PEDEPSELE APLICABILE PERSOANELOR JURIDICE

1. Introducere

      Potrivit art. 136 C. pen., pedepsele aplicabile persoanei juridice sunt amenda, ca pedeapsă principală, și pedepsele complementare.

      Pedepsele complementare sunt:

a) dizolvarea persoanei juridice;

b) suspendarea activităţii sau a uneia dintre activităţile persoanei juridice pe o durată de la 3 luni la 3 ani;

c) închiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice pe o durată de la 3 luni la 3 ani;

d) interzicerea de a participa la procedurile de achiziţii publice pe o durată de la unu la 3 ani;

e) plasarea sub supraveghere judiciară;

f) afişarea sau publicarea hotărârii de condamnare.

      Menţionăm că, în condiţiile stabilite de noul Cod de procedură penală, faţă de persoanele juridice urmărite penal se pot lua anumite măsuri preventive, dintre care unele se aseamănă cu pedepsele complementare, dar nu trebuie confundate nicidecum cu acestea, indiferent de conţinut .

      În vederea asigurării respectării măsurilor preventive, judecătorul de drepturi şi libertăţi poate obliga persoana juridică la depunerea unei cauţiuni constând într-o sumă de bani care nu poate fi mai mică de 10.000 lei. Cauţiunea se restituie la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare pronunţate în cauză, dacă persoana juridică a respectat măsura sau măsurile preventive, precum şi în cazul în care, prin hotărâre definitivă, s-a dispus achitarea persoanei juridice.

      Cauţiunea nu se restituie în cazul nerespectării de către persoana juridică a măsurii sau măsurilor preventive luate, făcându-se venit la bugetul statului la data rămânerii definitive a hotărârii pronunţate în cauză. Măsurile preventive pot fi dispuse pe o perioadă de cel mult 60 de zile, cu posibilitatea prelungirii, dacă se menţin temeiurile care au determinat luarea acestora, fiecare prelungire neputând depăşi 60 de zile. Măsurile preventive se dispun de judecătorul de drepturi şi libertăţi prin încheiere motivată dată în camera de consiliu cu citarea persoanei juridice. Măsurile preventive se revocă la cererea procurorului sau persoanei juridice numai când se constată că nu mai există temeiurile care au justificat luarea sau menţinerea acestora.

2. Pedeapsa principală aplicabilă persoanei juridice

      Singura pedeapsă principală prevăzută de legea penală în cazul persoanei juridice este amenda.

      Conform art. 137 C. pen., amenda constă în suma de bani pe care persoana juridică este condamnată să o plătească statului.

      Cuantumul amenzii se stabileşte prin sistemul zilelor-amendă. Suma corespunzătoare unei zile-amendă, cuprinsă între 100 şi 5.000 lei, se înmulţeşte cu numărul zilelor-amendă, care este cuprins între 30 de zile şi 600 de zile.

      Instanţa stabileşte numărul zilelor-amendă ţinând cont de criteriile generale de individualizare a pedepsei. Cuantumul sumei corespunzătoare unei zile amendă se determină ţinând seama de cifra de afaceri, în cazul persoanei juridice cu scop lucrativ, respectiv de valoarea activului patrimonial în cazul altor persoane juridice, precum şi de celelalte obligaţii ale persoanei juridice.

      Limitele speciale ale zilelor-amendă sunt cuprinse între:

a) 60 şi 180 de zile-amendă, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită numai pedeapsa amenzii;

b) 120 şi 240 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa închisorii de cel mult 5 ani, unică sau alternativ cu pedeapsa amenzii;

c) 180 şi 300 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa închisorii de cel mult 10 ani;

d) 240 şi 420 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa închisorii de cel mult 20 de ani;

e) 360 şi 510 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 20 de ani sau detenţiunea pe viaţă.

      Conform art. 13 din Legea nr. 187/2012: „(1) În cazul amenzilor stabilite definitiv sub imperiul Codului penal din 1969, aplicarea obligatorie a legii penale mai favorabile se face prin compararea amenzii aplicate cu suma ce rezultă din prevederile art. 61 alin. (2) şi (4) din Codul penal, prin utilizarea unui cuantum de referinţă pentru o zi-amendă în sumă de 150 lei.

(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi amenzilor definitive stabilite pentru persoane juridice, în acest caz cuantumul de referinţă pentru o zi-amendă, utilizat pentru aplicarea prevederilor art. 137 alin. (2) şi (4) din Codul penal, fiind de 2.000 lei”.

      Aşa cum am văzut, cuantumul amenzii se stabileşte prin sistemul zilelor‑amendă, o zi‑amendă valorând între 100 şi 5.000 lei. Tehnica aplicării amenzii are două etape: prima este stabilirea de către instanţă a numărului zilelor‑amendă, cu luarea în considerare a criteriilor generale de individualizare a pedepsei (art. 74 C. pen.), precum şi a limitelor speciale [art. 137 alin. (4) C. pen.]; a doua se referă la stabilirea valorii sumei corespunzătoare unei zile‑amendă, care se determină ţinând seama de cifra de afaceri, în cazul persoanei juridice cu scop lucrativ, respectiv de valoarea activului patrimonial în cazul altor persoane juridice, precum şi de celelalte obligaţii ale persoanei juridice.

      Prin expresia „legea prevede pedeapsa” sau alte expresii echivalente se înţelege pedeapsa menţionată în textul de lege care incriminează fapta săvârşită în forma consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei (art. 187 C. pen.).

      Actualul Cod penal prevede un tratament penal special în cazul în care, prin infracţiunea săvârşită, persoana juridică a urmărit obţinerea unui folos patrimonial. Într‑o asemenea ipoteză, limitele speciale ale zilelor‑amendă prevăzute de lege pentru infracţiunea comisă se pot majora cu o treime, fără a se depăşi maximul general al amenzii. La stabilirea amenzii se va ţine seama de valoarea folosului patrimonial obţinut sau urmărit.

