TRAFICUL DE DROGURI

Mihai Adrian Hotca

1. Precizări introductive și conținutul normei de incriminare 

Infracțiunea de trafic de droguri este reglementată în art. 2 din Legea nr. 143/2000, alături de alte infracțiuni, dintre care cele mai importante sunt traficul internațional de droguri (art. 3) și deținerea de droguri pentru consum propriu (art. 4).

Potrivit art. 2 din Legea nr. 143/2000: „(1) Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.

(2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi”.

 

  1. Obiectul infracţiunii

 

Obiectul juridic al acestei infracțiuni îl constituie relaţiile sociale privitoare la sănătatea publică şi relaţiile sociale referitoare la sănătatea persoanelor care consumă droguri în mod ilicit.

Brevitatis causa, obiectul juridic specific al infracţiunii îl reprezintă sănătatea publică şi a consumatorilor.

Obiectul material al infracţiunii îl constituie drogurile, de risc şi de mare risc.

 Drogurile sunt plante, substanţe sau amestecuri, în compoziţia cărora se află plante ori substanţe, supuse controlului naţional, prevăzute în tabelele nr. I-III ale Legii nr. 143/2000. În conformitate cu prevederile art. 1 din Legea nr. 143/2000, drogurile se împart în două categorii: droguri de risc şi droguri de mare risc.

Drogurile de mare risc sunt drogurile înscrise în tabelele nr. I şi II, iar drogurile de risc sunt drogurile înscrise în tabelul nr. III. Substanţele utilizate frecvent la fabricarea drogurilor, înscrise în tabelul nr. IV, poartă denumirea de precursori, iar regimul juridic al acestora este stabilit, în principal, prin dispoziţiile O.U.G. nr. 121/2006.

În Legea nr. 339/2005[1] este prevăzut regimul juridic privind cultivarea, producerea, fabricarea, depozitarea, comerţul, distribuţia, transportul, deţinerea, oferirea, transmiterea, intermedierea, achiziţionarea, utilizarea şi tranzitul pe teritoriul naţional ale plantelor spontane sau cultivate, substanţelor şi preparatelor prevăzute în tabelele I, II şi III din anexa care face parte integrantă din această lege.

Substanţele prevăzute în tabelele II şi III ale Legii nr. 143/2000 şi preparatele lor sunt supuse, atunci când sunt utilizate în scop medical, şi altor dispoziţii aplicabile substanţelor şi preparatelor de uz uman sau veterinar, în măsura în care acestea nu contravin Legii nr. 339/2005.

Printre cele mai cultivate plante, care reprezintă rezervorul mondial al traficului ilicit de droguri, se numără macul de opiu, canabisul sativa şi arborele de coca.

Macul de opiu este o plantă-drog ce se cultivă, printre altele, în zona de sud est a Asiei [în această parte a lumii existând suprafeţe agricole foarte mari cultivate cu mac (somnifer papaverum)], în aşa-zisul „triunghi de aur” care cuprinde zonele de frontieră ale Myanmar, Laos şi Thailanda. Macul de opiu se mai cultivă în Egipt, Kenya, India etc.

După perioada de înflorire, planta formează o capsulă rotund-ovalară ce conţine seminţele acesteia. După o maturare de aproximativ 10 zile, capsulele se incizează şi din ele se recoltează un latex alb, lăptos. Prin uscare, acesta se colorează spre maron şi se întăreşte, dobândind o consistenţă asemănătoare cauciucului. Această formă brută a opiumului se modelează în bulgări sau în aşa-numitele „pâini”. După prelucrare, opiul brut poate fi mâncat, băut, injectat sau fumat. Opiul conţine aproximativ 40 de substanţe active diferite, numite alcaloizi. Alcaloidul principal este morfina. Morfina se extrage direct din macul alb sau din produsul intermediar[2].

Prin transformarea morfinei, adăugându-se diferite substanţe chimice, în mai multe etape, se poate obţine heroina. Heroina pură ajunge, însă, foarte rar pe piaţă, deoarece sunt adăugate anumite substanţe, cu intenţia de a produce anumite efecte, cum ar fi stricnina sau cafeina.

Heroina are, practic, acelaşi spectru de acţiune ca şi morfina, având în plus un efect analgezic de cinci până la 10 ori mai puternic şi creează o stare intensă de euforie. La fel ca morfina, estompează activitatea intelectuală a omului şi influenţează starea sa psihică în sensul eliminării fricii şi proastei dispoziţii[3].

Cantitatea zilnică de opiacee, care este aptă să producă efectele menţionate mai sus, depinde de tipul substanţei şi gradul de obişnuinţă. Odată cu dispariţia efectului opioid, absenţa stării de fericire este percepută amplificat în realitatea obiectivă. La o nouă administrare, dispare depresia, la fel ca simptomele de sevraj fizic.

În cazul dependenţei de heroină, manifestările de sevraj ajung de la tulburări vegetative uşoare (transpiraţii, senzaţie de frig, frisoane) până la colapsuri circulatorii grave, durere la nivelul membrelor, abdomenului, oaselor şi muşchilor, tulburări de somn persistente, dureri colicative şi crize convulsive[4]. În cazul consumatorilor de heroină, depresia respiratorie este principala cauză de deces prin supradozare.

Cannabis sativa (familia cannabaceae) este o plantă-drog natural, ea fiind supusă controlului naţional şi internaţional, deoarece inflorescenţele florale şi fructifere ale acestei plante, însoţite sau nu de frunze ori de alte părţi, inclusiv ale inflorescenţei din care s-au scos seminţele, sunt considerate droguri.

Din canabis sativa se obţine haşişul[5] (răşina) şi uleiul de canabis. De asemenea, din canabis se obţine marijuana[6], care este un amestec obţinut din frunzele, tulpinile, seminţele sau florile uscate ale acestei plante. Acestea sunt prevăzute în tabelul III, anexă la Legea nr. 143/2000, fiind considerate droguri de risc.

Substanţa pură activă din planta de canabis, marijuana, haşiş sau ulei, care produce starea de euforie pentru consumator, este tetrahidrocannabinolul (THC), substanţă despre care se crede că atacă sistemul imunitar al organismului. Această substanţă figurează în tabelul I, anexă la Legea nr. 143/2000, deoarece este considerată drog de mare risc.

