nerespectarea obligaţiilor prevăzute de art. 56 C.proc.fisc.

Potrivit art. 64 C.proc.fisc., în vederea stabilirii stării de fapt fiscale, contribuabilul/plătitorul are obligaţia să pună la dispoziţie organului fiscal registre, evidenţe, documente de afaceri şi orice alte înscrisuri. În acelaşi scop, organul fiscal are dreptul să solicite înscrisuri şi altor persoane cu care contribuabilul/plătitorul are sau a avut raporturi economice sau juridice. Organul fiscal poate solicita punerea la dispoziţie a înscrisurilor la sediul său ori la domiciliul fiscal al persoanei obligate să le prezinte. Organul fiscal are dreptul să reţină, în scopul protejării împotriva înstrăinării sau distrugerii, indiferent de mediul în care sunt stocate, documente, acte, înscrisuri, registre şi documente financiar-contabile în original sau orice element material care face dovada stabilirii, înregistrării şi achitării obligaţiilor fiscale de către contribuabil/plătitor, pe o perioadă de cel mult 30 de zile. În cazuri excepţionale, cu aprobarea conducătorului organului fiscal, perioada de reţinere poate fi prelungită cu cel mult 90 de zile. Contribuabilul/plătitorul are dreptul să solicite copii ale documentelor reţinute atât timp cât acestea sunt în posesia organului fiscal.

În Codul de procedură fiscală sunt prevăzute condiţiile în care, anumite persoane, au dreptul de a refuza furnizarea de informaţii sau înscrisuri. Astfel, conform art. 66 C.proc.fisc. alin. (1), soţul sau soţia şi rudele contribuabilului până la gradul al treilea inclusiv pot refuza furnizarea de informaţii, efectuarea de expertize, precum şi prezentarea unor înscrisuri. Iar potrivit art. 66 alin. (2) C.proc.fisc., persoanele menţionate mai sus vor fi înştiinţate asupra acestui drept.

În temeiul art. 67 C.proc.fisc. alin. (1), pot refuza să furnizeze informaţii cu privire la datele de care au luat cunoştinţă în exercitarea activităţii lor preoţii, avocaţii, notarii publici, consultanţii fiscali, executorii judecătoreşti, auditorii, experţii contabili, medicii şi psihoterapeuţii. Aceste persoane nu pot refuza furnizarea informaţiilor cu privire la îndeplinirea obligaţiilor prevăzute de legislaţia fiscală în sarcina lor.

Sunt asimilate persoanelor prevăzute la alin. (1) asistenţii acestora, precum şi persoanele care participă la activitatea profesională a acestora [art. 67 alin. (2) C.proc.fisc.].

Potrivit art. 67 alin. (3), persoanele obligate să păstreze secretul profesional, cu excepţia preoţilor, pot furniza informaţii, dar numai cu acordul persoanei despre care au fost solicitate informaţiile.

5. Latura obiectivă

5.1. Elementul material

Elementul material al infracţiunii constă în omisiunea (refuzul) nejustificată a unei persoane de a prezenta organelor competente documentele legale şi bunurile din patrimoniu, în termen de cel mult 15 zile de la somaţie. Din analiza normei de incriminare rezultă faptul că, pe lângă condiţia premisă (preexistenţa unei somaţii), inacţiunea ce reprezintă ele­men­tul material al infracţiunii trebuie să îndeplinească patru cerinţe esenţiale, şi anume:

  • refuzul să fie nejustificat;
  • refuzul să fie exprimat faţă de cererea (somaţia) organelor competente;
  • obiectul refuzului să se refere la documentele legale ale contribuabilului sau la bunurile din patrimoniul acestuia solicitate de către organele competente;
  • prezentarea documentelor sau bunurilor cerute să fie necesară pentru verificări financiare, fiscale sau vamale.

În primul rând, nu poate exista infracţiunea analizată dacă refuzul este justificat. Este justificat, spre exemplu, refuzul motivat de faptul că documentele au fost distruse, pierdute ori sustrase. Este, de asemenea, justificat refuzul exprimat în condiţiile art. 66 şi 67 C.proc.fisc.

Prin refuz nejustificat se va înţelege faptul că neprezentarea de către subiectul activ a documentelor sau bunurilor este nemotivată, adică prezentarea este posibilă, dar acesta nu o face ori legea nu permite refuzul.

În al doilea rând, refuzul nejustificat trebuie să fie manifestat faţă de solicitarea unor organe abilitate (competente). În practica judiciară, s-a apreciat că somaţiile trebuie emise anterior refuzului contribuabilului[7].