      Facem precizarea că, spre deosebire de persoana fizică, care beneficiază de anumite forme de individualizare a pedepsei aplicate (spre exemplu, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere), în cazul pedepselor aplicate persoanelor juridice nu există niciun instrument juridic în acest sens.

      Potrivit art. 497 C. pr. pen., persoana juridică condamnată la pedeapsa amenzii este obligată să depună recipisa de plată integrală a amenzii la judecătorul delegat cu executarea, în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. Când persoana juridică condamnată se găseşte în imposibilitatea de a achita integral amenda în termenul legal, judecătorul delegat cu executarea, la cererea persoanei juridice, poate dispune eşalonarea plăţii amenzii pe cel mult 2 ani, în rate lunare. În cazul neîndeplinirii obligaţiei de plată a amenzii în termenul legal sau de neplată a unei rate potrivit eşalonării, instanţa de executare comunică un extras de pe acea parte din dispozitiv care priveşte aplicarea sau eşalonarea amenzii organelor competente, în vederea executării acesteia potrivit procedurii de executare silită a creanţelor fiscale.

3. Pedepsele complementare aplicabile persoanei juridice

 3.1. Precizări prealabile

      Persoanelor juridice care răspund penal, alăturat pedepsei amenzii, li se pot aplica şi pedepse complementare. În cazul răspunderii penale a persoanei juridice nu este posibilă însă aplicarea unor pedepse accesorii, deoarece acestea sunt adiacente unor pedepse cu executare succesivă. Or, pedeapsa amenzii fiind cu executare uno ictu, lipseşte suportul juridic care permite aplicarea unor asemenea pedepse.

      Dând satisfacţie regulii aplicării facultative a pedepselor complementare, incidentă şi în cazul persoanelor fizice, în art. 138 alin. (1) C. pen. se prevede că aplicarea uneia sau mai multor pedepse complementare se dispune atunci când instanţa constată că, faţă de natura şi gravitatea infracţiunii, precum şi de împrejurările cauzei, aceste pedepse sunt necesare. Regula de mai sus nu este valabilă atunci când norma de incriminare derogă de la aceasta şi stipulează că aplicarea uneia sau mai multor pedepse complementare este obligatorie. De exemplu, în cazul infracţiunii de constituire de structuri informative ilegale (art. 409 C. pen.).

      Permite legea aplicarea tuturor pedepselor complementare? Conform art. 138 alin. (3) C. pen., pedepsele complementare prevăzute se pot aplica în mod cumulativ, cu excepţia dizolvării. În ceea ce priveşte raţiunea excluderii cumulului cu dizolvarea, aceasta rezidă în aceea că aplicarea dizolvării face inutilă sau lipsită de obiect aplicarea celorlalte pedepse complementare.

      Din motive de prudenţă, deoarece credem că, aşa cum s‑a subliniat în doctrină, precizarea nu era necesară, în art. 138 alin. (4) C. pen. se prevede că executarea pedepselor complementare începe după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare[1]. De altfel, pedepsele complementare, la fel ca în cazul persoanelor fizice, pot fi aplicate persoanelor juridice numai pe lângă pedeapsa principală.

      În cazul răspunderii penale a persoanei juridice nu este posibilă aplicarea unor pedepse accesorii, deoarece acestea sunt adiacente unor pedepse principale cu executare succesivă. Or, pedeapsa amenzii fiind, de regulă, cu executare uno ictu, lipseşte suportul juridic care permite aplicarea unor asemenea pedepse.

      După rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare a persoanei juridice şi până la executarea pedepselor aplicate, nu se poate iniţia fuziunea, divizarea, dizolvarea, lichidarea sau reducerea capitalului social al acesteia.

      Sursa de inspiraţie pentru legiuitorul român, în ceea ce priveşte pedepsele complementare, a fost Codul penal francez, care, la fel ca noul Cod penal român, instituie regula aplicării facultative a pedepselor complementare. De asemenea, Codul penal francez prevede că persoanele juridice pot fi sancţionate cu una sau mai multe pedepse complementare. Şi această dispoziţie a fost preluată de Codul penal român.

3.2. Dizolvarea persoanei juridice

În noua redactare a textului legal, destinat regimului juridic al dizolvării, există o singură diferenţă notabilă faţă de reglementarea cuprinsă în art. 711 din Codul penal anterior. Ea se referă la cea de-a doua ipoteză în care se poate aplica dizolvarea persoanei juridice − obiectul său de activitate a fost deturnat în scopul comiterii de infracţiuni −, noul Cod penal adăugând o condiţie suplimentară, respectiv ca pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită să fie închisoarea mai mare de 3 ani.

Dizolvarea persoanei juridice a fost reglementată, aşa cum am văzut, și în Codul penal Carol al II-lea, în art. 85, conform căruia: „Când o crimă sau un delict pedepsit de lege cu cel puţin un an închisoare corecţională, s-a săvârşit de către directorii sau administratorii unei societăţi, asociaţii ori corporaţii, lucrând în numele persoanei juridice şi cu mijloacele procurate de ea, instanţa penală poate, pe lângă pedeapsa aplicată persoanelor fizice, să pronunţe şi măsura de siguranţă a suspendării sau dizolvării persoanei juridice, după gravitatea pericolului pe care l-ar constitui, pentru morala sau ordinea publică, continuarea activităţii acelei persoane juridice”.