Dintre efectele consumului de canabis, menţionăm: creşterea frecvenţei pulsului, o umplere mai puternică a vaselor conjunctivale, modificarea fluxului sanguin cerebral corespunzătoare stărilor de meditaţie şi concentrare, uscarea mucoasei nazale şi faringiene, vomă, diaree şi senzaţie imperioasă de foame. Efectele psihice ale substanţelor active din canabis depind de personalitatea şi mediul social al consumatorului[7].

Canabisul provine, în principal, din Africa şi Asia de Vest (Maroc, Afganistan, Liban, Pakistan, Laos, Myanmar, Thailanda etc.). De asemenea, ţările sud-americane cultivă canabisul pentru consumul la nivel local, dar şi pentru aprovizionarea pieţelor din alte state.

Cânepa cultivată în România are un conţinut mai slab de THC, de aceea consumatorul, pentru a obţine efectele dorite, trebuie să fumeze 4-5 ţigări confecţionate din frunzele acestei plante. Cu toate acestea, şi în ţara noastră culturile de cânepă sunt supuse controlului naţional, pentru cultivarea acestei plante fiind nevoie de autorizaţie. Precizăm că orice operaţiune, fără drept, având ca obiect cânepa, indiferent de conţinutul de THC, constituie infracţiune.

Arbustul (arborele) de coca (cocaierul) este o plantă-drog din care se extrage cocaina (Eritroxylon coca)[8]. Arborele de coca este un arbust din familia Erythroxylaceae, care creşte spontan sau cultivat, originar din munţii Anzi. Frunzele de coca au în conţinut alcaloizi, iar dintre aceştia cel mai important este cocaina. Arbustul de coca este înalt de mai mulţi metri şi, în prezent, creşte în zonele tropicale din America de Sud şi pe arhipelagul indonezian (Malaezia).

Cocaina are efect anestezic asupra terminaţiilor libere nervoase de la nivelul mucoaselor şi plăgilor[9]. Cocaina oferă senzaţia subiectivă a creşterii performanţelor organismului, precum şi creşterea obiectivă a anduranţei şi a nivelului maxim de solicitare, până la epuizarea totală a rezervelor psihice ale individului[10]. Nevoia de somn şi de mâncare sunt înlăturate, astfel încât individul poate fi activ o perioadă de timp mai mare şi poate renunţa mai mult timp la aportul alimentar. Dispare sentimentul de oboseală şi epuizare, dispoziţia se ameliorează iar mobilizarea creşte, dar toate acestea pot fi susţinute numai un timp limitat. Însă, degradarea fizică şi psihică constituie efecte implacabile ale consumului de cocaină, la care trebuie adăugată, în caz de consum îndelungat, şi dependenţa[11].

 2. Subiecţii infracţiunii

 Subiectul activ al infracţiunii nu este unul calificat. Precizăm că, în conformitate cu dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 143/2000, dacă subiectul activ are calitatea de cadru medical sau face parte din categoria persoanelor care, potrivit legii, au atribuţii în lupta împotriva drogurilor sau îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii publice şi fapta a fost comisă în exercitarea acestei funcţii, va fi realizat conţinutul unei circumstanţe agravante speciale.

Pluralitatea de infractori este posibilă în forma pluralităţii constituite (grup infracțional organizat) şi a celei ocazionale (coautorat, instigare complicitate).

Când la săvârşirea unei infracţiunii îşi aduc contribuţia mai multe persoane, în funcţie de modalitatea în care s-au implicat fiecare dintre acestea, se poate sau nu discuta despre existenţa unei pluralităţi constituite de infractori, respectiv despre un grup infracţional organizat (art. 367 C.pen.).

Faţă de dispoziţiile legale existente, în practica judiciară, pe bună dreptate, s-a apreciat că, pentru a fi incidente dispoziţiile privind grupul infracţional organizat, activităţile specifice acestei infracţiuni trebuie desfăşurate de cel puţin 3 persoane[12].

În acest sens sunt şi considerentele Deciziei nr. 12/2014[13], pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, unde se precizează că, în situaţia în care, în concret, nu este îndeplinită condiţia privind numărul de 3 persoane prevăzută în art. 367 alin. (6) C.pen., devine incident art. 3 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, conform căruia dispoziţiile art. 4 C.pen. privind legea penală de dezincriminare sunt aplicabile şi în situaţiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi nu mai constituie infracţiune potrivit legii noi, datorită modificării elementelor constitutive ale infracţiunii, inclusiv a formei de vinovăţie, cerută de legea nouă pentru existenţa infracţiunii.

Subiectul pasiv principal este statul, în calitate de reprezentant al societăţii şi garant al apărării sănătăţii publice, iar subiectul pasiv secundar (când există) este consumatorul, a cărui sănătate este periclitată ca urmare a săvârşirii infracţiunii.

4. Latura obiectivă

 4.1. Elementul material

Elementul material al infracţiunii descrise de art. 2 din Legea nr. 143/2000 constă în efectuarea, fără drept, a cel puţin uneia dintre activităţile enumerate de textul incriminator, şi anume: cultivarea, producerea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea şi orice alte operaţii privind circulaţia drogurilor.

În legătură cu toate aceste modalităţi alternative ale elementului material, precizăm că, dacă sunt efectuate de aceeaşi persoană, cu aceeaşi ocazie sau prilej, ori la intervale de timp diferite, dar în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, în sarcina persoanei în cauză va fi reţinută comiterea unei singure infracţiuni[14].

Pentru a putea fi reţinută săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) sau a celei descrise de alin. (2) din Legea nr. 143/2000 este necesară condiţia ca modalităţile alternative ale elementului material să fie efectuate fără drept, adică fără un temei legal. Dacă o anumită operaţiune având ca obiect drogurile este efectuată în baza unei dispoziţii legale care o permite, atunci nu este realizat conţinutul infracţiunii pe care o examinăm. Spre exemplu, în cadrul unui proiect de cercetare ştiinţifică, pe baza autorizaţiilor prevăzute de reglementările în vigoare şi în condiţiile legii, are loc testarea unor droguri de mare risc pe animale.

Cultivarea de droguri este o acţiune care cuprinde mai multe acte ce constau în semănarea, îngrijirea şi recoltarea unor plante care constituie precursori ai acestora, precum canabisul, macul, arborele de coca etc. Aceste activităţi nu trebuie să fie realizate toate pentru a discuta despre acţiunea de cultivare. Pentru existenţa infracţiunii examinate este suficientă efectuarea a cel puţin unuia dintre actele ce intră în conţinutul acţiunii de cultivare. De pildă, înfiinţarea unei culturi de canabis. Dacă una şi aceeaşi persoană realizează toate actele ce intră în conţinutul acţiunii de cultivare, nu suntem în prezenţa unei pluralităţi de infracţiuni, ci a unei infracţiuni unice, cu excepţia ipotezei în care lipseşte cel puţin una dintre condiţiile prevăzute de art. 35 alin. (2) C.pen. referitoare la infracţiunea continuată.