Organele competente sunt organele care au atribuţii de efectuare a verificărilor financiare, fiscale sau vamale, potrivit legii, precum şi organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare. De pildă, organele din cadrul Gărzii Financiare, al administraţiilor finanţelor publice etc.

Pe de altă parte, refuzul trebuie să privească ceea ce organele com­petente au cerut, iar acestea nu pot solicita decât documentele legale ale contribuabilului sau bunurile din patrimoniu acestuia, iar nu alte documente sau bunuri. Documentele legale sunt cele definite de art. 2 din Legea nr. 241/2005 (justificative, de evidenţă şi prelucrare, de rapor­tare şi sinteză), iar bunurile sunt valori patrimoniale, adică evaluabile în bani (terenuri, construcţii, bunuri mobile).

În fine, organele competente nu pot solicita documente sau bunuri aparţinând contribuabililor decât dacă acestea sunt necesare pentru verificări financiare, vamale sau fiscale.

Printre drepturile contribuabilului sau plătitorului se numără şi dreptul de a fi ascultat. În conformitate cu prevederile art. 9 alin. (1) C.proc.fisc., înaintea luării deciziei, organul fiscal este obligat să asigure contribuabilului/plătitorului posibilitatea de a-şi exprima punctul de vedere cu privire la faptele şi împrejurările relevante în luarea deciziei.

Potrivit art. 9 alin. (2) C.proc.fisc., organul fiscal nu este obligat să aplice prevederile alin. (1) când:

a) întârzierea în luarea deciziei determină un pericol pentru constatarea situaţiei fiscale reale privind executarea obligaţiilor contribuabilului/plătitorului sau pentru luarea altor măsuri prevăzute de lege;

b) cuantumul creanţelor fiscale urmează să se modifice cu mai puţin de 10% din valoarea creanţei fiscale stabilită anterior;

c) se acceptă informaţiile prezentate de contribuabil/plătitor, pe care acesta le-a dat într-o declaraţie sau într-o cerere;

d) urmează să se ia măsuri de executare silită;

e) urmează să se emită deciziile referitoare la obligaţiile fiscale accesorii.

Audierea se consideră îndeplinită în următoarele situaţii [art. 9 alin. (3) C.proc.fisc.]:

a) contribuabilul/plătitorul refuză explicit să se prezinte la termenul stabilit de organul fiscal în vederea audierii;

b) contribuabilul/plătitorul nu se prezintă, din orice motiv, la două termene consecutive stabilite de organul fiscal în vederea audierii.

Excepţia lipsei audierii poate fi invocată de contribuabil sau plătitor odată cu formularea contestaţiei depuse potrivit Codului de procedură fiscală [art. 9 alin. (4)].

Infracţiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 241/2005 apare ca o „consecinţă” a nerespectării obligaţiei de cooperare a contribuabilului cu organele care au atribuţii în materia verificărilor financiare, fiscale sau vamale[8].

Conform art. 10 alin. (1) C.proc.fisc., contribuabilul sau plătitorul este obligat să coopereze cu organul fiscal în vederea determinării stării de fapt fiscale, prin prezentarea faptelor cunoscute de către acesta, în întregime, conform realităţii, şi prin indicarea mijloacelor doveditoare care îi sunt cunoscute, cu respectarea prevederilor în materie penală şi procesual penală. De asemenea, potrivit art. 10 alin. (2) C.proc.fisc., contribuabilul sau plătitorul este obligat să întreprindă măsurile în vederea procurării mijloacelor doveditoare necesare, prin utilizarea tuturor posibilităţilor ce îi stau la dispoziţie[9].

Art. 12 C.proc.fisc. prevede că relaţiile dintre contribuabil sau plătitor şi organul fiscal trebuie să fie fundamentate pe bună-credinţă [art. 12 alin. (1)].

Contribuabilul sau plătitorul trebuie să îşi îndeplinească obligaţiile şi să îşi exercite drepturile potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege şi să declare corect datele şi informaţiile privitoare la obligaţiile fiscale datorate[art. 12 alin. (2)] .

Organul fiscal trebuie să respecte drepturile contribuabilului/plătitorului în fiecare procedură de administrare a creanţelor fiscale aflată în derulare [art. 12 alin. (3)].

Buna-credinţă a contribuabililor se prezumă până când organul fiscal dovedeşte contrariul [art. 12 alin. (4)].