Pedeapsa complementară a dizolvării persoanei juridice este modalitatea prin care aceasta, în condiţiile stabilite de legea penală, îşi încetează fiinţa juridică din cauza săvârşirii uneia sau mai multor infracţiuni. Metaforic spus, dizolvarea persoanei juridice este „pedeapsa cu moartea” aplicată acesteia, deoarece entitatea colectivă condamnată la pedeapsa complementară a dizolvării urmează să-și înceteze existența juridică. Date fiind efectele sale ireversibile, dizolvarea nu este acceptată în privinţa unor categorii de persoane juridice, a căror existenţă nu poate înceta fără punerea în pericol a unor fundamente ale statului de drept. Astfel de persoane juridice sunt partidele politice sau cele care își desfășoară activitatea în domeniul presei. Dizolvarea persoanei juridice poate fi dispusă în cazul săvârşirii unor infracţiuni deosebit de grave sau în situaţia în care o persoană juridică condamnată anterior la o altă pedeapsă complementară a continuat săvârşirea de infracţiuni ori nu a executat alte pedespe complementare mai blânde.

Pedeapsa complementară a dizolvării persoanei juridice se aplică în următoarele cazuri:

a) persoana juridică a fost constituită în scopul săvârşirii de infracţiuni. Pedeapsa complementară a dizolvării persoanei juridice poate fi aplicată, în primul rând, în cazurile în care aceasta a fost înfiinţată cu finalitatea săvârşirii de infracţiuni, adică cu intenţia desfăşurării unor activităţi ilegale de natură penală, care nu pot forma obiectul de activitate al unei persoane juridice. De exemplu, constituirea unei societăţi pentru activităţi de contrabandă, trafic de persoane sau trafic de droguri.

În doctrină, se discută dacă, pentru aplicarea pedepsei dizolvării, este necesar ca toţi membrii fondatori să fi fost de rea‑credinţă la constituirea persoanei juridice[2]. Faptul că unii dintre cei care au înfiinţat persoana juridică nu cunoşteau scopul ilicit avut în vedere de ceilalţi cofondatori nu împiedică posibilitatea dispunerii dizolvării persoanei juridice, dacă scopul real al constituirii a fost, în principal, derularea unor activităţi infracţionale[3]. De asemenea, având în vedere faptul că ceea ce are relevanţă în cadrul acestei ipoteze de aplicare a sancţiunii dizolvării este scopul (obiectul) principal de activitate, faptul că, pe lângă acesta, persoana juridică derulează şi alte obiecte de activitate licite, dar secundare sau mai puţin importante din punct de vedere financiar, nu schimbă, în principiu, soluţia[4]. Spre exemplu, dacă un service auto a fost înfiinţat în scopul spălării de bani, poate fi aplicată pedeapsa complementară a dizolvării, cu toate că aceasta derulează şi anumite activităţi licite, cum ar fi efectuarea unor reparații auto.

Un criteriu relevant pentru stabilirea importanţei activităţii ilicite îl reprezintă criteriul cifrei de afaceri. Dacă activitatea ilicită de natură penală a unei societăţi a avut de la început o „cifră de afaceri” mai mare decât activitatea legală, de regulă, se poate spune că aceasta a fost constituită în scopul săvârşirii de infracţiuni.

Nu trebuie confundat scopul declarat, care poate fi legal, cu finalitatea reală, care poate fi atât legală, cât și ilegală (ilicită). Numai în cazurile în care se stabileşte că scopul constituirii persoanei juridice sau scopul principal a fost de a săvârşi infracţiuni se poate aplica pedeapsa dizolvării acestei entităţi juridice. Din cele ce precedă rezultă că elementul subiectiv va îmbrăca forma intenţiei directe calificate prin scop.

b) obiectul său de activitate a fost deturnat în scopul comiterii de infracţiuni, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea mai mare de 3 ani. În al doilea rând, dizolvarea persoanei juridice se poate dispune dacă obiectul său de activitate a fost deturnat pentru săvârşirea de infracţiuni. Această ipoteză este aplicabilă în cazul în care persoana juridică care răspunde penal a fost constituită într‑un scop licit, pe care eventual l-a şi urmărit o perioadă, dar, ulterior înfiinţării, scopul este schimbat într‑unul ilegal, prin comiterea de infracţiuni. Ca şi în cazul înfiinţării persoanei juridice în scopul săvârşirii de infracţiuni, şi în ipoteza deturnării scopului acesteia legea are în vedere activitatea unică sau principala activitate, iar nu activităţile secundare. Și în cazul acestei ipoteze, elementul subiectiv va îmbrăca forma intenţiei.

c) în caz de neexecutare, cu rea‑credinţă, a uneia dintre pedepsele complementare prevăzute în art. 136 alin. (3) lit. b)‑e). Este vorba despre celelalte pedepse complementare, cu excepţia afişării sau publicării hotărârii de condamnare şi, evident, a pedepsei dizolvării.

Pedeapsa complementară a dizolvării persoanei juridice este prevăzută în majoritatea legislaţiilor care reglementează răspunderea penală a persoanelor juridice, dar, de regulă, este condiţionată de săvârşirea unei infracţiuni de o anumită gravitate. Codul penal francez[5] şi cel belgian[6] au fost sursa de inspiraţie pentru legiuitorul român în ceea ce priveşte reglementarea pedepsei dizolvării. În ambele sisteme de drept, pedeapsa complementară a dizolvării persoanei juridice nu poate fi aplicată persoanelor juridice de drept public[7].

Potrivit art. 141 C. pen., dizolvarea nu poate fi aplicată instituţiilor publice, partidelor politice, sindicatelor, patronatelor şi organizaţiilor religioase ori aparţinând minorităţilor naţionale, constituite potrivit legii, şi nici persoanelor juridice care îşi desfăşoară activitatea în domeniul presei.

Nu insistăm asupra raţiunilor legiuitorului din spatele acestui text de lege, care ni se par evidente. Ce consecinţe de natură penală există în cazul în care o persoană juridică, în privinţa căreia se aplică celelalte pedepse complementare, altele decât dizolvarea şi suspendarea activităţii, refuză executarea cu rea‑credinţă a acestora, iar persoana juridică respectivă face parte din categoria celor prevăzute în cuprinsul art. 141 C. pen.?