În doctrina de specialitate, s-a arătat că prin cultivarea în scop de prelucrare a plantelor ce conţin droguri se înţelege „complexul de activităţi privind însămânţarea, întreţinerea, îngrijirea şi recoltarea în scop de prelucrare, respectiv, culegerea, strângerea, adunarea plantelor din care pot fi extrase drogurile”[15].

Cultivarea, fără drept, a plantelor ce conţin droguri, pe o suprafaţă de teren mică, cum ar fi cultivarea în ghivece pentru flori, în scopul folosirii drogurilor extrase din ele de către cel care le-a cultivat, dacă acesta este consumator, realizează conţinutul infracţiunii prevăzute de art. 4 din Legea nr. 143/2000, iar nu cel al infracţiunii examinate.

Producerea de droguri constă în crearea acestora prin anumite procedee. În sensul Legii nr. 143/2000, producerea ilicită de droguri este o activitate ce are ca rezultat crearea unui drog ce face parte din categoria celor supuse controlului naţional. În ceea ce priveşte activitatea de producere ilicită de droguri, constatăm că ea este foarte apropiată, sub aspectul conţinutului, de activitatea de fabricare ilicită de droguri.

Însă, noţiunea de „producere”, aşa cum s-a spus în doctrină, cuprinde şi pe cele de „fabricare”, „extracţie” şi „preparare” ori „condiţionare” a unui produs ori a unei substanţe stupefiante sau psihotrope[16]. Pentru a evita eventualele interpretări restrictive, legiuitorul a păstrat, însă, printre modalităţile infracţiunii şi noţiunile de „fabricare”, „extragere” şi „preparare”. Aceasta înseamnă că se va reţine modalitatea constând în producerea de droguri numai în cazul în care nu este realizat conţinutul altei modalităţi. De exemplu, dacă este fabricat un drog, nu se va reţine şi modalitatea producerii acestuia.

Prin fabricarea de droguri se înţelege o activitate organizată, de tip industrial, care presupune un proces tehnologic, cuprinzând mai multe operaţii şi utilităţile corespunzătoare, la care participă mai multe persoane şi prin care se obţin droguri în cantităţi mari. Fabricile care produc droguri sau condiţionează droguri (de pildă, cele care fabrică medicamente) trebuie să fie autorizate şi au obligaţia de a se înregistra la organul de poliţie competent din punct de vedere teritorial.

Experimentarea drogurilor este o modalitate normativă al cărei conţinut presupune o activitate prin care sunt testate sau încercate substanţele ori plantele prevăzute în tabelele I-III ale Legii nr. 143/2000. Experimentarea drogurilor este permisă numai în scop uman, veterinar sau ştiinţific, în baza unei autorizaţii emise de organul competent. Medicamentele noi nu pot fi folosite în tratarea unor afecţiuni la om, decât după ce au fost omologate de forurile competente naţionale sau internaţionale, după caz.

Extragerea de droguri este procesul prin care asemenea substanţe sunt obţinute, prin scoatere sau separare, din materiile (plante sau alte substanţe) care le conţin. Extragerea de droguri din plantele ce le conţin, prin scoaterea (obţinerea) unor substanţe concentrate, fără autorizaţie, chiar şi pentru propriul consum, reprezintă o operaţie ilicită ce realizează conţinutul infracţiunii examinate. De exemplu, extragerea opiului din capsulele de mac ori extragerea haşişului sau a uleiului din planta de canabis.

Prepararea drogurilor este o activitate prin care sunt amestecate anumite substanţe, în urma căreia rezultă un drog. Prepararea de droguri, ca infracţiune, nu trebuie să fie confundată cu amestecarea unor produse care, consumate, pot avea efecte asemănătoare cu cele ale unor droguri supuse controlului naţional. De exemplu, amestecarea unei cantităţi de alcool cu medicamente neuroleptice sau barbiturice.

Transformarea drogurilor reprezintă o operaţiune prin intermediul căreia, cu ajutorul unor reacţii chimice la care se folosesc precursori, un drog devine alt drog. De pildă, morfina (drog de mare risc) poate fi transformată în heroină (drog de mare risc). De cele mai multe ori, un drog mai ieftin (de pildă, morfina), printr-o reacţie chimică cu ajutorul unui precursor (în cazul morfinei, anhidrida acetică), este transformat în alt drog (heroina), care se vinde pe piaţa neagră la un preţ mult mai bun.

Oferirea de droguri supuse controlului naţional unei persoane, în contextul art. 2 din Legea nr. 143/2000, constă în fapta unei persoane de a propune alteia să accepte droguri sau darea de droguri unei persoane, în mod gratuit (în dar). Oferirea de droguri reprezintă o metodă curentă de lucru a traficanţilor pentru a atrage viitorii consumatori, deoarece, după câteva doze, drogurile creează dependenţă şi, în felul acesta, se pune în mişcare mecanismul implacabil al cererii şi ofertei de droguri pentru consum, de pe urma căruia traficanţii de droguri obţin venituri fabuloase. Oferirea de droguri constituie infracţiune, indiferent de scopul cu care este efectuată, conţinutul acesteia subzistând inclusiv în ipoteza în care persoana care realizează această operaţiune este dezinteresată din punct de vedere material.

Punerea în vânzare de droguri este activitatea prin care o persoană introduce în „circuitul economic” droguri, de regulă, prin intermediul unor distribuitori ori prin plasarea lor în anumite localuri pentru a fi vândute. În cazul modalităţii punerii în vânzare, persoana care o efectuează nu vinde ea drogurile, ci aceasta foloseşte alte persoane care predau drogurile consumatorilor şi încasează contravaloarea acestora. În majoritatea cazurilor, ajungerea drogurilor la consumatori parcurge mai multe verigi.