Faţă de conţinutul normei de incriminare, apare ca legitimă întrebarea: Care este momentul de la care curge termenul de 15 zile, în ipoteza în care somaţia prevede un termen de prezentare a documentelor sau bunurilor din patrimoniu? Sunt două răspunsuri posibile. Primul răspuns posibil este că n-are nicio relevanţă înscrierea unui termen în cuprinsul somaţiei, astfel că infracţiunea se va consuma în momentul în care expiră termenul de 15 zile de la primirea somaţiei. Al doilea răspuns, pe care-l considerăm conform regulilor de interpretare a legii penale, este că existenţa unui termen în cuprinsul somaţiei are semnificaţia amânării curgerii termenului de 15 zile până la expirarea termenului stipulat în somaţie[10].

Într-adevăr, expresia „în termen de cel mult 15 zile de la somaţie” nu înseamnă altceva decât că termenul de 15 zile curge de la data înscrisă în adresa sau înscrisul ce reprezintă somaţie, în ipoteza că o asemenea dată apare în acest document. Somaţia, ca act al organelor competente, nu poate fi desprinsă de conţinutul său, deoarece este posibil ca în somaţie să fie menţionat un termen mai lung sau mai scurt decât cel prevăzut de art. 4 din Legea nr. 241/2005.

Într-o altă ordine de idei, termenul „somaţie” existent în conţinutul juridic al infracţiunii examinate nu are accepţiunea din materia executării silite, şi anume de act de executare. În dreptul procesual, somaţia este, de regulă, primul act de executare silită, fiind reglementată în general de Codul de procedură civilă şi, în chip particular, de Codul de procedură fiscală. Diferenţa de conţinut a termenului somaţie în cele două materii este evidentă şi rezultă din prevederile legale destinate materiei executării silite[11]. Aşadar, în contextul normei de incriminare prevăzute de art. 4 din Legea nr. 241/2005, prin somaţie vom înţelege orice înscris prin care organele competente solicită în mod ferm contribuabilului sau reprezentantului acestuia prezentarea anumitor documente sau bunuri din patrimoniu, fără să aibă relevanţă denumirea înscrisului sau dacă în cuprinsul acestuia se regăseşte sau nu termenul somaţie[12].

Ceea ce are relevanţă pentru realizarea cerinţei esenţiale este să existe o solicitare fermă a organelor competente, care să fi fost comunicată contribuabilului sau reprezentantului acestuia[13], iar nu folosirea anumitor cuvinte sau formule sacramentale.

În continuarea ideilor exprimate deja, precizăm că, în lipsa unei cereri imperative, chiar dacă înscrisul emis de organele competente se numeşte somaţie, nu poate fi reţinută săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 4 din Legea nr. 241/2005[14].

Care este modul de calcul al termenului de 15 zile prevăzut de norma de incriminare?

Pornind de la natura juridică a acestui termen (care este un termen de drept penal substanţial), sistemul de calcul este cel prevăzut de art. 186 C.pen., potrivit căruia ziua se socoteşte de 24 de ore, ceea ce înseamnă că va fi luată în considerare la curgerea lui atât ziua în care începe, cât şi ziua în care expiră. De exemplu, dacă somaţia a fost primită în data de 2 octombrie, ultima zi a termenului va fi 17 octombrie.

Infracţiunea analizată nu trebuie confundată cu anumite fapte de natură contravenţională prevăzute în art. 336 alin. (1) lit. c), n) şi r) C.proc.fisc., respectiv:

– nerespectarea de către contribuabil/plătitor, precum şi de persoanele cu care acesta are sau a avut raporturi economice sau juridice a obligaţiei de a pune la dispoziţia organului fiscal registre, evidenţe, documente de afaceri şi orice alte înscrisuri la locul indicat de organul fiscal potrivit art. 64, precum şi nerespectarea de către contribuabil/plătitor a obligaţiei prevăzute la art. 65 alin. (3) C.proc.fisc. [lit. c)];

– refuzul contribuabilului/plătitorului de a prezenta organului fiscal bunurile materiale supuse impozitelor, taxelor, contribuţiilor sociale, în vederea stabilirii realităţii declaraţiei fiscale [lit. n)];

– nerespectarea de către contribuabil/plătitor sau persoana împuternicită de acesta, precum şi nerespectarea de către persoanele cu care contribuabilul/plătitorul are sau a avut raporturi economice sau juridice, a obligaţiei de a furniza organului fiscal informaţiile necesare determinării stării de fapt fiscale potrivit art. 58 alin. (1) C.proc.fisc. [lit. r)].