Având în vedere forma actuală a textului care incriminează nerespectarea hotărârilor (art. 287 C. pen.), considerăm că este realizat conţinutul art. 288 C. pen., care sancționează fapta de neexecutare a sancţiunilor penale. Potrivit art. 288 alin. (3) C. pen., neexecutarea, de către mandatar sau administrator, a pedepselor complementare aplicate unei persoane juridice dintre cele prevăzute în art. 141 se pedepseşte cu amendă.

Surprinzător este faptul că, aşa cum s‑a remarcat deja în doctrină, partidele politice sunt excluse de la aplicarea pedepsei complementare a dizolvării, dar pot fi dizolvate pe cale civilă[8]. Astfel, potrivit art. 45 din Legea nr. 14/2003 a partidelor politice, un partid politic se dizolvă pe cale judecătorească:

a) când se constată încălcarea prevederilor art. 30 alin. (7) şi ale art. 40 alin. (2) şi (4) din Constituţia României, republicată, de către Curtea Constituţională, precum şi ale art. 3 alin. (3) şi (4) din prezenta lege;

b) când scopul sau activitatea partidului politic a devenit ilicită ori contrară ordinii publice;

c) când realizarea scopului partidului politic este urmărită prin mijloace ilicite sau contrare ordinii publice;

d) când partidul urmăreşte alt scop decât cel care rezultă din statutul şi programul politic ale acestuia;

e) ca urmare a inactivităţii constatate de Tribunalul Bucureşti conform art. 46 alin. (1)[9];

f) ca urmare a neîndeplinirii obiectivelor stabilite la art. 1 şi 2, constatată de Tribunalul Bucureşti conform art. 48;

g) ca urmare a aplicării art. 26[10].

Şi asociaţiile religioase pot fi dizolvate pe cale civilă, în condiţiile art. 45 din Legea nr. 489/2006, potrivit căruia dizolvarea asociaţiei religioase se pronunţă de instanţa competentă atunci când, prin activitatea sa, asociaţia religioasă aduce atingeri grave securităţii publice, ordinii, sănătăţii sau moralei publice, drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului ori când asociaţia religioasă urmăreşte alt scop decât cel pentru care s‑a constituit.

Legiuitorul român s‑a inspirat în reglementarea art. 141 din alte legislaţii penale. Spre exemplu, în Codul penal belgian (art. 7 bis) se menţionează că dizolvarea nu poate fi dispusă împotriva persoanelor juridice de drept public. De asemenea, acelaşi articol prevede că pedeapsa închiderii unităţii sau a interdicţia desfăşurării unei activităţi nu poate fi dispusă dacă este vorba despre activităţi care ţin de misiune sau serviciu public.

3.3. Suspendarea activităţii sau a uneia dintre activităţile persoanei juridice

Suspendarea activităţii persoanei juridice a fost reglementată, dar ca măsură de siguranţă, şi în Codul penal Carol al II‑lea, în art. 85, potrivit căruia: „Suspendarea constă din încetarea oricărei activităţi a persoanei juridice, chiar sub un alt nume şi cu alţi directori sau administratori”.

Orice persoană juridică desfăşoară una sau mai multe activităţi care formează obiectul său de activitate. Suspendarea activităţii, când persoana juridică în cauză derulează o singură activitate, sau a uneia dintre acestea constă în interzicerea activităţii sau a aceleia dintre activităţile persoanei juridice în exercitarea căreia infracţiunea a fost săvârşită.

Aplicarea acestei pedepse complementare nu trebuie dispusă pe o durată de timp prea mare, deoarece, indirect, s‑ar ajunge la încetarea de fapt a existenţei persoanei juridice în cauză. De asemenea, în cazul în care activitatea suspendată este principalul obiect de activitate al persoanei juridice condamnate, efectele pedepsei se vor extinde în mod implacabil şi asupra salariaţilor acesteia, deci a unor persoane care, de cele mai multe ori, nu au participat la comiterea infracţiunii pentru care pedeapsa a fost aplicată.

Pedeapsa complementară a suspendării activităţii este comparabilă cu pedeapsa interzicerii exercitării unei profesii sau funcţii aplicabilă persoanei fizice; de aceea, ca şi în cazul acestei sancțiuni, credem că trebuie să fie o strânsă legătură între infracţiunea săvârşită şi activitatea care urmează a fi suspendată. Dacă persoana juridică desfăşoară mai multe activităţi, pedeapsa complementară a suspendării tuturor activităților va putea fi dispusă numai dacă infracţiunea comisă are legătură cu fiecare dintre activităţile derulate de persoana juridică în cauză[11].

Pedeapsa complementară examinată nu se confundă cu sancţiunea contravenţională complementară a suspendării activităţii agentului economic, prevăzută de O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor[12]. Pedeapsa complementară a suspendării activităţii persoanei juridice sau a uneia dintre activităţile sale trebuie deosebită şi de sancţiunea contravenţională complementară privind închiderea unităţii, reglementată, în mod general, în materie contravențională, de O.G. nr. 2/2001. Diferenţa esenţială dintre pedeapsa complementară şi sancţiunile contravenţionale complementare constă în faptul că prima se aplică în cazul săvârşirii unei infracţiuni, iar secundele se aplică în cazul comiterii unor contravenţii. De aici rezultă şi un regim juridic diferit, aplicabil celor două categorii de sancţiuni juridice.

Deşi, de regulă, pedeapsa complementară examinată este facultativă, dacă în norma specială se prevede aplicarea ei, instanţa va fi obligată să o dispună. De asemenea, aplicarea pedepsei examinate este obligatorie în cazul prevăzut de art. 140 alin. (2) C. pen., respectiv când instanţa dispune suspendarea activităţii sau a uneia dintre activităţile persoanei juridice până la punerea în executare a pedepsei complementare, dar nu mai mult de 3 luni, dacă nu execută, cu rea‑credinţă, pedeapsa complementară a afişării sau publicării hotărârii de condamnare.

Dacă, până la împlinirea termenului stabilit, pedeapsa complementară nu a fost pusă în executare, instanţa dispune dizolvarea persoanei juridice.