Vânzarea de droguri este activitatea prin care se realizează, contra cost, transferul sau transmiterea drogurilor către consumatori ori între diverse paliere ale piramidei traficanţilor de droguri. În mecanismul traficului ilicit de droguri, un rol foarte important îl are distribuitorul. Acesta este ultima verigă din lanţul vertical al traficului ilicit, deoarece face legătura între dealer şi consumator şi aduce înapoi banii investiţi în droguri, precum şi profitul ce constituie scopul traficului de droguri. Distribuirea de droguri într-o instituţie de învăţământ ori în locuri în care elevii, studenţii şi tinerii desfăşoară activităţi educative, sportive, sociale sau în apropierea acestora constituie circumstanţă agravantă.

Livrarea de droguri este activitatea prin care are loc furnizarea sau remiterea acestora la o anumită adresă, în mod gratuit sau cu titlu oneros[17].

Trimiterea de droguri este fapta unei persoane care expediază asemenea plante sau substanţe altei persoane, prin poştă sau prin intermediul altor mijloace (de exemplu, prin curieri).

Transportul de droguri este activitatea prin care drogurile sunt deplasate (mutate) dintr-o ţară în alta sau dintr-un loc în altul pe teritoriul aceluiaşi stat, indiferent de mijlocul de locomoţie [animale de povară (măgari sau cămile, de pildă), trenuri, autoturisme, camioane, autobuze, nave sau aeronave etc.].

Procurarea de droguri este activitatea persoanei care, prin posibilităţile proprii sau relaţiile pe care le are în lumea traficanţilor, găseşte şi furnizează droguri pentru consumatori sau dealeri. În cele mai multe cazuri, persoana care procură droguri obţine avantaje pecuniare.

Cumpărarea de droguri este o activitate prin care acestea sunt achiziţionate contra cost de la distribuitori sau dealeri.

Deţinerea de droguri este modalitatea elementului material constând în posesia sau stăpânirea unor asemenea plante sau substanţe. Deţinerea de droguri poate fi licită sau ilicită. Deţinerea de droguri este licită dacă este permisă de lege. De pildă, anumite droguri pot fi deţinute legal în farmacii, depozite de medicamente etc.

Pentru existenţa infracţiunilor prevăzute în art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, se cere realizarea condiţiei negative, ca deţinerea drogurilor să nu aibă ca scop consumarea de către persoana deţinătorului. La fel se pune problema şi în ceea ce priveşte celelalte modalităţi ale elementului material al infracţiunii descrise de art. 4 din Legea nr. 143/2000, comune cu cele menţionate în art. 2 din aceeaşi lege. Este vorba despre: cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea şi cumpărarea de droguri.

Dacă o persoană, care deţine droguri pentru consum propriu, a efectuat şi activităţi specifice traficului de droguri (spre exemplu, a vândut droguri unor consumatori), va exista concurs de infracţiuni.

Practica judiciară este în acest sens. Astfel, într-o speţă, s-a decis că, în raport de faptul că în locuinţa inculpatului s-au găsit 28 doze de heroină, coroborat cu declaraţiile date de acesta în faza de urmărire penală când a arătat că, pentru a avea bani să-şi procure droguri, vindea, la rândul său, altor distribuitori, ca şi declaraţia dată în instanţă în care arată că, în prezent, este consumator de droguri, corect instanţele au reţinut vinovăţia inculpatului, în sensul că a deţinut fără drept droguri de mare risc, atât în vederea comercializării, cât şi pentru consumul propriu[18]. În acelaşi sens, într-o altă speţă, instanţa supremă a statuat că procurarea de droguri şi consumarea împreună cu alte persoane cărora acestea le-au fost oferite, nu constituie numai infracţiunea de deţinere de droguri pentru consum propriu, ci şi trafic de droguri prevăzut în art. 2 din Legea nr. 143/2000, săvârşită prin procurarea şi oferirea lor spre consum altor persoane[19].

În cazul deţinerii de droguri, fără drept, în scopul încadrării juridice corecte a faptei, în dispoziţiile art. 2 sau în dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 143/2000 ori atât în dispoziţiile art. 2, cât şi în cele ale art. 4 din aceeaşi lege, trebuie să se stabilească dacă drogurile deţinute, fără drept, de inculpat erau destinate traficului ilicit sau consumului propriu ori atât traficului ilicit, cât şi consumului propriu. Nici pentru reţinerea infracţiunii prevăzute în art. 2 şi nici pentru reţinerea infracţiunii prevăzute în art. 4 din Legea nr. 143/2000, nu se impune condiţia ca deţinerea de droguri, fără drept, să se prelungească în timp. Pentru reţinerea infracţiunii prevăzute în art. 4 din Legea nr. 143/2000, nu este necesar ca descoperirea faptei să aibă loc în momentul în care inculpatul deţinea drogul, fără drept, deci anterior consumării acestuia, ci este obligatoriu să se probeze că inculpatul a deţinut drogul, fără drept, în vederea consumului propriu. În caz contrar, angajarea răspunderii pentru infracţiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000 ar fi posibilă numai în ipoteza prinderii în flagrant a inculpatului, ceea ce excede voinţei legiuitorului[20].

În practica judiciară s-a decis că fapta inculpatului de a deţine pentru consum propriu, fără prescripţie medicală, un medicament care conţine Midazolam, drog de risc, prevăzut în tabelul nr. III anexă la Legea nr. 143/2000, şi de a conduce pe drumurile publice, sub influenţa acestui medicament, un autovehicul, întrunesc atât elementele constitutive ale infracţiunii de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, prevăzută în art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cât şi elementele constitutive ale infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care se află sub influenţa unor substanţe ori produse stupefiante sau medicamente cu efecte similare acestora, prevăzută în art. 87 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 (actualmente această infracţiune este prevăzută în art. 336 C.pen.), aflate în concurs real[21].

Prin expresia „alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor”, legiuitorul a înţeles să includă orice alte activităţi având ca obiect droguri, prin care se pune în pericol sănătatea publică sau a consumatorului, altele decât cele anume prevăzute în alin. (1) al art. 2 din Legea nr. 143/2000. De exemplu, activitatea de schimb de droguri între doi consumatori sau de intermediere a vânzării drogurilor.

În practica judiciară, s-a reţinut că fapta de a intermedia vânzarea drogurilor de mare risc întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, întrucât intermedierea vânzării de astfel de droguri constituie o operaţiune privind circulaţia drogurilor de mare risc, incriminată prin aceste dispoziţii[22].

