INFRACȚIUNILE PREVĂZUTE ÎN LEGEA SOCIETĂȚILOR NR. 31/1990. ASPECTE COMUNE

Mihai Adrian Hotca

1. Unele aspecte generale privind societățile

Cel mai important act normativ, care reglementează materia constituirii, organizării și dizolvării societăților, este Legea nr. 31/1990[1].

Conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, în vederea desfășurării de activități cu scop lucrativ, persoanele fizice și persoanele juridice se pot asocia și pot constitui societăți cu personalitate juridică, cu respectarea dispozițiilor acestei legi.

Iar art. 1 alin. (2) din aceeași lege prevede că societăţile prevăzute la alin. (1) cu sediul în România sunt persoane juridice române.

Potrivit art. 2 din Legea nr. 31/1990, societățile se vor constitui în una dintre următoarele forme:

  • societate în nume colectiv;
  • societate în comandită simplă;
  • societate pe acțiuni;
  • societate în comandită pe acțiuni;
  • societate cu răspundere limitată.

Art. 3 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 reglementează principiul (regula) limitelor răspunderii asociaților. Regula este că obligațiile sociale (ce aparțin societății în cauză) sunt garantate cu patrimoniul social.

Prin excepție, asociații societății în nume colectiv și asociații comanditați în societatea în comandită simplă sau în comandită pe acțiuni răspund nelimitat și solidar pentru obligațiile sociale. În aceste situații de excepție, creditorii societății se vor îndrepta mai întâi împotriva acesteia pentru obligațiile ei și, numai dacă societatea nu le plătește în termen de cel mult 15 zile de la data punerii în întârziere, se vor putea îndrepta împotriva asociaților, care răspund nelimitat și solidar [art. 3 alin. (2)].

Acționarii, asociații comanditari, precum și asociații în societatea cu răspundere limitată răspund numai până la concurența capitalului social subscris [art. 3 alin. (3)].

În conformitate cu dispozițiile art. 4 din Legea nr. 31/1990, societatea cu personalitate juridică va avea cel puţin 2 asociaţi, în afară de cazul în care legea prevede altfel. Legea prevede altfel, de exemplu, în cazul societății cu răspundere limitată, care poate fi constituită de un singur asociat.

Încălcarea nor­melor legale ce reglementează constituirea, organizarea, modificarea și încetarea activității societăților se poate manifesta în diverse forme, putând atrage, după caz, răspunderea penală, civilă, disciplinară, fiscală etc.

Având în vedere realitatea că societățile au o importanță deosebită în domeniul afacerilor, legiuitorul român incriminează anumite fapte de încălcare a normelor prevăzute de Legea nr. 31/1990[2].

2. Particularități și aspecte comune ale infracțiunilor prevăzute în Legea nr. 31/1990

 

2.1. Particularități ale infracțiunilor prevăzute în Legea nr. 31/1990

 

Din perspectiva categoriilor de legi penale, Legea nr. 31/1990 este o lege nepenală cu dispoziții penale, având în vedere faptul că, în art. 271-280, art. 2801 și art. 2803 din Legea nr. 31/1990, sunt incriminate mai multe fapte prin care sunt încălcate norme juridice privind societățile.

În raport de criteriul sferei de incidență, normele de incriminare cuprinse în Legea nr. 31/1990 sunt norme de incriminare speciale (derogatorii), în comparație cu cele existente în Codul penal [art. 297 (abuzul în serviciu), art. 295 (delapidarea) etc.]. Aceste norme de incrimminare sunt speciale, deoarece ori de câte ori una și aceeași faptă întru­nește atât condițiile de incriminare prevăzute de vreuna dintre dispozițiile penale din Legea nr. 31/1990, cât și pe cele din Codul penal sau pe cele din alte legi, au prioritate în aplicare normele de incriminare din Legea nr. 31/1990, afară de cazul în care pedeapsa din Codul penal este mai severă (art. 281 din Legea nr. 31/1990)[1]. Normele de incriminare existente în Legea nr. 31/1990 se aplică exclusiv societăților reglementate de această lege, iar nu și altor tipuri de societăți, cu sau fără personalitate juridică (societăți civile, societăți cooperative, societăți agricole etc.). Cu atât mai mult, aceste norme de incriminare nu pot fi extinse în aplicarea asupra altor entități colective cu personalitate juridică, chiar dacă există aseămări între acestea. Spre exemplu, în cazul regiilor autonome sau al asociațiilor.