Aceste contravenţii vor fi reţinute numai în cazurile în care nu va fi realizat conţinutul infracţiunii prevăzute în art. 4 din Legea nr. 241/2005. Spre exemplu, dacă documentele sau bunurile cu privire la care a fost emisă somaţia nu sunt prezentate din cauza neglijenţei contribuabilului.

Precizăm că aplicarea unei sancţiuni contravenţionale faţă de o persoană, reţinându-se comiterea unei contravenţii, nu exclude de plano posibilitatea angajării răspunderii penale, dacă, examinând conduita făptuitorului, rezultă elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în art. 4 din Legea nr. 241/2005. Spre exemplu, dacă organul fiscal a solicitat prezentarea de către un contribuabil a unor documente într-un termen mai scurt decât termenul de 15 zile menţionat în art. 4 din Legea nr. 241/2005. La expirarea acestui termen va fi realizat conţinutul contravenţiei reglementate în art. 336 alin. (1) lit. c) C.proc.fisc., iar după împlinirea termenului de 15 zile este întrunit conţinutul infracţiunii examinate.

Infracţiunea analizată în rândurile ce preced nu poate fi reţinută în concurs cu infracţiunea prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005 (sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale, prin nedeclararea, declararea fictivă ori declararea inexactă cu privire la sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate).

5.2. Urmarea imediată

Urmarea imediată produsă prin refuzul nejustificat al subiectului activ constă în cauzarea unei stări de pericol pentru societate, mai exact pentru relaţiile sociale ocrotite, deoarece, în lipsa cunoaşterii documentelor legale sau a bunurilor din patrimoniul contribuabilului, sporesc posibilităţile săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală ori a altor forme de sustrageri de la plata obligaţiilor fiscale.

5.3. Legătura de cauzalitate

Fiind vorba de o infracţiune de pericol, deşi există, legătura de cauzalitate nu trebuie probată, aceasta rezultând din simplul fapt al efectuării integrale a elementului material al infracţiunii (ex re).

6. Latura subiectivă

Din punct de vedere subiectiv, refuzul nejustificat trebuie să aibă loc în scopul împiedicării verificărilor financiare, fiscale sau vamale, ceea ce înseamnă că fapta este infracţiune numai dacă se comite cu intenţie directă. Fiind vorba de intenţie directă, făptuitorul prevede starea de pericol pentru relaţiile sociale şi urmăreşte această consecinţă prin refuzul prezentării documentelor sau a bunurilor solicitate de organele competente.

În practica judiciară, s-a reţinut că nu este întrunit conţinutul constitutiv al acestei infracţiuni, deoarece în cauză rezultă că documentele legale privind evidenţa şi operaţiile comerciale efectuate de Cabinetul individual de avocatură A.D.D. au fost deţinute de contabilul acestuia, numita M.S., care le-a primit de la susnumitul pentru calculul impozitului, însă a neglijat să le depună la organul fiscal, întrucât s-a căsătorit şi a lipsit o perioadă mare de timp din localitate. Martora M.S., deşi a fost anunţată de numitul A.D.D., după primirea somaţiilor din partea organului fiscal, aceasta a prezentat documentele doar la finele anului 2010, când a revenit în municipiul Deva pentru a-şi vizita părinţii[15].

Mobilul infracţiunii nu are relevanţă pentru existenţa infracţiunii, dar el va fi luat în considerare cu prilejul individualizării sancţiunilor de drept penal. În schimb, scopul urmărit de făptuitor este calificat, şi anume împiedicarea verificărilor fiscale, financiare sau vamale, ceea ce înseamnă că el prezintă importanţă atât la personalizarea sancţiunilor, dar mai ales pentru realizarea conţinutului laturii subiective a infracţiunii.

7. Forme infracţionale

Tentativa la această infracţiune este practic imposibilă, deoarece condiţiile textului incriminator exclud de plano posibilitatea săvârşirii infracţiunii printr-o acţiune, fapta fiind, din acest punct de vedere, o infracţiune omisivă instantanee. Dacă neprezentarea documentelor sau a bunurilor solicitate este însoţită de anumite acte, cum ar fi sustragerea, distrugerea etc., nu se schimbă calificarea elementului material, pentru că refuzul este, până la urmă, concretizat în a nu face ceea ce solicită organele competente.

Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care contribuabilul nu dă satisfacţie somaţiei prin care este solicitată prezentarea documentelor legale sau a bunurilor din patrimoniul contribuabilului. Practic, momentul consumării coincide cu expirarea termenului de 15 zile, care curge fie de la primirea somaţiei, fie de la expirarea termenului înscris în acest act, după caz.