Suspendarea activităţii sau uneia dintre activităţile persoanei juridice nu poate fi aplicată instituţiilor publice, partidelor politice, sindicatelor, patronatelor şi organizaţiilor religioase ori aparţinând minorităţilor naţionale, constituite potrivit legii, şi nici persoanelor juridice care îşi desfăşoară activitatea în domeniul presei.

Potrivit art. 499 C. pr. pen., o copie de pe dispozitivul hotărârii de condamnare prin care s‑a aplicat pedeapsa suspendării activităţii sau a uneia dintre activităţile persoanei juridice se comunică, la data rămânerii definitive, organului care a autorizat înfiinţarea persoanei juridice, organului care a înregistrat persoana juridică, organului care a înfiinţat instituţia nesupusă autorizării sau înregistrării, precum şi organelor cu atribuţii de control şi supraveghere a persoanei juridice, pentru a lua măsurile necesare.

Pedeapsa complementară a suspendării activităţii persoanei juridice este la fel de răspândită în legislaţiile naţionale ca şi pedeapsa dizolvării. Spre exemplu, potrivit art. 36 C. pen. belgian, interdicţia temporară sau definitivă de a exercita o activitate care ţine de obiectul de activitate al persoanei juridice va putea fi pronunţată de judecător în cazurile prevăzute de lege. La fel este denumită şi în Codul penal francez[13]. În schimb, în Codul penal spaniol, această pedeapsă complementară este denumită „suspendarea activităţilor societăţii, întreprinderii, fundaţiei sau asociaţiei”[14].

Potrivit art. 141 C. pen., pedeapsa complementară examinată nu poate fi aplicată instituţiilor publice, partidelor politice, sindicatelor, patronatelor şi organizaţiilor religioase ori aparţinând minorităţilor naţionale, constituite potrivit legii, şi nici persoanelor juridice care îşi desfăşoară activitatea în domeniul presei.

3.4. Închiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice pe o durată de la 3 luni la 3 ani

La fel ca dizolvarea persoanei juridice sau suspendarea activităţii acesteia, şi închiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice a fost reglementată în Codul penal Carol al II-lea. În acest cod, pedeapsa analizată era considerată măsură de siguranţă, în doctrină apreciindu-se că prin aplicarea acesteia se preîntâmpină o stare de pericol[15].

Potrivit art. 84 C. pen. Carol al II-lea: „Închiderea unui local industrial sau comercial poate fi ordonată de către instanţă, în cazurile prevăzute de lege, şi când se constată că această măsură este necesară pentru a împiedeca noi infracţiuni.

Durata închiderii localului este de la o lună la un an.

În materie de contravenţie, închiderea localului nu poate fi pronunţată decât la a doua recidivă, pentru contravenţie identică, şi pe o durată de la o zi la o lună”.

O parte dintre persoanele juridice îşi desfăşoară activitatea în mai multe localităţi sau în mai multe puncte de lucru (locuri) ale aceleiaşi localităţi. Pedeapsa complementară a închiderii unor puncte de lucru ale persoanei juridice constă în închiderea unuia sau mai multora dintre punctele de lucru aparţinând persoanei juridice cu scop lucrativ, în care s‑a desfăşurat activitatea sau activitățile în realizarea cărora a fost săvârşită o infracţiune sau mai multe infracțiuni.

Aplicarea pedepsei complementare a închiderii unor puncte de lucru presupune îndeplinirea condiţiei ca persoana juridică în cauză să aibă cel puţin două localuri (puncte) de lucru, deoarece textul legal foloseşte expresia „unuia (…) dintre punctele de lucru”. În plus, dacă întreaga activitate a persoanei juridice se derulează într‑un singur loc, soluţia care se impune este suspendarea activităţii acesteia, nemaiavând nicio justificare închiderea unicului stabiliment al persoanei juridice[16]. Dacă persoana juridică are un singur punct de lucru, atunci se va dispune închiderea activității acesteia.

Într-o altă ordine de idei, dacă persoana juridică are mai multe puncte de lucru, acestea nu pot fi închise toate. Este necesar ca cel puţin unul să rămână deschis, deoarece, pe de o parte, legiuitorul utilizează expresia „mai multora dintre punctele de lucru”, iar, pe de altă parte, dacă toate punctele de lucru se impune a fi închise, apreciem că se justifică aplicarea sancţiunii suspendării activităţii persoanei juridice.

O a doua condiţie este ca persoana juridică ce a săvârşit infracţiunea să aibă scop lucrativ (societate pe acţiuni, societate cooperativă etc.), ceea ce înseamnă că sunt excluse instituţiile publice şi persoanele juridice fără scop lucrativ (asociaţii, fundaţii etc.)[17]. În ceea ce ne priveşte, apreciem că aplicarea acestei pedepse persoanelor juridice fără scop lucrativ, chiar dacă acestea derulează şi anumite activităţi aducătoare de profit, este exclusă de plano[18].

Având natura de pedeapsă, această sancţiune are caracter personal, iar nu real, ceea ce înseamnă că localul respectiv poate fi ulterior dat spre folosinţă altor persoane sau poate fi folosit cu alte destinaţii[19]. Dobânditorul spațiului în cauză, nefiind afectat de pedeapsă, îl va putea utiliza în orice mod legal, inclusiv pentru derularea unor activităţi similare celor în legătură cu care a fost aplicată pedeapsa complementară a închiderii punctului de lucru[20].