Din art. 281 rezultă că, deși normele de incriminare prevăzute în Legea nr. 31/1990 sunt speciale, acestea au, în același timp, caracter subsidiar. Dar subsidiaritatea este limitată la ipotezele în care alte acte normative prevăd pedepse mai aspre pentru aceleași fapte, ceea ce înseamnă că regula subsidiarității se corelează și completează cu principiul specialității, trăsătură incidentă în cazul normelor speciale. Dacă regula subsidiarității s-ar fi aplicat în toate ipotezele – indiferent de severitatea pedepsei – atunci se putea spune că normele din Legea nr. 31/1990 sunt norme generale, iar nu speciale.

Un alt specific al infracțiunilor reglementate de Legea nr. 31/1990 este acela că legiuitorul, în cazul majorității acestora, folosește tehnica normelor de trimitere. Această particularitate – tehnică legislativă a normelor de trimitere – a fost criticată în doctrină, arătându-se că este atipică pentru legiuitorul penal, iar norma în cauză este lipsită de claritate, previzibilitate și claritate, încălcând în acest fel principiul legalității. Mai mult prin modificările succesive, ipoteza mulltor norme penale a fost deformată într-atât încât nu mai poate folosi incriminării[2].

Într-adevăr, destinatarul normelor de incriminare este obligat să facă numeroase corelații atât între normele de incriminare, cât și între acestea și alte norme din Legea nr. 31/1990, fiind multe trimiteri (multiple) de la o normă la alta[3].

Dintr-o altă prismă, în privința unora dintre normele de incriminare cuprinse în Legea nr. 31/1990, legiuitorul ar trebui să reconsidere necesitatea răspunderii penale, atât timp cât există alte instrumente juridice care pot atinge scopul avut în vedere de legiuitor. De pildă, fapta de neconvocare a adunării generale de către cenzor (art. 276) ar putea fi scoasă, de lege ferenda, din sfera ilicitului penal.

În concluzie, spunând unei analize normele de incriminare prevăzute în Legea nr. 31/1990, observăm că textele care descriu faptele infracționale nu au redactarea corespunzătoare, întrucât favorizează posibilitatea aplicării neunitare a legii și a apariției unor controverse[4], astfel că apreciez că se impune o reevaluare a normelor penale cuprinse în Legea nr. 31/1990. Această operațiune trebuie, însă, să se facă în mod sistematic și global, adică atât în ceea ce privește corelarea între ele a dispozițiilor incriminatorii, cât și sub aspectul corelării normelor de incriminare cu normele la care primele fac trimitere. De asemenea, în cadrul reevaluării normelor de incriminare, considerăm că legiuitorul trebuie să facă o analiză a fiecărei astfel de norme prin raportare la principiul proporționalității protecției penale.

2.2. Aspecte comune ale infracțiunilor prevăzute în Legea nr. 31/1990

Obiectul juridic generic al infracţiunilor prevăzute în Legea nr. 31/1990 este constituit din relaţiile sociale referitoare născute în legătură cu înființarea, organizarea, modificarea şi încetarea activităţii societăţilor cu răspundere limitată, societăților pe acțiuni, societăților în comandită simplă, scoietăților în comandită pe acțiuni și societăților în nume colectiv. Altfel spus, legiuitorul român ocroteşte instituţia juridică a societăţilor, instituție fundamentală pentru orice stat de drept bazat pe economia de piaţă. Protecția societăților este asigurată atât în favoarea acestora, cât și sub aspectul ocrotirii tesăturilor de relații sociale generate de existența acestor entități colective dotate cu personalitate juridică.

Într-o altă ordine de idei, protecția penală a societăților acoperă felurite virtuți sau valori sociale, esențiale pentru un stat democratic și sociale, și anume cinstea organelor de conducere, adevărul conținutului documentelor emise de aceste entități, respectarea drepturilor fundamentale aparținând terților, asociaților, angajaților etc[5].

În ceea ce privește obiectul material, acesta, de regulă, lipsește.

Din perspectiva consecințelor produse pe planul valorilor sociale, infracţiunile prevăzute de Legea nr. 31/1990, de regulă, au o urmare imediată ce constă într-o stare de pericol pentru valoarea socială proteguită.

Sub aspectul formelor infracțiunii intenționate în raport cu derularea activității ilicite, precizez că, la nici una dintre infracțiunile examinate, tentativa și actele de pregătire nu sunt incriminate, întrucât legiuitorul le-a considerat nerelevante penal.