Având în vedere specificul elementului material – de a îmbrăca forma inacţiunii – refuzul nejustificat de prezentare a documentelor sau bunurilor are o derulare temporală specifică infracţiunilor instantanee, el nefiind susceptibil de a fi comis în formă continuă sau progresivă, ceea ce înseamnă că după momentul consumării nu pot apărea alte urmări cu relevanţă penală.

 

 

[1] Conform conţinutului anterior modificării prin O.U.G. nr. 54/2010, constituia infracţiune: „refuzul nejustificat al unei persoane de a prezenta organelor competente, după ce a fost somată de 3 ori, documentele legale şi bunurile din patrimoniu, în scopul împiedicării verificărilor financiare, fiscale sau vamale”. În ediţiile anterioare ale lucrării ne-am exprimat opinia că cerinţa preexistenţei a trei somaţii era excesivă, deoarece constituia un formalism exagerat. (a se vedea, de pildă, M-.A. Hotca, M. Dobrinoiu, Infracţiuni prevăzute în legi speciale, ed. 2, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2010, p. 238. Propunerea noastră privind modificarea textului incriminator, în sensul menţionării unei singure somaţii, a fost însuşită de legiuitor.

[2] A se vedea: Gh. Diaconescu, Infracţiuni în legi speciale şi legi extrapenale, Ed. All, 1996, Bucureşti, p. 310; M. Zarafiu, Infracţiuni din domeniul afacerilor, Ed. Editas, Bucureşti, 2003, p. 42; M.Ş. Minea, C.F. Costaş, D.M. Ionescu, op. cit., p. 84.

[3] A se vedea C. Balaban, C. Balaban, Infracţiuni prevăzute de legi speciale care reglementează domeniul comerţului, Ed. Rosetti, Bucureşti, 2004, p. 103. Facem precizarea că lucrarea citată a fost dată publicităţii înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 241/2005.

[4] A se vedea A. Ungureanu, A. Ciopraga, Dispoziţii penale din legi speciale române, vol. III, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1996.

[5] A se vedea C. Balaban, op. cit., p. 103.

[6] Dacă fapta a fost comisă înainte de modificarea textului incriminator (prin O.U.G. nr. 54/2010), organele judiciare trebuie să verifice îndeplinirea condiţiei ca făptuitorul să fi fost somat de 3 ori.

[7] I.C.C.J., Secţia penală, Decizia nr. 378/2010, (www.scj.ro).

[8] Pentru un caz în care a fost reţinută această infracţiune, a se vedea I.C.C.J., Secţia penală, Decizia nr. 1463/2012, (www.scj.ro).

[9] Organele competente au obligaţia păstrării secretului fiscal prevăzută în art. 11 din Codul de procedură fiscală. Potrivit art. 11 C.proc.fisc.: „(1) Personalul din cadrul organului fiscal este obligat să păstreze secretul asupra informaţiilor de care a luat cunoştinţă ca urmare a exercitării atribuţiilor de serviciu.

(2) În categoria informaţiilor de natura celor considerate a fi secret fiscal intră datele referitoare la contribuabil/plătitor, cum ar fi: datele de identificare, natura şi cuantumul obligaţiilor fiscale, natura, sursa şi cuantumul veniturilor, natura, sursa şi valoarea bunurilor, plăţi, conturi, rulaje, transferuri de numerar, solduri, încasări, deduceri, credite, datorii, valoarea patrimoniului net sau orice fel de informaţii obţinute din declaraţii ori documente prezentate de către contribuabil/plătitor sau terţi.

(3) Organul fiscal poate transmite informaţiile pe care le deţine:

  1. a) autorităţilor publice, în scopul îndeplinirii obligaţiilor prevăzute de lege;
  2. b) autorităţilor fiscale ale altor ţări, în condiţii de reciprocitate, în baza unor instrumente juridice internaţionale semnate de România şi care cuprind prevederi privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal şi/sau recuperarea creanţelor fiscale;
  3. c) autorităţilor judiciare competente, potrivit legii;
  4. d) oricărui solicitant, cu acordul scris al contribuabilului/plătitorului despre care au fost solicitate informaţii;
  5. e) în alte cazuri prevăzute expres de lege.

(4) Autoritatea care primeşte informaţii fiscale este obligată să păstreze secretul asupra informaţiilor primite.