În doctrină, se discută privitor la raportul dintre această pedeapsă complementară şi suspendarea activităţii, arătându-se că prima este exclusă de cea de-a doua[21]. Acest punct de vedere a fost combătut[22]. În opinia noastră, considerăm că legiuitorul, permiţând cumulul pedepselor complementare, cu excepţia dizolvării, a lăsat deschisă instanţelor judecătoreşti posibilitatea aplicării unei singure persoane juridice atât a suspendării activităţii, cât şi a închiderii unui punct de lucru. Această soluţie se impune, de pildă, dacă infracţiunea are legătură strânsă cu un local şi cu desfăşurarea unei activităţi, alta decât cea derulată în punctul de lucru în cauză. Sigur că suspendarea întregii activităţi a persoanei juridice implică oprirea şi a punctelor de lucru, astfel că, cel puţin într‑o asemenea ipoteză, cumulul celor două este exclus sau cel puţin inutil.

În conformitate cu prevederile art. 500 C. pr. pen., o copie de pe dispozitivul hotărârii de condamnare prin care s‑a aplicat persoanei juridice pedeapsa închiderii unor puncte de lucru se comunică, la data rămânerii definitive, organului care a autorizat înfiinţarea persoanei juridice şi organului care a înregistrat persoana juridică, organului care a înfiinţat instituţia nesupusă autorizării sau înregistrării, precum şi organelor cu atribuţii de control şi supraveghere a persoanei juridice, pentru a lua măsurile necesare.

Închiderea unor puncte de lucru este o pedeapsă complementară întâlnită şi în alte sisteme de drept naţionale, dar sub alte denumiri. Spre exemplu, în Codul penal francez (art. 131-39), pedeapsa este denumită „închiderea stabilimentului, a unuia sau mai multor stabilimente ale întreprinderii” şi poate fi dispusă chiar pe durată nedeterminată. În Codul penal spaniol (art. 129), pedeapsa este numită „închiderea întreprinderii, localurilor sau stabilimentelor”.

3.5. Interzicerea de a participa la procedurile de achiziţii publice pe o durată de la unu la 3 ani

În principiu, sub rezerva îndeplinirii condiţiilor specifice, orice persoană juridică poate participa la achiziţia publică. Interzicerea de a participa la procedurile de achiziţii publice constă în excluderea posibilităţii de a lua parte, direct sau indirect, la procedurile pentru atribuirea contractelor de achiziţii publice prevăzute de lege, pe o durată de la unu la 3 ani. Raţiunea interzicerii dreptului de participare la procedurile de achiziţii publice rezidă în aceea că produsele sau serviciile publice sunt de interes general, iar o persoană juridică care a comis o infracţiune nu mai prezintă credibilitatea necesară. Facem precizarea că pedeapsa complementară nu afectează contractele de achiziţii publice aflate în derulare.

Pedeapsa complementară examinată produce efecte atât în cazul contractelor de achiziţii publice directe, cât şi în cazul subcontractelor[23] încheiate prin interpunere de persoane. Referitor la subcontracte, facem precizarea că sunt avute în vedere numai acelea care maschează existenţa unei atribuiri directe, deoarece subcontractele care nu disimulează o participare indirectă pot fi încheiate de orice persoană. În cazul în care o persoană care a participat la o procedură de achiziţie publică a şi câştigat, aceasta rămâne obligată faţă de autoritatea contractantă, indiferent de împrejurarea că a executat prin forţe proprii lucrarea contractată sau a subcontractat-o altei persoanei, cu excepţia situaţiei în care, cu respectarea condiţiilor legale, autoritatea contractantă consimte. Aşadar, dacă persoana juridică sancţionată penal prin aplicarea acestei pedepse complementare se înţelege cu altă persoană juridică în vederea depunerii unei oferte pentru ca aceasta din urmă să câştige licitaţia, iar ulterior să subcontracteze obiectul achiziţiei publice persoanei juridice sancţionate penal cu pedeapsa interzicerii participării la procedurile de achiziţii publice, se va constata că persoana juridică subcontractantă a încălcat interdicţia impusă de pedeapsa complementară şi va putea fi angajată răspunderea penală a acesteia pentru săvârşirea infracţiunii de neexecutare a sancţiunilor penale prevăzute de art. 288 alin. (3) C. pen.

Potrivit art. 501 C. pr. pen., o copie de pe dispozitivul hotărârii prin care s‑a aplicat persoanei juridice pedeapsa interzicerii de a participa la procedurile de achiziţii publice se comunică, la data rămânerii definitive:

a) oficiului registrului comerţului, în vederea efectuării formalităţilor de publicitate în registrul comerţului;

b) Ministerului Justiţiei, în vederea efectuării formalităţilor de publicitate în Registrul naţional al persoanelor juridice fără scop patrimonial;

c) oricărei autorităţi care ţine evidenţa persoanelor juridice, în vederea efectuării formalităţilor de publicitate;

d) administratorului sistemului electronic de achiziţii publice.

De asemenea, o copie de pe dispozitivul hotărârii de condamnare prin care s‑a aplicat persoanei juridice pedeapsa interzicerii de a participa la procedurile de achiziţii publice se comunică, la data rămânerii definitive, organului care a autorizat înfiinţarea persoanei juridice şi organului care a înregistrat persoana juridică, pentru a lua măsurile necesare.

Sursa de inspiraţie pentru legiuitorul român, în ceea ce priveşte pedeapsa complementară a interzicerii participării la procedurile de achiziţii publice, a constituit-o Codul penal francez, care prevede această pedeapsă complementară în art. 131‑39, dar cu o denumire diferită[24].

3.6. Plasarea sub supraveghere judiciară

Conform art. 144 alin. (1) C. pen., „pedeapsa complementară a plasării sub supraveghere judiciară presupune desfăşurarea sub supravegherea unui mandatar judiciar a activităţii care a ocazionat comiterea infracţiunii, pe o perioadă de la un an la 3 ani”.

Mandatarul judiciar are obligaţia de a sesiza instanţa atunci când constată că persoana juridică nu a luat măsurile necesare în vederea prevenirii comiterii de noi infracţiuni. În cazul în care instanţa constată că sesizarea este întemeiată, dispune înlocuirea acestei pedepse cu pedeapsa suspendării activității [art. 144 alin. (2) C. pen.].