În ceea ce priveşte expresia „alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor”, Curtea Constituţională a fost sesizată cu o excepţie prin care a fost invocată neconstituţionalitatea textului legal care prevede această expresie, arătându-se că „prin formularea generică, în termeni nedefiniţi, a laturii obiective a infracţiunii pe care o incriminează[23], textul de lege criticat lasă la liberul arbitru al organului de urmărire penală, respectiv al instanţei de judecată, calificarea ca fiind sau nu infracţiune a unei conduite umane concrete (…). Se mai arată că formularea generică a sintagmei «ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor» din textul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 este în contradicţie şi cu prevederile constituţionale ale art. 73 alin. (3), potrivit cărora infracţiunile se stabilesc prin lege organică, fiind de neconceput, în opinia autoarei excepţiei, ca legea organică ce incriminează infracţiuni să folosească astfel de termeni nedefiniţi”.

Prin Decizia nr. 410/2004, Curtea Constituţională a respins excepţia privind neconstituţionalitatea dispoziţiilor atacate, statuând că: „textul de lege criticat nu contravine prevederilor constituţionale care consacră statul de drept, cu elementele definitorii ale acestuia, între care şi principiul legalităţii incriminării, întrucât reglementarea infracţiunii în cauză este realizată, în mod evident, prin lege. Contrar susţinerii autoarei excepţiei, Legea nr. 143/2000 nu foloseşte termeni nedefiniţi, «operaţiunile privind circulaţia drogurilor», incriminate prin textul legal criticat, fiind clar circumstanţiate de legiuitor. Se constată în acest sens că nu sunt sancţionate penal, prin dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, orice operaţiuni privind circulaţia drogurilor, ci numai acelea realizate fără drept şi care se referă la droguri de risc, expres nominalizate în tabelul nr. III al aceleiaşi legi. Aşadar, având în vedere pericolul social pe care îl presupune, orice operaţiune privind circulaţia drogurilor, care îndeplineşte cele două condiţii impuse de legiuitor, poate constitui latura obiectivă a infracţiunii reglementată de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri fiind o lege organică, Curtea nu poate primi nici critica de neconstituţionalitate în raport de dispoziţiile art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie, republicată. De altfel, motivarea criticii formulate în acest sens vizează «termenii» utilizaţi la redactarea art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000. Or, după cum s-a arătat, modalitatea de stabilire a cuprinsului unei reglementări, precum şi a termenilor utilizaţi în cadrul acesteia, constituie o problemă de tehnică legislativă, domeniu în care legiuitorul este suveran, sens în care Curtea Constituţională s-a mai pronunţat în jurisprudenţa sa (…)[24].

Curtea mai reţine că dispoziţiile legale criticate nu contravin principiului constituţional al separaţiei puterilor în stat, acestea nefiind de natură să confere autorităţii judecătoreşti «aptitudinea de a reglementa raporturi sociale ca fiind infracţiuni», aşa cum neîntemeiat susţine autoarea excepţiei. Astfel, reglementarea infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, respectiv a elementelor constitutive ale acesteia, este realizată de legiuitor. Stabilirea de către instanţa de judecată a faptului dacă, în cauza dedusă judecăţii, fapta cu care a fost sesizată constituie infracţiune, aşadar implicit a faptului dacă o anumită acţiune reprezintă operaţiune privind circulaţia drogurilor de risc, desfăşurată fără drept, este o activitate proprie acesteia, de apreciere a probelor, de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale la situaţii concrete şi de calificare a faptei deduse judecăţii, în virtutea unor prerogative conferite de puterea legislativă în limitele unei enumerări determinate. În cadrul enunţului legislativ, elementele laturii obiective a infracţiunii sunt limitate la operaţiuni prestabilite de legiuitor privind circulaţia drogurilor de risc, desfăşurate fără drept. În procesul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 143/2000, judecătorul nu poate ignora cadrul normativ în materie, nici legislaţia română şi nici reglementările internaţionale. Se observă în acest sens faptul că România a ratificat, prin Legea nr. 118/1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 341 din 30 decembrie 1992, Convenţia contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope din 1988, astfel încât aceasta face parte din dreptul intern, în conformitate cu prevederile art. 11 din Constituţie, republicată.

Câtă vreme aplicarea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, aşadar implicit a sintagmei criticate, la cazurile concrete deduse judecăţii, presupune desfăşurarea de către instanţă a unor activităţi în concordanţă cu prerogativele ce-i sunt stabilite prin Constituţie şi alte legi, activităţi care nu sunt de natură să conducă la încălcarea neutralităţii care este de esenţa justiţiei, nu poate fi reţinută nici încălcarea, prin textul de lege criticat, a prevederilor constituţionale ale art. 124 alin. (2), ce consacră imparţialitatea justiţiei”[25].

4.2. Urmarea imediată

Urmarea imediată a infracţiunii de trafic de droguri constă într-o stare de pericol pentru sănătatea publică şi a consumatorilor, generată de săvârşirea activităţilor incriminate. Cu privire la acest element al laturii obiective, instanţa supremă a statuat că instanţele nu trebuie să omită specificul acestor fapte, care au fost incriminate în considerarea naturii şi periculozităţii lor de substanţe stupefiante, şi nu în considerarea cantităţii deţinute[26].

Sigur că, sub aspectul obiectului secundar, este posibilă şi producerea unor consecinţe de natură fizică, cum ar fi vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii consumatorului.

4.3. Legătura de cauzalitate

Legătura de cauzalitate în cazul infracţiunii analizate în cele ce preced, nu trebuie să fie demonstrată, ceea ce înseamnă că aceasta rezultă ex re. Relaţia cauzală trebuie stabilită, însă, în ceea ce priveşte urmarea imediată specifică obiectului juridic adiacent, dacă subiectul pasiv secundar suferă anumite consecinţe.

5. Latura subiectivă

Din punct de vedere subiectiv, pentru existenţa infracţiunii prevăzute de art. 2 din Legea nr. 143/2000, fapta de trafic de droguri trebuie comisă cu intenţie (directă sau indirectă). Intenţia presupune cunoaşterea de către făptuitor a naturii plantelor sau substanţelor la care se referă acţiunea sa.

Astfel, într-o speţă, s-a reţinut că, sub aspectul laturii subiective a infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, este evidentă intenţia inculpatului, care şi-a dat seama că a realizat, fără drept, traficul de stupefiante, prevăzând că, prin acţiunile sale, a pus în pericol sănătatea publică, rezultat pe care, de altfel, l-a şi urmărit sau, cel puţin, a acceptat producerea lui. Aşa fiind, Curtea a apreciat că vinovăţia inculpatului şi sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, este pe deplin dovedită şi evidenţiată de probele aflate la dosarul cauzei, ce au fost administrate în faza de urmărire penală şi care, în mod greşit, au fost ignorate de instanţa de fond[27].