Analizând normele de incriminare prevăzute în Legea nr. 31/1990, se degajă o altă caracteristică, potrivit căreia, fără excepție, aceste infracțiuni se comit cu intenție. Fără a fi necesar, tocmai pentru a sublinia specificul laturii subiective, legiuitorul folosește fecvent, în mod relativ redundant (scopul fiind și atenționarea destinatarilor), expresia „cu rea-credință” (care aici are semnificația intenției, în oricare dintre modalități) sau alți termeni, care relevă faptul că vinovăția făptuitorului trebuie să îmbrace forma intenției chiar haina intenției directe (de pildă, în vederea s.a.).

Este, de asemenea, o particularitate a infracțiunilor reglementate de Legea nr. 31/1990 și aceea că infracțiunile din domeniul societăților au subiect activ (făptuitor) calificat fie în mod direct, fie în mod indirect, deoarece persoanele vizate de normele de incriminare trebuie să aibă calitatea de fondatori, administratori, directori, deținători de acțiuni sau părți sociale, cenzori etc. Excepție face infracțiunea prevăzută de art. 2803 (folosirea, cu știință, a actelor unei societăți radiate, în scopul producerii de consecințe juridice.

În schimb, subiecții pasivi (persoanele vătămate) nu sunt calificați în mod expres, ceea ce, la o primă vedere, înseamnă că sfera persoanelor vătămate coincide cu sfera subiecților de drept. Totuși, indirect aceasta este limitată la categoria persoanelor juridice vizate de lege (societăților în cauză) și la anumite persoane care pot fi vătămate prin faptele ce constituie infracțiuni, respectiv la acționari, asociați și creditorii societăților în discuție (aici îi putem include și pe deținătorii de obligațiuni). Altfel spus, pot avea calitatea de persoane vătămate societățile lezate prin faptele comise, creditorii acestora, precum și asociații sau acționarii acesta și, bineînțeles, se pot constitui părți civile în procesul penal.

Incidența normelor de incriminare din Legea nr. 31/1990 se limitează la persoanele fizice sau juridice care săvârșesc faptele descrise, dacă au legătură cu societățile reglementate de această lege. Nu sunt vizate alte entități colective, indiferent dacă au sau nu persoanlitate juridică. Spre exemplu, nu intră sub incidența acestor norme de incriminare persoanele care activează în cadrul unor organizații asemănătoare societăților reglementate de Legea nr. 31/1990, precum societățile cooperative[6].

Potrivit art. 6 alin. (2) din Legea nr. 31/1990: „Nu pot fi fondatori persoanele care, potrivit legii, sunt incapabile ori care au fost condamnate pentru infracțiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii, infracțiuni de corupție, delapidare, infracțiuni de fals în înscrisuri, evaziune fiscală, infracțiuni prevăzute de Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism, republicată, sau pentru infracțiunile prevăzute de prezenta lege (s.n.)”.

Conform art. 731 din aceeași lege: „Persoanele care, potrivit art. 6 alin. (2), nu pot fi fondatori nu pot fi nici administratori, directori, membri ai consiliului de supraveghere şi ai directoratului, cenzori sau auditori financiari, iar dacă au fost alese, sunt decăzute din drepturi”.

În principiu, interzicerea (decăderea) dreptului de a fi fondator, precum și a exercitării celorlalte drepturi (de a fi administrator, director, membru al consiliului de supraveghere şi al directoratului, cenzor sau auditor financiar) durează până la momentul intervenirii reabilitării de drept sau rămânerii definitive a hotărârii de de acordare a reabilitării judecătorești. Am spus în principiu, întrucât pot exista și alte situații în care încetează interdicțiile, incapacitățile sau decăderile ce decurg dintr-o hotărâre de condamnare. De exemplu, abrogarea normei care instituie decăderea sau prin intrarea în vigoare a unei legi de dezincriminare a faptei pentru care s-a dispus condamnarea ce a atras decăderea din anumite drepturi.

[1] Art. 281 din Legea nr. 31/1990 prevede că sancționarea infracțiunilor prevăzute de Legea nr. 31/1990 este supusă regulii subsidiarității, conform căreia dacă, potrivit Codului penal sau unor legi speciale, aceste fapte realizează conținutul unor infracțiuni mai grave, se pedepsesc în condițiile și cu sancțiunile prevăzute acolo.

[2] A se vedea S. Bodu, op. cit., p. 1343.

[3] A se vedea A.M. Truichici, op. cit., p. 61.

[4] Ibidem.

[5] M.A. Hotca, M. Gorunescu, N. Neagu, M. Dobrinoiu, R. Geamănu, Infracțiuni prevăzute în legi speciale…, op. cit., p. 348.

[6] Pentru acest punct de vedere și pentru trimiteri la doctrină, a se vedea S. Bodu, op. cit., p. 1344.