VIAȚA PRIN OCHII UNUI AVOCAT

Viata prin ochii unui avocat

Fidel ideii că omul, în general, dar mai ales cel care exercită o profesie, deține o funcție ori practică o meserie sau orice altă ocupație, are nevoie din când în când de un repaos sabatic, în scopul evadării temporare din cutia socio-profesională specifică, pentru a observa și analiza lumea în plenitudinea ei, între coperţile acestei cărţi abordez câteva subiecte care mi s-au părut interesante, dar care pot fi considerate de alții banale sau neînsemnate, și care au fost, probabil, tratate la un nivel superior celui din prezenta lucrare.

Așa am început să las, din când în când, pentru perioade relativ scurte, preocupările de natură strict juridică și să scriu despre sistemul ticăloșit, statul paralel, modestie, empatie, incompetență, liber-arbitru, temperament, caracter și despre multe alte subiecte care pentru mine sunt relevante, în principal, din perspectiva omului atașat de societatea din care face parte și, în subsidiar, ca fructe oprite sau exotice față de meniul oferit de profesia de jurist.

Într-o zi, pur și simplu m-am întrebat: De ce să nu-mi exprim propriile puncte de vedere sau, dacă sunt de acord cu cele deja exprimate, de ce să nu ader la opiniile altora și, eventual, să mai adaug câte ceva, în ceea ce privește anumite teme din agenda omului secolului al XXI-lea?

Ca slujitor, de peste 20 de ani, atât al profesiei de avocat, cât și al celei de profesor am avut prilejul să întâlnesc oameni din toate sferele societății. În acești ani, am interacționat cu oameni tineri (mai ales cu studenții mei), oameni politici, oameni bogați, oameni săraci, oameni inteligenți, oameni limitați din punct de vedere intelectual, escroci, oameni cinstiți, oameni modești, oameni aroganți, oameni curajoși, oameni fricoși etc. Aceste contacte mi-au oferit ocazia să observ diverse tipuri de personalitate umană, să văd calități ori defecte ale omului, să mă confrunt cu probleme de naturi diverse, să remarc aspecte pozitive, să observ lucruri neplăcute sau să identific soluții.

Plecând de la constatările ex propriis sensibus și luând în considerare bruma de cultură generală pe care cred că o am, în rândurile acestei lucrări am consemnat idei, opinii, gânduri, sentimente și chiar trăiri privitoare la anumite aspecte esențiale sau chiar neesențiale ale vieții omului.

Mai pe scurt, aceasta este Viața prin ochii unui avocat.

 

https://www.ujmag.ro/drept/diverse/viata-prin-ochii-unui-avocat?utm_content=buffer64272&utm_medium=social&utm_source=facebook.com&utm_campaign=buffer