6. Variante infracționale

 

Textul incriminator analizat cuprinde două variante infracţionale: faptele descrise de art. 2 alin. (1) şi cele prevăzute de art. 2 alin. (2). Diferenţa dintre cele două este dată de obiectul material. În cazul faptelor menţionate în art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, traficul se referă la droguri de risc, iar în ceea ce priveşte faptele prevăzute de art. 2 alin. (2) din aceeaşi lege, obiectul traficului îl constituie drogurile de mare risc.

Determinarea obiectului infracţiunilor de trafic de droguri se face prin intermediul constatărilor tehnico-ştiinţifice sau expertiză, după caz, în condiţiile Codului de procedură penală. Specialiştii sau experţii pot ajunge la concluzia că materia examinată nu figurează printre cele menţionate în tabelele anexă la Legea nr. 143/2000, că aceasta face parte din categoria drogurilor de mare risc sau că aceasta este drog de risc.

Considerăm că faptele descrise de cele două alineate ale art. 2 din Legea nr. 143/2000 nu sunt infracţiuni distincte, ci simple variante infracţionale (una tip, iar alta agravată)[28]. Construirea celor două forme infracţionale are la bază ideea că drogurile de mare risc sunt mai periculoase pentru sănătate decât drogurile de risc. Practic, ceea ce diferă la cele două infracţiuni este obiectul material[29].

Cannabis sativa constituie, potrivit tabelului III anexă la Legea nr. 143/2000, drog de risc şi traficarea plantei se încadrează în prevederile art. 2 alin. (1) din lege, chiar dacă la analiză se evidenţiază prezenţa tetrahidrocanabinolului (THC), deoarece, în raport cu factorii de sol şi de temperatură, precum şi de alţi factori, planta biosintetizează în mod natural acest produs chimic. THC constituie drog de mare risc, prevăzut în tabelul I anexă la legea menţionată, şi traficarea acestuia se încadrează în prevederile art. 2 alin. (2) al legii numai dacă se prezintă sub formă de extract, obţinut prin anumite proceduri chimice, iar nu dacă se regăseşte în planta cannabis sativa în mod natural[30].

În opinia noastră, încadrarea juridică legală a unei fapte de trafic de droguri de mare risc este atât în dispoziţiile alineatului (2), cât şi în cele ale alineatului (1), deoarece chiar textul incriminator specific [art. 2 alin. (2)] face trimitere la textul cuprins în alin. (1) şi, practic, fără acesta din urmă, primul nici nu s-ar putea aplica. Examinând practica judiciară publicată, considerăm că majoritatea soluţiilor pronunţate în această chestiune sunt corecte[31].

Referitor la această problemă de drept, opiniile exprimate în doctrină sunt împărţite, fiind susţinută atât teza că încadrarea juridică legală a unei fapte de trafic de droguri de mare risc este în dispoziţiile alineatului (2) şi în cele ale alineatului (1), cât şi teza opusă, şi anume exclusiv în dispoziţiile art. 2 alin. (2)[32].

Apreciem că, atât timp cât în cuprinsul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 se menţionează prevederile alin. (1) din acelaşi articol, este necesar ca încadrarea juridică a faptei de trafic de droguri de mare risc să cuprindă şi precizarea normei care constituie sursă a împrumutului.

Sigur, ne grăbim să precizăm că modul de rezolvare a acestei probleme de drept este relevant exclusiv sub aspectul ideii de acurateţe juridică, deoarece raţiuni practice nu credem să existe.

7. Forme infracţionale

 

Actele de pregătire şi tentativa sunt incriminate. Ca particularitate a acestei infracţiuni, o notăm pe aceea că actele de pregătire sunt incriminate prin asimilare cu tentativa.

Conform art. 12 din Legea nr. 143/2000, se consideră tentativă şi producerea sau procurarea mijloacelor ori instrumentelor, precum şi luarea de masuri în vederea comiterii infracţiunii.

Fiind investită cu soluționarea chestiunii dacă acţiunea unică continuă de transport a drogurilor de risc/mare risc, pe teritoriul altui stat şi ulterior pe teritoriul României, poate constitui elementul material al infracţiunilor prevăzute de art. 2 şi 3 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, în concurs ideal, sau infracţiunea unică prevăzută de art. 3 din aceeaşi lege, prin Decizia nr. 15/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul specializat pentru dezlegarea unor probleme de drept în materie penală a statuat: „acţiunea unică continuă de transport al drogurilor pe teritoriul unui stat străin şi pe teritoriul României, fără drept, întruneşte atât elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în art. 2 din Legea nr. 143/2000, cât şi elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în art. 3 din acelaşi act normativ, în concurs formal (ideal)[33]”.

De asemenea, fiind investită cu soluționarea chestiunii dacă în cazul în care o persoană comite, în aceeaşi împrejurare, una sau mai multe acţiuni care pot constitui elementul material conform enumerării din art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, având ca obiect material mai multe categorii de droguri, prevăzute în tabele diferite (de risc şi de mare risc), ne aflăm în prezenţa unui concurs de infracţiuni prevăzut de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi art. 2 alin. (2) din aceeaşi lege cu aplicarea art. 38 din Codul penal, sau a unei unităţi legale de infracţiuni sub forma infracţiunii continuate, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal, ori a infracţiunii complexe prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (2) din Codul penal, prin Decizia nr. 3/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul specializat pentru dezlegarea unor probleme de drept în materie penală a statuat: „săvârşirea, în aceeaşi împrejurare, a unei singure acţiuni dintre cele enumerate în alineatul (1) al acestui articol, care are ca obiect atât droguri de risc, cât şi droguri de mare risc, reprezintă o infracţiune simplă, ca formă a unităţii naturale de infracţiune, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din acelaşi act normativ[34]”.

 

[1] M. Of. nr. 1095 din 5 decembrie 2005.

[2] (www.ana.gov.ro).

[3] (www.ana.gov.ro). Sub influenţa heroinei, oamenii par a fi din cale afară de fericiţi. Nevoile lor sunt complet satisfăcute, au tot ce le trebuie. Mulţi consumatori dezvoltă şi o dependenţă faţă de seringă sau ac, fiind apreciată senzaţia (de oţel n.n.) ce o dă acul înţepător.