Plasarea sub supraveghere judiciară nu se aplică în cazul persoanelor juridice menţionate în art. 141 C. pen. (de exemplu, partidelor politice).

Din textul legal reiese că mandatarul desemnat va supraveghea desfăşurarea activităţii ce a ocazionat săvârşirea infracţiunii, fără a avea dreptul să se implice în administrarea propriu‑zisă a persoanei juridice[25].

Mandatarul judiciar are obligaţia de a sesiza instanţa atunci când constată că persoana juridică nu a luat măsurile necesare în vederea prevenirii comiterii de noi infracţiuni, iar dacă sesizarea este întemeiată, instanţa dispune înlocuirea acestei pedepse cu pedeapsa dizolvării.

Plasarea sub supraveghere judiciară este o sancţiune penală întâlnită în multe sisteme de drept naţionale, printre care se numără dreptul portughez, dreptul italian, dreptul american, dreptul francez etc. În Italia, plasarea sub supraveghere judiciară a entităţii colective este o măsură de înlocuire a altor sancţiuni, aplicabilă în ipoteza în care o persoană juridică desfăşoară o activitate publică importantă, a cărei întrerupere ar avea consecinţe asupra ocupării forţei de muncă în regiunea unde entitatea în cauză îşi derulează activitatea[26]. În Franţa, plasarea persoanei juridice sub supraveghere judiciară are un regim juridic asemănător cu cel prevăzut în Codul penal român, această pedeapsă putând fi dispusă pe o durată de cel mult 5 ani.

3.7. Afişarea sau publicarea hotărârii de condamnare

Condamnarea persoanelor juridice pentru comiterea de infracţiuni este mai eficientă, putând produce un impact social foarte puternic, dacă hotărârea de condamnare este adusă la cunoştinţă publică, pentru ca cei care ar putea intra în relaţii cu persoanele juridice aflate în conflict cu legea penală să fie avertizaţi de această împrejurare. Afişarea sau difuzarea hotărârii de condamnare este o pedeapsă cu efecte pozitive pe planul scopului pedepsei, deoarece ea afectează imaginea pe piaţă a persoanei juridice. Această sancţiune este o pedeapsă prin care se realizează şi o puternică prevenţie generală, având în vedere consecinţele publicării unei hotărâri de condamnare referitoare la relaţiile de afaceri ale persoanei juridice în cauză.

În jurisprudenţa franceză s‑a decis că nu se poate aplica această pedeapsă complementară dacă „ar putea avea consecinţe fatale pentru supravieţuirea întreprinderii[27]. În ceea ce ne priveşte, credem că trebuie făcută delimitarea între infracţiunile foarte grave şi cele mai puţin grave. În cazul infracţiunilor deosebit de grave, mai ales când se aplică pedeapsa dizolvării sau suspendării activităţii, interesul general al încunoştinţării terţilor îl depăşeşte pe cel particular, aparţinând persoanei juridice care răspunde penal.

Afişarea hotărârii definitive de condamnare sau difuzarea acesteia se realizează pe cheltuiala persoanei juridice condamnate. Prin afişarea sau difuzarea hotărârii de condamnare nu poate fi dezvăluită identitatea victimei, afară de cazul în care există acordul acesteia sau al reprezentantului său legal.

Afişarea hotărârii de condamnare se realizează în extras, în forma şi locul stabilite de instanţă, pentru o perioadă cuprinsă între o lună şi 3 luni. Difuzarea hotărârii de condamnare se face în extras şi în forma stabilită de instanţă, prin intermediul presei scrise sau audiovizuale ori prin alte mijloace de comunicare audiovizuală, desemnate de instanţă.

Dacă difuzarea se face prin presa scrisă sau audiovizuală, instanţa stabileşte numărul apariţiilor, care nu poate fi mai mare de 10, iar în cazul difuzării prin alte mijloace audiovizuale, durata acesteia nu poate depăşi 3 luni.

Punerea în executare a pedepsei complementare a afişării sau difuzării hotărârii de condamnare se face potrivit dispoziţiilor Codului de procedură penală. Conform art. 502 C. pr. pen., un extras al hotărârii de condamnare care priveşte aplicarea pedepsei complementare se comunică, la data rămânerii definitive, persoanei juridice condamnate, pentru a‑l afişa în forma, locul şi pentru perioada stabilite de instanţa de judecată. Un extras al hotărârii de condamnare care priveşte aplicarea pedepsei complementare a publicării hotărârii de condamnare se comunică, la data rămânerii definitive, persoanei juridice condamnate, pentru a publica hotărârea în forma stabilită de instanţă, pe cheltuială proprie, prin intermediul presei scrise sau audiovizuale ori prin alte mijloace de comunicare audiovizuale, desemnate de instanţă. Persoana juridică astfel condamnată înaintează instanţei de executare dovada începerii executării afişării sau, după caz, dovada executării publicării hotărârii de condamnare, în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dar nu mai târziu de 10 zile de la începerea executării ori, după caz, de la executarea pedepsei principale. O copie de pe hotărârea de condamnare, în întregime sau în extras al acesteia, se comunică la data rămânerii definitive organului care a autorizat înfiinţarea persoanei juridice, organului care a înregistrat persoana juridică, organului care a înfiinţat instituţia nesupusă autorizării sau înregistrării, precum şi organelor cu atribuţii de control şi supraveghere a persoanei juridice, pentru a lua măsurile necesare.

În doctrină se discută în legătură cu elementele pe care trebuie să le cuprindă extrasul hotărârii judecătoreşti de condamnare a persoanei juridice, fiind făcută recomandarea ca acesta să aibă forma unui comunicat de presă[28].