(5) Este permisă transmiterea informaţiilor de natura celor prevăzute la alin. (1), inclusiv pentru perioada în care a avut calitatea de contribuabil/plătitor:

  1. a) contribuabilului/plătitorului însuşi;
  2. b) succesorilor acestuia, precum şi persoanelor cu vocaţie succesorală, calitate dovedită potrivit legii.

(6) În scopul aplicării prevederilor alin. (3) lit. a) şi c), autorităţile publice pot încheia protocol privind schimbul de informaţii cu organul fiscal deţinător al informaţiei ce se transmite.

(7) Este permisă transmiterea de informaţii cu caracter fiscal în alte situaţii decât cele prevăzute la alin. (3), în condiţiile în care se asigură că din acestea nu reiese identitatea vreunei persoane fizice, juridice ori unei entităţi fără personalitate juridică.

(8) Organul fiscal poate aduce la cunoştinţă publică informaţiile pe care le deţine:

  1. a) ori de câte ori informaţiile sunt calificate de lege ca fiind publice;
  2. b) ori de câte ori, prin acte administrative sau prin hotărâri judecătoreşti, definitive, se constată încălcări ale obligaţiilor prevăzute de legislaţia fiscală.

(9) Procedura de aducere la cunoştinţă publică a informaţiilor deţinute de organul fiscal central se aprobă prin ordin al preşedintelui A.N.A.F., iar procedura de aducere la cunoştinţă publică a informaţiilor deţinute de organul fiscal local se aprobă prin ordin al ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice.

(10) Prelucrarea datelor cu caracter personal de către organele fiscale centrale şi locale se realizează cu respectarea prevederilor Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare”.

[10] A se vedea în acest sens şi B. Vîrjan, op. cit., p. 197.

[11] Potrivit art. 230 C.proc.fisc.: „(1) Executarea silită începe prin comunicarea somaţiei. Dacă în termen de 15 zile de la comunicarea somaţiei nu se stinge debitul, se continuă măsurile de executare silită. Somaţia este însoţită de un exemplar al titlului executoriu emis de organul de executare silită.

(2) Somaţia cuprinde, pe lângă elementele prevăzute la art. 46, următoarele: numărul dosarului de executare; suma pentru care se începe executarea silită; termenul în care cel somat urmează să plătească suma prevăzută în titlul executoriu, precum şi indicarea consecinţelor nerespectării acesteia.

(3) În cazul în care debitorul are de încasat sume certe, lichide şi exigibile de la autorităţi sau instituţii publice, executarea silită se continuă prin poprirea acestor sume ori de câte ori, ulterior comunicării somaţiei, se depune la organul fiscal un document eliberat de autoritatea sau instituţia publică respectivă prin care se certifică că sumele sunt certe, lichide şi exigibile. Prevederile art. 236 se aplică în mod corespunzător.

(4) Nu sunt considerate sume exigibile şi nu sunt aplicabile prevederile alin. (3) sumelor aflate în litigiu.

(5) În cazul în care documentul prevăzut la alin. (3) a fost depus ulterior luării unor măsuri de executare silită potrivit prezentului cod, aceste măsuri se ridică după aplicarea măsurii popririi sumelor înscrise în documentul emis de autoritatea sau instituţia publică, în limita acestor sume, cu respectarea nivelului prevăzut la art. 227 alin. (1).

(6) În cazul în care documentul prevăzut la alin. (3) a fost depus ulterior stingerii sumelor pentru care s-a început executarea silită, acesta se ia în considerare pentru următoarele executări silite”.

[12] A se vedea I.C.C.J., Decizia nr. 102/2009, citată de T. Toader, Infracţiunile prevăzute în legile speciale, ed. 4, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2011, p. 363.

[13] În practica judiciară, s-a decis că dacă invitaţia se întoarce cu menţiunea „destinatar mutat”, cerinţa prevăzută de lege nu este îndeplinită (C.A. Bacău, decizia penală nr. 332/2009, Jurindex).

[14] De pildă, exprimări de tipul: „să ne prezentaţi (…) în timp util”; „vă aşteptăm cu (….) în fiecare zi lucrătoare între orele 8-16” etc., nu îndeplinesc cerinţa normei de incriminare. Pentru a realiza conţinutul infracţiunii, exprimarea trebuie să fie de genul: „vă somăm să prezentaţi la sediul nostru din (…) în termen de 15 zile de la primirea prezentei cu următoarele …”; „până în data de (…) să ne transmiteţi următoarele documente …” etc.

[15] I.C.C.J., Secţia penală, Decizia nr. 2021 /2012, (www.scj.ro).