[4] Cu privire la heroină, pe site-ul A.N.A. se arată că efectul dozei unice dispare mai repede ca la morfină. Durata efectului este de două-trei ore, spre deosebire de morfină: cinci-şase ore. Corespunzător, fenomenul de sevraj se instalează mai devreme, adică de două ori mai rapid ca în cazul morfinei. Consumatorii care sunt deja dependenţi sunt obligaţi să-şi reinjecteze heroina din ce în ce mai des, pentru a evita sevrajul. Frecvenţa injecţiilor, respectiv a cantităţii injectate per doză trebuie crescută mai repede, decât în cazul celorlalte stupefiante comparabile ca efect. De acest fapt se leagă potenţialul criminogen ridicat al heroinei. Deoarece preţul este ridicat şi cantitatea consumată atinge ordine de mărimi considerabile, dependentului nu-i rămâne altă posibilitate, decât să-şi asigure cantitatea necesară prin comiterea de aşa-numite „infracţiuni de procurare”. Infracţionalitatea directă şi indirectă legată de procurarea heroinei apare mai rapid şi se manifestă mai intens decât în cazul dependenţei de alte substanţe.

Actele infracţionale, prostituţia şi viaţa fără o locuinţă stabilă sunt coordonatele unei vieţi la marginea societăţii pentru mulţi dependenţi de heroină. Majoritatea consumatorilor prezintă, pe lângă boala de dependenţă, şi o afecţiune psihică (www.ana.gov.ro).

[5] Haşişul este răşina secretată de glandele situate la nivelul frunzelor de cânepă (cannabis). Haşişul se comercializează în „bulgări” solizi sau plăci presate şi se prezintă – în funcţie de ţara de origine – în nuanţe de culoare roşie, maron, verde sau negru.

[6] Marijuana este un amestec din frunze, tulpini şi inflorescenţe mărunţite de canabis, ce are aspect de tutun verzui tăiat foarte fin.

[7] În ceea ce priveşte efectele consumului de canabis, pe site-ul A.N.A. se fac mai multe precizări. Între altele, se arată că printre efectele iniţiale se numără adesea o stare de agitaţie, însoţită ocazional de stare de tensiune şi anxietate, stări ce vor fi urmate în curând de o senzaţie plăcută de siguranţă şi ocrotire (germ. „Geborgenheit”). Urmează stări introspective şi echilibrate, de un calm deosebit. Alteori pot apărea oscilaţii ale stării de spirit, râsul nemotivat alternând cu tăcerea contemplativă. Este caracteristică intensificarea percepţiei mediului extern şi intern. În cazul consumului în grup, aceste modificări pot determina o trăire mai intensă a relaţiilor de grup.

Pierderea aptitudinilor critice pe durata stării de stupoare („Rauschzustand”) poate duce la perceperea defectuoasă a realităţii obiective. Consumatorul nu face faţă întotdeauna intensităţii trăirilor noi, ceea ce poate avea ca şi consecinţă apariţia unor stări de anxietate severă. Ameţeala după canabis nu are aceeaşi evoluţie în toate cazurile, există şi stări euforice atipice. Uneori, consumul de canabis poate simula, agrava sau declanşa psihoze schizofreniforme (www.ana.gov.ro).

[8] Cocaina este un inhibitor al dopaminei, noradrenalinei şi serotoninei.

[9] În trecut, cocaina a fost folosită ca anestezic local, iar în zilele noastre în acest scop sunt utilizaţi derivaţi sintetici ai cocainei.

[10] Creşterea mobilizării, dezinhibarea, creşterea capacităţii de a stabili noi contacte, fanteziile de omnipotenţă şi stimularea sexuală fac şi ele parte din stupoarea dată de cocaină.

[11] Privitor la cocaină, pe site-ul A.N.A. se menţionează: În timpul perioadei de consum, apare o rapidă şi puternică creştere a dozelor de la 0,1 până la 15 g, în cazuri izolate chiar până la 30 g zilnic. Creşte rapid nu numai frecvenţa administrării, dar şi cantitatea administrată de fiecare dată. Cocainismul reprezintă dependenţa psihică puternică şi tendinţa puternică de a creşte doza, în lipsa dependenţei fizice sau a toleranţei faţă de substanţă. Cocainomania este exemplu cel mai elocvent al dependenţei exclusiv psihice care, în privinţa efectului ei distructiv este comparabilă cu dependenţa psihică şi fizică dată de consumul de opiacee. Fenomenele de sevraj psihic ce apar în abstinenţă sunt adesea atât de puternice, încât pot duce la tentative de suicid, având în vedere că capacitatea de intervenţie a individului în timpul abstinenţei este păstrată – spre deosebire de cea din sindromul de abstinenţă a opioidomanului. Pot apărea leziuni cerebrale grave, cum ar fi encefalomalacia („înmuierea substanţei cerebrale”), ce duc la demenţă. În stadiul final apare o dezintegrare fizică totală (www.ana.gov.ro).

[12] I.C.C.J., Secţia penală, Decizia nr. 4469/2006, (www.scj.ro). În speţă, având în vedere că în operaţiunea de „comercializare” a canabisului au fost antrenate numai două dintre cele trei persoane trimise în judecată, instanţa a dispus achitarea tuturor celor trei pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003.

[13] M.Of. nr. 507 din 8 iulie 2014. Potrivit dispozitivului acestei decizii: „(…) faptele prevăzute de art. 323 din Codul penal anterior şi art. 8 din Legea nr. 39/2003, în reglementarea anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, se regăsesc în incriminarea din art. 367 din Codul penal, nefiind dezincriminate”. În considerentele Deciziei nr. 12/2014, se arată că: „Analizând conţinutul noii incriminări, se constată că acţiunile care reprezintă elementul material al laturii obiective a infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat prevăzut de art. 367 din Codul penal, respectiv iniţierea, constituirea, aderarea sau sprijinirea, sunt identice cu acţiunile care constituiau elementul material al infracţiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) şi art. 8 din Legea nr. 39/2003 şi art. 323 din Codul penal anterior. Singura modificare operată de către legiuitor faţă de textul din art. 7 raportat la art. 2 lit. a) teza I din Legea nr. 39/2003 îl reprezintă extinderea sferei noţiunii de grup infracţional organizat. Astfel, în concepţia noului Cod penal, grupul infracţional organizat are ca scop comiterea uneia sau mai multor infracţiuni, spre deosebire de dispoziţiile art. 2 lit. a) teza I din Legea nr. 39/2003, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 187/2012, când aceasta era limitată la comiterea unei „infracţiuni grave” în sensul art. 2 lit. b) din Legea nr. 39/2003, fiind totodată eliminată şi condiţia ca grupul să fi fost constituit pentru a obţine un beneficiu financiar sau alt beneficiu material.