Având în vedere că, pe de o parte, legea vorbeşte de „extras”, al cărui conţinut nu este stabilit în principiu în practica judiciară, iar, pe de altă parte, se menţionează că extrasul poate avea „forma stabilită de instanţă”, considerăm că documentul ce va face obiectul publicării sau difuzării trebuie să cuprindă dispozitivul hotărârii şi anumite elemente pe baza cărora publicul ţintă să‑şi poată face o imagine despre infracţiunea comisă, identitatea persoanei juridice şi alte elemente menite să întregească un tablou fidel, protejând identitatea altor persoane, inclusiv a victimei.

  Punerea în executare a pedepsei complementare a afişării sau difuzării hotărârii de condamnare se face potrivit dispoziţiilor Codului de procedură penală.

Publicarea sau difuzarea hotărârii definitive de condamnare este o sancţiune penală întâlnită în mai multe sisteme de drept naţionale. De exemplu, în dreptul belgian (art. 7 bis), în dreptul francez (art. 131‑39) etc.[29].

[1] A. Jurma, Persoana juridică – subiect activ al răspunderii penale, p. 155.

[2] Fl. Streteanu, R. Chiriţă, Răspunderea penală a persoanei juridice, p. 415.

[3] Idem.

[4] Ibidem.

[5] Conform art. 131‑39 C. pen. francez: „Dizolvarea se dispune atunci când persoana juridică a fost constituită sau atunci când este vorba despre o crimă sau un delict pedepsit în ceea ce priveşte persoanele fizice cu o pedeapsă cu închisoarea mai mare sau egală cu 3 ani, deviată de la obiectul ei pentru a comite faptele incriminate”.

[6] Potrivit art. 35 C. pen. belgian: „Dizolvarea poate fi decisă de judecător atunci când persoana juridică a fost înfiinţată cu intenţia de a exercita activităţile pasibile de pedeapsă pentru care este condamnată sau atunci când obiectul său de activitate a fost deturnat în mod intenţionat pentru a exercita astfel de activităţi”.

[7] Art. 131‑39 C. pen. francez şi art. 7 bis C. pen. belgian.

[8] A. Jurma, Persoana juridică – subiect activ al răspunderii penale, op. cit., p. 163.

[9] Conform art. 45 alin. (1) din Legea nr. 14/2003: „Inactivitatea unui partid politic se poate constata în următoarele situaţii:

  1. a) nu a ţinut nicio adunare generală timp de 5 ani;
  2. b) nu a desemnat candidaţi, singur sau în alianţă, în două campanii electorale parlamentare succesive, cu excepţia celei prezidenţiale, în minimum 75 de circumscripţii electorale în cazul alegerilor locale, respectiv o listă completă de candidaţi în cel puţin o circumscripţie electorală sau candidaţi în cel puţin 3 circumscripţii electorale, în cazul alegerilor parlamentareîn cel puţin 18 circumscripţii electorale”.

[10] Conform art. 26 alin. (1) din Legea nr. 14/2003: „În cazul în care modificările nu sunt comunicate (…) sau dacă instanţa a respins cererea de încuviinţare a modificării statutului, iar partidul politic în cauză acţionează în baza statutului modificat, Ministerul Public va solicita Tribunalului Bucureşti încetarea activităţii partidului politic şi radierea acestuia din Registrul partidelor politice”.

[11] Fl. Streteanu, R. Chiriţă, op. cit., p. 419.

[12] Publicată în M. Of. nr. 410 din 25 iulie 2001.

[13] Art. 139-39 C. pen. francez.

[14] Art. 129 C. pen. spaniol.

[15] V. Dongoroz, Drept penal, op. cit., 1939, p. 513.

[16] Pentru opinia că şi unicul punct de lucru poate fi închis, a se vedea A. Jurma, Persoana juridică – subiect activ al răspunderii penale, op. cit., p. 167.

[17] Fl. Streteanu, R. Chiriţă, op. cit., p. 420.

[18] Pentru opinia că pedeapsa poate fi aplicată, în anumite condiţii, şi persoanelor juridice fără scop lucrativ, a se vedea A. Jurma, Persoana juridică – subiect activ al răspunderii penale, op. cit., p. 164.

[19] Fl. Streteanu, R. Chiriţă, op. cit., p. 422.

[20] Ibidem, p. 222.

[21] Ibidem, p. 423.

[22] A se vedea A. Jurma, Persoana juridică – subiect activ al răspunderii penale, op. cit., p. 167.

[23] În doctrina franceză se susţine şi opinia că pedeapsa se referă numai la contractele directe. Pentru referinţe doctrinale şi de drept comparat, a se vedea Fl. Streteanu, R. Chiriţă, op. cit., p. 424.

[24] De fapt, în Codul penal francez sunt prevăzute două pedepse care acoperă domeniul de aplicare al interzicerii participării la procedurile de achiziţii publice, şi anume: excluderea din contractele de antrepriză cu titlu definitiv sau pe o perioadă de cel mult 5 ani şi interdicţia, cu titlu definitiv sau pe o perioadă de cel mult 5 ani, de a se folosi de banii publici.

[25] A se vedea şi A. Jurma, Persoana juridică – subiect activ al răspunderii penale, op. cit., p. 254.

[26] Şi în dreptul portughez plasarea sub supraveghere este o sancţiune pe care instanţa o poate dispune în locul pedepsei amenzii.

[27] Soluţie citată de Fl. Streteanu, R. Chiriţă, op. cit., p. 426.

[28] A se vedea: E. Drăguţ, Sancţiunile aplicabile persoanelor juridice în lumina noului Cod penal, în Dreptul nr. 12/2005, p. 167; A. Jurma, Persoana juridică – subiect activ al răspunderii penale, op. cit., p. 174.

[29] Cea de‑a noua pedeapsă complementară prevăzută în art. 131‑39, pct. 9 C. pen. francez, este afişarea hotărârii pronunţate sau difuzarea acesteia, fie de către presa scrisă, fie prin orice mijloc de comunicare publicului pe calea electronică. Potrivit art. 131‑35 C. pen. francez, cheltuielile de afişare sau de difuzare percepute persoanei condamnate nu pot depăşi maximul amenzii de care este pasibil.