În condiţiile actualei reglementări, care a mărit în mod evident sfera de aplicare a normei de incriminare, având în vedere şi consideraţiile făcute anterior în analiza infracţiunilor art. 323 din Codul penal anterior şi art. 8 din Legea nr. 39/2003, distincţia dintre art. 7 din Legea nr. 39/2003 şi acestea fiind dată chiar de elementele la care legiuitorul a înţeles să renunţe prin modificările operate în definiţia noţiunii de grup infracţional organizat, rezultă că noua dispoziţie a art. 367 din Codul penal a preluat atât prevederile art. 7 (aspect necontroversat în practică), cât şi pe cele ale art. 323 din Codul penal anterior şi ale art. 8 din Legea nr. 39/2003, faptele prevăzute de aceste texte de lege nefiind dezincriminate. De altfel, aceasta a fost şi voinţa legiuitorului, aspect ce rezultă din expunerea de motive a noului Cod penal, în care se arată că, în privinţa grupărilor infracţionale, noul cod urmăreşte să renunţe la paralelismul existent înainte de intrarea sa în vigoare între textele care incriminează acest gen de fapte (grup infracţional organizat, asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, complot, grupare teroristă) în favoarea instituirii unei incriminări-cadru – constituirea unui grup infracţional organizat – cu posibilitatea menţinerii ca incriminare distinctă a asociaţiei teroriste, dat fiind specificul acesteia. De asemenea, potrivit expunerii de motive a Legii nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, explicaţia abrogării vechilor dispoziţii ale art. 7-10 din Legea nr. 39/2003 constă în faptul că ipotezele reglementate de legea specială se regăsesc în incriminarea din art. 367 din Codul penal.

În raport cu considerentele anterioare, îşi găsesc incidenţa dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, conform cărora dispoziţiile art. 4 din Codul penal referitoare la legea de dezincriminare nu se aplică în situaţia în care fapta este incriminată de legea nouă sau de o altă lege în vigoare, chiar sub o altă denumire, faptele prevăzute de art. 323 din Codul penal anterior şi art. 8 din Legea nr. 39/2003 fiind incriminate de noul cod penal în art. 367 sub denumirea de «Constituirea unui grup infracţional organizat»”.

[14] Astfel, într-o speţă, s-a reţinut că în contextul situaţiei de fapt expuse şi reţinute, s-a apreciat că activitatea desfăşurată de inculpat întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (a se vedea I.C.C.J., Secţia penală, Decizia nr. 3384/2005), (www.scj.ro).

[15] V. Dobrinoiu, N. Cornea, Drept penal. Partea specială, vol. II, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2002, p. 495.

[16] Gh. Diaconescu, Infracţiunile în legile speciale şi legile extrapenale, Ed. All, Bucureşti 1996, p. 573.

[17] I.C.C.J., Secţia penală, Decizia nr. 700/2007.

[18] I.C.C.J., Secţia penală, Decizia nr. 1143/2003, (www.scj.ro).

[19] I.C.C.J., Secţia penală, Decizia nr. 2744/2004, Culegere de teorie şi practică judiciară, Ed. Moroşan, 2005, p. 135.

[20] I.C.C.J., Secţia penală, Decizia nr. 2332/2011, (www.scj.ro).

[21] I.C.C.J., Secţia penală, Decizia nr. 1151/2009, (www.scj.ro).

[22] I.C.C.J., Secţia penală, Decizia nr. 3381/2007, (www.scj.ro).

[23] Expresia „infracţiunii pe care o incriminează” nu este riguroasă din punct de vedere ştiinţific. Corect ar fi fost să se utilizeze sintagma „infracţiunii pe care o prevede”.

[24] De pildă, prin Decizia nr. 136/1998 (M.Of. nr. 448 din 24 noiembrie 1998).

[25] Decizia nr. 410/2004 (M.Of. nr. 1049 din 12 noiembrie 2004).

[26] I.C.C.J., Secţia penală, Decizia nr. 1136/2008, (www.scj.ro).

[27] C.A. Bucureşti, Secţia I penală, decizia nr. 234 din 27 iunie 2007, SintAct.

[28] Pentru această opinie, a se vedea S. Ivaşcu, C. Ivaşcu, Trafic de droguri în RDPen nr. 2/2004, p. 137. Pentru opinia contrară, a se vedea H. Diaconescu, Infracţiuni de corupţie şi cele asimilate sau în legătură cu acestea, Ed. All Beck, Bucureşti, 2004, p. 472; I. Gârbuleţ, op. cit., p. 87.

[29] Cu privire la această problemă de drept, în practica judiciară s-a decis că, dacă inculpaţii, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, săvârşesc, la diferite intervale de timp, acţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul infracţiunii de trafic de droguri, unele acţiuni având ca obiect droguri de risc, iar altele droguri de mare risc, există o unică infracţiune de trafic de droguri în formă continuată, prevăzută în art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen., iar nu un concurs de infracţiuni (a se vedea I.C.C.J., Secţia penală, Decizia nr. 21/2008), (www.scj.ro).

[30] I.C.C.J., Secţia penală, Decizia nr. 3115/2003, (www.scj.ro).

[31] De exemplu, prin sentinţa penală nr. 1061/2005 a Tribunalului Bucureşti, Secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 5854/2004, în baza art. 334 C.proc.pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptei săvârşite de inculpatul M.R. din infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, în infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 şi, în baza acestui text de lege, cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000, art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 C.pen., inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc (a se vedea I.C.C.J., Secţia penală, Decizia nr. 151/2006), (www.scj.ro). Sunt si cazuri în care instanţele s-au pronunţat diferit. De pildă, prin Decizia 3427/2004, instanţa supremă a considerat că încadrarea juridică a faptei de trafic de droguri de mare risc trebuie făcută numai în prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 (www.scj.ro).

[32] I. Gârbuleţ, op. cit., p. 91.

[33] M. Of. nr. 369 din data de 18 mai 2017.

[34] M. Of. nr. 259 din data de 13 aprilie 2017.